Potrivit unui Ordin al Ministerului Sanatatii, semnat de ministrul Eugen Nicolaescu, incepand cu data de 21 septembrie, Dana Pop a fost numita oficial, insa cu caracter temporar, pentru o perioada de 6 luni, in functia de director executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Salaj. Cu toate acestea, functia respectiva urmeaza sa fie ocupata, pentru o perioada nedeterminata, dupa un concurs care va avea loc luna urmatoare, cand se preconizeaza ca vom avea parte de niste mici… surprize.
Vadit emotionat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa, prefectul de Salaj, Andrei Todea, i-a multumit fostului director al ASP Salaj, Costel Siserman, pentru activitatea sa in fruntea acestei institutii, reprezentantul Guvenului in teritoriu prezentand, totodata, inlocuitorul fostului sef al ASP, in persoana Danei Pop. Cu toate acestea, prefectul a tinut sa sublinieze ca inlocuirea lui Siserman nu va afecta procesul de lupta impotriva tumorii din sistemul sanitar salajean: Schimbarea care are loc, nu va face ca razboiul cu mafia si grupurile de interese din sanatatea salajeana sa fie unul pierdut. Mai degraba, este o dovada in plus ca, cel putin la acest capitol, se respecta legea. Toate hartuielile la care am fost supusi, cu privire la ipotetica lui (n.r. Costel Siserman) incompatibilitate, a fost pusa la cale de un sistem aflat pe patul mortii.