Majoritatea oamenilor tind să folosească același parfum pe întreaga perioadă a anului. Cu toate acestea, este important ca parfumul să fie schimbat în funcție de sezonul în care te regăsești pentru ca look-ul tău să învăluie frumusețea fiecărui anotimp, iar tu să fii întotdeauna în pas cu noile schimbări din an!
Descoperă care sunt criteriile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vrei să schimbi parfumul de vară cu cel de iarnă, care sunt produsele ideale pentru nevoile tale și cum știi că le-ai ales pe cele potrivite!
Parfumurile de primăvară
Parfumurile de primăvară oferă o stare de relaxare și aventură deopotrivă! Asemeni noului an, parfumul îți va fi alături pentru noi începuturi palpitante, pline de optimism și voie bună! Soarele își face prezența simțită, iar natura începe să înflorească. Cele mai plăcute miresme pentru această perioadă sunt cele florale, fresh, de bumbac și de plante verzi!
Vei găsi o gamă extinsă de parfumuri Hermès originale de la 191 de lei, ideale pentru sezonul primăverii, pentru toate gusturile și cerințele tale! Alege Un Jardin Sur La Lagune de la Hermès pentru miresmele plăcute și primăvăratice ale unei grădini de vis, cu note florale și lemnoase de magnolie, pittosporum și crin alb.
Parfumurile de vară
Vara este vestită pentru zilele călduroase, vacanțele la mare și cele montane, serile târzii sub clar de lună și toate experiențele mereu tinere și plăcute pentru orice vârstă! Cu toate acestea, vara corpul tinde să transpire mai mult, ceea ce înseamnă că ai nevoie de parfumuri intense și persistente perioade lungi de timp, care nu se evaporă imediat după pulverizare. Parfumurile orientale, aromatice și cele cu esențe fructoase sunt incredibile pentru purtat vara!
Simte libertatea zilelor de vară cu notele de bergamotă, mandarină, lavandă, flori de iasomie, orhidee și vanilie, toate regăsite în sublimul parfum Libre de la Yves Saint Laurent. Cu atât mai mult, pentru serile târzii de vară încearcă o mireasmă amețitoare și misterioasă de boabe de cafea, fructul dragonului, vanilie rece și mosc alb, descoperite în parfumul Black Opium Neon al aceluiași brand de renume!
Parfumurile de toamnă
Când întreaga natură devine aurie trebuie să ții minte că a sosit vremea să schimbi iar parfumul pentru a fi în ton cu evenimentele din jurul tău. Descoperă eleganța și feminitatea familiilor olfactive cu note lemnoase, pătrunzătoare, cu esențe de fructe de pădure sau cu briza oceanului, pentru a păstra vii amintirile din perioada verii. Pentru anotimpul toamnei este important să alegi note mai profunde, mai „serioase”.
Începe sezonul toamnei cu arome de portocală trasă în ciocolată, cu note lemnoase, rășinoase și balsamice, care te duc cu gândul la mirosul proaspăt și natural al pământului datorită parfumului Elixir Des Merveilles de la Hermès. Pentru o mireasmă lemnoasă clasică și fresh, alege Oud Wood de la Tom Ford cu miresme de lemn de santal, oud fumegând și vetiver pentru o atitudine încrezătoare și puternică!
Parfumurile de iarnă
Nu în ultimul rând, iarna este recomandat să folosești fie un parfum condimentat și aromat deopotrivă, care dă senzația de căldură, dar și parfumuri dulci, ce pun în evidență senzualitatea și frumusețea ta. Cu atât mai mult, poți alege chiar și note florale care aduc o rază de soare printre zilele friguroase ale anotimpului rece!
Les Absolus D’Orient Oud Essentiel de la Guerlain este un parfum care pune în evidență cele mai frumoase și călduroase trăsături ale sezonului rece, inspirându-te cu esențe orientale de piele și trandafir. Un alt parfum care vestește festivitățile de iarnă și mirosurile dulci cu vanilie și cacao ale deliciilor tradiționale este Kayali Vanilla I 28 de la Kayali, cu esențe orientale și profunde de iasomie, vanilie, boabe de tonka, mosc, chihlimbar, patchouli și zahăr brun.
Schimbarea anotimpului cere adesea și schimbarea stilului vestimentar, a coafurii, a machiajului și mai ales a parfumului pe care-l porți. Fii în trend cu sezonul, fie acesta rece sau cald, și bucură-te întotdeauna de miresmele plăcute care atrag privirile tuturor din jurul tău!
Sursă foto: Shutterstock. Imaginea poate fi descărcată de aici.
[…] Majoritatea oamenilor tind să folosească același parfum pe întreaga perioadă a anului. Cu toate acestea, este important ca parfumul să fie schimbat în funcție de sezonul în care te regăsești pentru ca look-ul tău să învăluie frumusețea fiecărui anotimp, iar tu să fii întotdeauna în pas cu noile schimbări din an! Descoperă care sunt criteriile pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vrei să schimbi parfumul de vară cu cel de iarnă, care sunt produsele ideale pentru nevoile tale și cum știi că le-ai ales pe… Citeste mai mult […]