Sursă foto: https://unsplash.com/photos/5eGtI9H4HDI
Crearea unei ținute necesită grijă și timp, iar pantofii pe care îi porți joacă un rol important în obținerea aspectului tău. Nu este întotdeauna ușor să combini hainele preferate cu încălțările pe care abia ți le-ai cumpărat. De aceea, încercăm să vă oferim variante de combinații de sandale cu toc și ținute de vară pentru a rezolva o parte a dilemelor voastre.
Rochie drăguță și sexy
Cu siguranță, dorești să te bucuri de o ieșire în oraș cu fetele sau o întâlnire fără să depui prea mult efort în combinarea ținutei. Ce spui de o rochia ta vaporoasă și drăguță sau de o fustă scurtă evazată și o bluză simplă din bumbac? Arată minunat, nu? Dacă nu uiți de tocurile înalte și de un ceas de mare dimensiuni pentru încheietura mâinii, tocmai ai compus un outfit perfect.
Rochie de mătase pentru cină
Alege o rochie din mătase și poart-o alături de niște tocuri stiletto cu vârful ascuțit și curea la gleznă. Vei arăta incredibil de sexy. Accesorizează ținuta cu niște cercei lungi, strălucitori, și-ți vei completa aspectul elegant.
Blugi
Blugii sunt potriviți pentru toate anotimpurile, așa că îmbracă-i cu încredere și pe timpul verii. Combină o cămașă de bumbac în culori pastelate, cu blugii și sandalele cu tocuri înalte preferate. Cu această ținută vei arăta la modă și nici nu vei face rabat de la confort.
Blugi rupți
Întrucât blugii rupți sunt la modă, combină-i cu un top și sandale cu toc înalt și curea pe gleznă (sau fără) și vei arăta ca un model gata să urce pe podium.
Ținută de stradă
Pe o căldură sufocantă, este indicat să nu porți haine strânse ci rochii ușoare și largi. Îmbracă rochița ta preferată, scurtă, cu bretele și sandale de damă cu toc. Strânge-ți părul într-o coadă de cal dezordonată sau un coc strâns și vei obține un aspect drăguț.
Salopetă
Salopetele și tocurile înalte se potrivesc minunat, deoarece adăugă înălțime, te ajută să-ți alungești silueta și să creezi un aspect de invidiat. Vara poți încerca o salopetă cu bretele și sandale cu pene și toc înalt sau mediu.
Dacă ai în garderobă salopete din denim, poartă-le cu o cămașă imprimată, câteva bijuterii și o pereche sexy de sandale cu tocuri înalte.
Rochie midi
Încălțămintea pe care o îmbini cu o rochie midi poate avea un impact major asupra aspectului general al ținutei tale. Rochiile și fustele midi sunt, în general, frumoase și feminine, așa că poți alege să le scoți în evidență sau nu. Sandalele cu tocuri înalte și curele vor adăuga eleganță în lunile calde ale verii alături de rochii midi plisate sau cloș, elegante sau casual, cu flori sau buline.
Pantaloni scurți
Dacă ai mulți pantaloni scurți, dar nu știi cum să-i porți în aer liber, iată o sugestie! Alege o pereche cu dungi și asociază-i cu o bluză cu umerii goi și cu sandale cu tocuri. Vei obține, fără îndoială, un aspect șic! Ondulează-ți părul și chiar vei obține un aspect deosebit pentru care vei fi invidiată.
Ținute pentru locul de muncă
În verile caniculare, tunsorile scurte sunt la modă. Dacă îți dorești să arăți cool la birou fără să-ți petreci ore în șir în oglindă, tunde-ți scurt părul și optează pentru o cărare pe mijloc sau pe o parte, în funcție de ce se potrivește feței tale. Îmbracă niște pantaloni albi din bumbac și o cămașă în carouri alături de sandalele din piele, cu toc înalt și curea pentru gleznă. Felicitări, ai creat o ținută perfectă pentru birou!