Azi, în localitatea sălăjeană Aghireș, în Altarul de vară din curtea Bisericii Ortodoxe, a avut loc obiceiul „Tăiatul Paștilor”. Prezent la eveniment, primarul comunei Meseșenii de Jos, Sandu Gheorghe Prodan, ne-a declarat că este o tradiției conform căreia, prescura este tăiată de cei care fac parte din Consiliul Bisericesc, iar apoi, peste bucățile de prescură se toarnă vinul. Sfințite, „Paștile” sunt împărțite credincioșilor, în noaptea de Înviere. Cei care taie prescura sunt îmbrăcați de sărbătoare, preotul binecuvântează lucrarea, iar bărbații, în mod ritualic, își spală mâinile și se șterg cu…
Mai mult...Etichetă: Mesesenii de Jos
Accident între Crasna și Meseșeni. Un bărbat a ajuns la spital
Un grav incident rutier a avut loc marți, 5 noiembrie, pe drumul dintre localitățile Crasna și Meseșenii de Jos. Oamenii legii au stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Zalău, în timp ce conducea un motociclu (DEX: autovehicul cu două sau trei roți) pe direcția Crasna – Meseșenii de Jos, a intrat în autoturismul din fața sa, condus de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Bozieș. În urma impactului, bărbatul în vârstă de 39 de ani a suferit răni, pentru îngrijirea…
Mai mult...Măsuri pentru prevenirea inundațiilor în comuna Meseșenii de Jos
Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, în parteneriat cu Primăria Meseșenii de Jos, execută lucrări de decolmatare a albiei râului Colițca, pe un tronson de 1,35 kilometri. Cursul de apă se descarcă direct în acumularea Vârșolt, iar albia acestuia era colmatată, ca urmare a viiturilor produse în ultimii ani și a variațiilor nivelului apei în lac. Astfel, aceste lucrări de decolmatare sunt menite să asigure scurgerea apelor, aspect important mai ales în perioadele ploioase. Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă (ABA) Someș-Tisa execută o serie de lucrări în beneficiul comunităților,…
Mai mult...Nora, mama eroină
Nora are șase copii. Patru au plecat la casele lor, iar cei mai mici locuiesc în sânul familiei. Soțul său este bolnav, are probleme, dar muncește. Nora lucrează pe unde poate, pentru a aduce un bănuț acasă. Doi dintre copii merg la școală, sunt cuminți, muncesc și învață. Această mamă este o lecție de viață. Și-a crescut copiii într-o cameră de numai câțiva metri pătrați, în căsuța familiei din comuna Meseșenii de Jos. Am ajuns aici prin intermediul preotului Adrian Crăciunaș, un om tare fain. Prezența noastră nu a fost…
Mai mult...VIDEO: Sălajul se pregătește de Crăciun
Spiritul Crăciunului trăiește cu adevărat și în satele Sălajului, acolo unde bătrânii n-au uitat și mai promovează obiceiurile, tradiții vechi, simple, frumoase. Un strop din această magie a fost prezentată, recent, la Biblioteca Județeană Sălaj de un grup de sălăjence din comuna Meseșenii de Jos, grup coordonat de Valeria Mureșan, o sălăjeancă iubitoare de cărți și de tradiție. VIDEO: Magazin Sălăjean
Mai mult...Accident grav între Aghireș și Meseșenii de Jos. O femeie a ajuns la spital
Azi, în jurul orei 16,30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați despre faptul că între localitățile Aghireș și Meseșenii de Jos s-a produs un accident rutier. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie în vârstă de 48 de ani, din comuna Sâg, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 191 C s-ar fi angajat într-o depășire, fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de o femeie de 53 de ani, din Zalău. În…
Mai mult...Hoți minori – prinși de polițiști
Patru minori din comuna Meșeșenii de Jos sunt cercetați de polițiști după ce au furat dintr-o gospodărie o bicicletă, o sanie,
Mai mult...Profanator de morminte, prins de polițiști
Un bărbat în vârstă de 26 de ani din comuna Meseșenii de Jos, profanator de morminte, a fost identificat de polițiști. La finalul lunii trecute
Mai mult...Morminte profanate într-o comună din Sălaj
Situație revoltătoare în comuna Meseșenii de Jos. Peste 30 de morminte din Cimitirul Reformat din localitatea
Mai mult...Carnagiul de lângă Aghireș. Resturile a zeci de cadavre de miei au fost aruncate în mijlocul pădurii. Presupusul autor a fost identificat
Sălaj, anul 2022, a treia zi de Paște. În pădurea situată la doi pași de localitatea Aghireș, în apropierea drumului forestier, imaginea este una desprinsă parcă din filmele de groază. La fața locului s-au deplasat polițiști și inspectori sanitar-veterinari. La sosirea autorităților, locul fusese deja curățat, iar inspectorii de control au bănuit că cei care se fac vinovați de comiterea faptei s-au întors în pădure pentru a curăța locul. Presupusul autor al faptei a fost identificat deja de echipele de polițiști și inspectori sanitar-veterinari. Acesta este un tânăr de 23…
Mai mult...Bărbat din Meseşenii de Jos, condamnat la închisoare pentru înşelăciune
Polițiștii Serviciului Investigații Criminale au pus în aplicare în cursul zilei de marţi, 14 decembrie, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pe numele unui bărbat
Mai mult...Vești bune! Se poate circula pe ruta Crasna-Meseșenii de Jos-Zalău
După luni de așteptări, conducătorii auto nu trebuie să mai ocolească tronsonul Crasna – Meseșenii de Jos – Aghireș, pe acest drum fiind turnat asfalt. Luni de zile, mulți șoferi au ocolit acest tronson pe care se circula cu dificultate din cauza pietrișului. Cei mai mulți alegeau varianta Zalău – Hereclean – Vârșolț pentru a merge în Crasna sau în alte localități din zonă. Potrivit Consiliului Județean Sălaj, investiția vizează reabilitarea DJ 191C: Nușfalău – Crasna – Zalău – Creaca (36,8 km). La solicitarea cotidianului nostru, Consiliul Județean Sălaj ne-a…
Mai mult...Incendiu la o casă din Meseșenii de Jos. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
În urma cu putin timp, Detașamentul de pompieri Zalău a intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit
Mai mult...Tot mai multe comune din Sălaj – în scenariul roșu
Situația epidemiologică la nivelul județului Sălaj se prezintă astfel: 8616 de persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul
Mai mult...