Anul 2018 va fi unul bogat în activităţi culturale, din care nu vor lipsi manifestări dedicate Centenarului României Mari, festivalurile folclorice, corale, de artă şi de teatru, spectacole de muzică clasică şi jazz, tabere de meşteşuguri tradiţionale ori de fotografie, a anunţat joi, 15 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (CCAJS). În acest sens, instituţia dispune de un buget de 3,3 milioane de lei, două treimi din sumă fiind destinată pentru plata salariilor celor 82 de angajaţi Potrivit…
Mai mult...Etichetă: Daniel Sauca
Întâlnire literar-muzicală dedicată Zilei Culturii Naționale
Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău organizează luni, 15 ianuarie 2018, de la ora 13, în sala festivă a Centrului de Cultură, o întâlnire literar – muzicală dedicată Zilei Culturii Naționale. Scriitorii Florin Horvath, Ion Pițoiu – Dragomir, Daniel Hoblea, Marcel Lucaciu și Daniel Săuca, membri ai Asociației Scriitorilor din județul Sălaj și ai Cenaclului literar „Silvania”, vor vorbi despre actualitatea creației eminesciene și despre Anul Centenar și vor citi din lirica proprie, iar profesori și elevi de la Liceul de…
Mai mult...Premiu pentru Daniel Săuca, la Festivalul Internaţional de Carte „Transilvania”
Managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Daniel Săuca, a fost premiat, zilele trecute, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. Sălăjeanul a fost distins cu Premiul „Cultura – mod de viaţă”, pentru proiectele sale de manageriat cultural. În cadrul aceluiaşi eveniment cultural, au fost premiaţi Adonis (Franța)-Marele Premiu al FICT 2017 pentru opera sa de rang mondial, Dinu Flămând (România)-Premiul de Excelență pentru susținerea constantă a Festivalului, Alice Notley (SUA), Premiul „Viața ca un poem” pentru întreaga sa operă poetică, Sandrone Dazieri…
Mai mult...Volume apărute la „Caiete Silvane”, lansate la Festivalul Internaţional de Carte
Mai multe volume apărute la Editura „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj vor fi lansate marţi, 3 octombrie, în cadrul Festivalului Internaţional de Carte „Transilvania” de la Cluj-Napoca. Ajuns la ediţia a V-a, evenimentul cultural se va desfăşura în Piaţa Unirii, lansările fiind programate la ora 15.30. Este vorba despre volumele „Floreta de exercițiu” de Marcel Lucaciu (în colaborare cu Editura Școala Ardeleană), colecția „Poesis”, 2017; „Polifonii în wordissimo” de Carmen Georgeta Ardelean, colecția „Scriitori sălăjeni”, 2017; „Primăvara Poeziei XVII A költészet tavasza”, colecția „Antologii”,…
Mai mult...La Centrul de Cultură – lansare de carte: „Sub semnul pajurei. Povestea unui pilot de elicopter” – Romeo Eugen Lupu
Sala “Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a găzduit miercuri, 4 mai, lansarea cărţii – „Sub semnul pajurei. Povestea unui pilot de elicopter”, scrisă de Romeo Eugen Lupu. Volumul a apărut la Editura “Noi Media Print” şi cuprinde poveşti ale unui pilot de elicopter, pilot din localitatea Buciumi – judeţul Sălaj. După cum a explicat Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj, în deschiderea evenimentului, prin acest volum scris de Romeo Eugen Lupu, se mai demonstrează încă odată că sălăjenii sunt o specie aparte. “Sălăjenii sunt…
Mai mult...Se arată un an bun pentru cultura judeţului Sălaj, 2016 – bogat în activităţi şi manifestări culturale
Şi în acest an manifestările şi acţiunile culturale organizate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj vor continua pentru publicul sălăjean. Nelipsite vor fi festivalurile, festivalurile – concurs folclorice, specatcolele corale, festivalurile de literatură şi arte vizuale, taberele de meşteşuguri şi folclor şi festivalurile de teatru. Managerul CCAJ Sălaj, Daniel Săuca, a prezentat luni, 11 ianuarie, în cadrul unei conferinţe de presă agenda principalelor manifestări şi acţiuni culturale pe anul organizate de instituţia pe care o coordonează. Potrivit acestuia, pe tot parcursul anului, în fiecare lună, vor…
Mai mult...Festivalul Internaţional de Foclor “Ecouri Meseşene” – la a 40-a ediţie
La Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj a avut loc vineri, 28 august, deschiderea oficială a celei de a 40-a ediţii a Festivalului Internaţional de folclor “Ecouri Meseşene”. La eveniment au fost prezenţi, alături de organizatori, şi reprezentanţi ai ansamblurilor din străinătate. Este vorba despre ansambluri folclorice din Serbia, Slovacia, Ungaria, Republica Moldova şi Polonia, care şi în acest an alături de formaţii şi ansambluri de muzică populară din ţară şi din judeţ, vor oferi sălăjenilor trei zile de folclor de calitate. Prezent la deschiderea oficială a…
