Micii industriași din Zalău, care au firmele situate la ieșirea din municipiu pe bulevardul Mihai Viteazul dar și pe alte străzi din apropiere, au reușit să primească câștig de cauză în lupta contra impozitului necinstit, așa cum au numit impozitarea ce intrase în vigoare din acest an, odată cu votul consilierilor locali din ultima ședință de Consiliu local de anul trecut. Inițial, reprezentanții mediului de afaceri, mai precis ai Clubului oamenilor de Afaceri din Zalău, s-au adresat municipalității și Prefecturii, în care se cerea revocarea Hotărârii Consiliului Local nr. 375 din 21 decembrie 2017, cu privire la noua zonare a intravilanului Municipiului Zalău în scopul încadrării pe zone de impozitare a imobilelor. Oamenii de afaceri se arătau indignați de faptul că, prin Hotărârea de CL amintită mai sus, terenul agenților economici din zona industrială va fi impozitat la fel ca terenurile aflate din “buricul Zalăului”. Astfel încât, dacă până în 1 ianuarie, firmele plăteau impozite la nivelul zonei C de clasificare, din acest an, acestea erau obligate potrivit acestei Hotărâri, să plătească taxe la nivelul zonei A. Mai multe echipe formate din funcționari ai Primăriei s-au deplasat, în cursul lunii trecute, în teren, și au constatat, în urma discuțiilor avute cu reprezentanții firmelor, că cei care dețin firme pe suprafețele situate pe bulevard, la ieșirea din oraș, erau îndreptățiți să ceară revenirea la vechile clase de impozitare. Astfel încât a fost întocmit un nou proiect de Hotărâre care să îndrepte greșeala Primăriei, o greșeală pe care conducerea municipiului o vede ca fiind, de fapt, o eroare materială. S-a decis astfel, modificarea anexelor hotărârii menționate mai sus și revenirea la clasa de impozitare existentă înainte de ultima hotărâre de CL din decembrie 2017. Astfel, o parte din firmele care își desfășoară activitatea pe bulevard, începând cu numerele 98 și 99 (pe ambele părți ale șoselei) au revenit de la zona A, stabilită în mod injust în una decembrie, la zona B de impozitare, iar cei care au, de exemplu, sediul pe strada Sărmaș, au trecut de la zona A la zona D. Prezent la ședința extraordinară de CL din 16 martie, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri “Silvania”, Dan Cherecheș, a mulțumit celor care au luat această decizie în numele micilor industriași care aveau de suferit de pe urma acestei decizii pe care ei o considerau nedreaptă. Conducerea Primăriei a anunțat totodată faptul că se va discuta pe viitor chiar aducerea la nivelul zero al impozitelor pentru firmele din zona industrială a municipiului, anunțându-se chiar intenția ca această idee să capete forma unui priect de Hotărâre cu efect în anul fiscal următor. În ceea ce privește valoarea totală a impozitelor pentru marile firme din zonă, aceasta a scăzut în acest an față de anul trecut. La Michelin, impozitul este, în acest an, mai mic cu 54.000 de lei iar la Tenaris cu 34.000 de lei mai mic.