Medicii veterinari din Sălaj au intrat în grevă, pe o perioadă nedeterminată, în condițiile în care nu au primit banii prevăzuți de lege și bugetați la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A) București, bani reprezentând o sumă de 10.000 de lei ce trebuia acordată lunar pentru activitățile suplimentare efectuate prin contracte în baza unui Program…
Mai mult...Etichetă: magazin Salajan
Prin cenușa imperiului
Vă amintiți, cu siguranță, cum aproape o lună, Sălajul era curat ca lacrima, deși pandemia explodase deja și la noi. Lumea ne înjura de mama focului tocmai pe noi, ziariștii, de parcă noi ar fi trebuit să inventăm cifre de vreme ce ele nu ne erau comunicate. Întrebat de colega mea de la alt trust de presă de ce aceste date au fost ținute în sertar, prim-ministrul Ludovic Orban, prezent la Zalău, a spus că “această perioadă a trecut”. Un răspuns care nu oferea, evident, nimic concret, și o oaie simte pe lâna ei că aflându-se în luna mai, aprilie s-a dus. Se pare că aceste obiceiuri continuă și acum, iar anumite ordine care vin de la București continuă să îi lase pe cetățeni cu ochii în soare și pe noi, presa, victimele comentariilor cu “Mereți dracului cu minciunile voastre!”, de pe Facebook…
Mai mult...Alegeri locale 2020: lista primarilor din județul Sălaj
Numărătoarea parțială a voturilor din cele 313 secții de votare din Sălaj a stabilit, practic, noii primari din orașele și comunele sălăjene. Magazin Sălăjean vă prezintă lista cu noii primari sălăjeni, listă întocmită în urma numărătorii a peste 90 la sută din voturi. O mare parte dintre actualii primari au obținut un nou mandat, câțiva s-au retras și nu au mai candidat, lăsând loc contracandidaților sau colegilor din același partid, iar în alte câteva cazuri actualii primari nu au mai primit votul celor pe care i-au condus timp de patru ani. Lista primarilor din județul Sălaj este următoarea:
Mai mult...Viața plânge după altceva
Câteva zile de vacanță, departe de țară, au reușit să mă facă să uit de pandemia de dincolo de adevărata pandemie, mai precis de veștile rele care curg neîncetat în tot spațiul media de la noi. Mi-am ascuns și tălpile, și mintea în nisip și am refuzat să privesc și să gândesc la altceva decât la ceea ce aveam în față.
Mai mult...Ion Ivănescu – decanul de vârstă al dăscălimii din Jibou, s-a stins din viață
Profesorul de istorie Ion Ivănescu, decanul de vârstă al dascălilor din Jibou, iubit și apreciat deopotrivă de elevi și profesori, s-a stins din viață, joi, 6 august, la vârsta de 88 de ani.
Mai mult...Coronavirusul a ajuns și la IPJ Sălaj
Două cazuri de infectare cu Covid-19 au fost depistate la Inspectoratul de Poliție Județean Sălaj
Mai mult...Crește numărul infectărilor: alte trei cazuri de Covid-19, în mediul rural
Trei noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost raportate, vineri, în Sălaj. Numărul de cazuri a ajuns, în județ, la 142. Conform surselor Magazin Sălăjean, cazurile au fost semnalate în localitățile…
Mai mult...Tiberiu Marc nu mai candidează pentru un nou mandat de președinte la Consiliul Județean
Anunțul a fost făcut ieri de actualul președinte al Consiliului Județean Sălaj.
Mai mult...PNL Sălaj a stabilit candidații la alegerile locale
Partidul Național Liberal filiala Sălaj a stabilit lista candidaților la alegerile locale viitoare. O parte dintre primarii actuali din unele localități vor candida din nou, alții vor candida oficial din partea PNL, în timp ce câțiva vor candida fiind susținuți de liberali. În această situație este și actualul primar al orașului Șimleu Silvaniei, Septimiu Țurcaș, care va candida pentru un nou mandat la alegerile care, cel mai probabil, vor avea loc în septembrie. Actualul primar șimleuan nu va mai candida ca și până acum, din partea PNL, ci susținut de…
Mai mult...Ghelasie Spătăcean, părintele stareț al Mănăstirii Voivodeni, a plecat la cele veșnice
Ghelasie Spătăcean, starețul Sfintei Mănăstiri „Schimbarea la Față” din Voivodeni, comuna Dragu, s-a stins din viață…
Mai mult...Dintr-o altă țară
…Și astăzi ne mai lipim nasul de geam, suspinăm, așteptăm parcă să se întâmple ceva care să ne întoarcă măcar o zi în timpul copilăriei. Iar pe măsură ce ne trec anii înțelegem tot mai clar că bucuriile acelea au fost de fapt poate cele mai mari din viața noastră.
Mai mult...Cimitir auto și serviciu dedicat autovehiculelor abandonate ori parcate ilegal
Autoritățile municipale au luat în colimator mașinile abandonate pe domeniul public și privat din municipiu. În curând, Primăria va avea un nou serviciu, subordonat direct instituției, care se va ocupa de ridicarea acestor autovehicule dar și de cele parcate neregulamentar.
Mai mult...Salvăm istoria cu buldozerul: Castelul Bay de la Treznea a fost pus la pământ
Castelul, construit în stil neo-baroc pe la mijlocul secolului al XIX-lea, prezintă două corpuri principale, legate între ele de o reproducere a ”punţii suspinelor” din Veneţia, unică în România, dar care sunt astăzi departe de strălucirea de altădată. După venirea comuniştilor la putere, castelul a fost sediul CAP-ului din localitate, perioadă în care a fost câtuşi de puţin întreținut.
Mai mult...Ziua Drapelului Național, marcată la Zalău în prezența premierului Ludovic Orban
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Zalău, în prezența delegației guvernamentale condusă de prim-ministrul Ludovic Orban
Mai mult...