Mai mult...A apărut un nou număr al revistei „Caiete Silvane” – 123
Iubitorii de cultură din întreg judeţul au la îndemână un nou număr al revistei “Caiete Silvane”. În această perioadă a apărut ediţia on-line a numărului 123 – aprilie 2015 al revistei „Caiete Silvane”, revistă editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Primăriei şi a Consiliului Local al Municipiului Zalău. Ca de obicei, ediţia poate fi accesată pe site-ul revistei, www.caietesilvane.ro. Ediţia tipărită va fi distribuită începând de joi, 16 aprilie 2015. În paginile numărului 123 al…
Mai mult...Lansare de carte – marca Daniel Săuca
Un nou volum „La centru, prin nord-vest” semnat de Daniel Săuca va fi lansat în cadrul celei de a VIII-a ediţii a Zilelor revistei „Caiete Silvane”. Lansarea va avea loc joi, 19 martie, de la ora 12 la filiala Cluj a Uniunea Scriitorilor din România şi vineri, 20 martie, de la ora 16 în sala „Dialoguri Europene” de la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj. „La centru, prin nord-vest” a apărut la Editura Şcoala Ardeleană din Cluj – Napoca – editor Vasile George Dâncu. „Intrări de jurnal,…
Mai mult...“Caiete Silvane” a ajuns la numărul 121
Iubitorii de cultură din întreg judeţul au la îndemână un nou număr al revistei “Caiete Silvane”. În această perioadă a apărut ediţia on-line a numărului 121 – februarie 2015 al revistei Caiete Silvane, revistă editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj, a Primăriei și a Consiliului Local al Municipiului Zalău. “Caiete Silvane” împlinește în luna februarie 2015, 10 ani de la apariția primului număr al noii serii, aniversare marcată în acest număr. Cei interesaţi pot obţine detalii…
Mai mult...2015 – an bogat în activităţi şi manifestări culturale pentru sălăjeni
Seria manifestărilor şi acţiunilor culturale organizate de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj continuă şi în acest an. Nelipsite pentru întreg publicul sălăjean vor fi festivalurile – concurs folclorice, de literatură şi arte vizuale, spectacolele corale, taberele de meşteşuguri şi folclor, festivalurile de teatru şi proiecte de promovare a spaţiului şi patrimoniului cultural sălăjean. Daniel Săuca, directorul CCAJ Sălaj, a prezentat luni, 2 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă agenda principalelor manifestări şi acţiuni culturale pentru anul 2015 organizate de instituţia pe care o coordonează. Acestea…
Mai mult...A apărut numărul 120 al revistei de cultură „Caiete Silvane”
Iubitorii de cultură din întreg judeţul au la îndemână un nou număr al revistei “Caiete Silvane”. În această perioadă a apărut ediţia on-line a numărului 120 ianuarie 2015 al revistei „Caiete Silvane”, revistă editată de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Judeţean Sălaj, a Primăriei şi a Consiliului Local al municipiului Zalău. Cei interesaţi de ediţia on-line pot obţine mai multe detalii accesând pagina virtuală www.caietesilvane.ro. Ediţia tipărită va fi distribuită începând de marţi 20 ianuarie. În luna februarie, „Caiete…
Mai mult...De Ziua Culturii Naţionale, Zălăuanii sunt aşteptaţi la conferinţă şi expoziţii de carte
Sala festivă a Colegiului Naţional „Silvania” din Zalău va găzdui joi, 15 ianuarie, începând cu ora 13, conferinţa „Steaua singurătăţii în textul integral al Luceafărului” susţinută de cercetătorul ştiinţific Rodica Marian. Evenimentul cultural este organizat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Asociaţia culturală „Jad”, Colegiul Naţional „Silvania” Zalău, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Asociaţia Scriitorilor din Sălaj, Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România şi Cenaclul literar „Silvania”, moderator – Daniel Săuca. La eveniment sunt aşteptaţi să participe toţi cei care doresc, intrarea fiind liberă. Rodica Marian este…
Mai mult...Daniel Săuca – director CCAJ Sălaj: „Ca la fotbal şi la politică, şi la cultură se pricepe mai toată lumea”
Reporter: Experienţă în calitate de manager al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj aveţi, termen de comparaţie la fel. Concluzia? Anul 2014, bun sau … mai puţin bun în activitatea menită să „culturalizeze” sălăjenii, în special zălăuanii? Daniel Săuca: Un an mai bun decât precedentul. În fapte culturale, în promovarea culturii de calitate. Despre „culturalizare” merită să povestim mai pe larg, polemic, cu altă ocazie, pornind şi de la întrebarea (fundamentală) „ce (mai) înseamnă astăzi cultura?”. Ca la fotbal şi la politică, şi la cultură se pricepe…
Mai mult...