Ce să-ți iei de mâncare la birou: 3 variante de mese simple și rapide

Sursa foto: https://www.rawpixel.com/image/805389/free-image-rawpixel

 

Când petreci zilnic cel puțin 8 ore la birou, nu te poți baza doar pe micul dejun să-ți țină de foame până te întorci acasă. De aceea, ai nevoie de o gustare pe care să o servești în jurul prânzului, iar cel mai simplu este să-ți pregătești pachetul de acasă. Dacă deja faci asta de mai mult timp și simți că intri în pană de idei, te ajutăm cu câteva sugestii de gustări ușor de preparat acasă, pe care le poți servi la birou.

 

Salată de ton cu fasole și ardei

Majoritatea ingredientelor sunt la conservă, așa că prepararea acestei salate nu îți va da mari bătăi de cap. Ai nevoie de o conservă de ton, o alta de fasole roșie și o conservă de porumb. La acestea se mai adaugă un ardei gras, quinoa, ulei de măsline, puțin oțet, sare și piper.

Mai întâi, se pune quinoa la fiert, după care se desfac conservele și se scurg de lichid. Apoi se taie ardeiul cubulețe, iar după ce quinoa s-a fiert se lasă puțin la răcit. La final se adaugă fasolea, tonul, boabele de porumb, quinoa și ardeiul într-un bol, iar toate ingredientele se amestecă bine turnând uleiul de măsline și oțetul. La final, se condimentează cu sare și piper,  iar astfel ai obținut o salată delicioasă pe care o poți servi la birou direct dintr-o caserolă.

Dacă vrei și desert, poți să-ți cumperi îndrum spre birou o niște napolitane Nety, cu aroma preferată.

 

Humus cu lipie

Humusul este o pastă de năut în care se adaugă și alte ingrediente pentru un plus de savoare, iar timpul efectiv de preparare nu depășește o jumătate de oră. Trebuie totuși să acorzi o atenție sporită năutului, care se pune la înmuiat în apă rece cu o seară înainte, apoi se scurge, iar boabele se pun la fiert. Dacă vrei să omiți această etapă, poți cumpăra năut la conservă, gata fiert.

Ai nevoie de o jumătate de kilogram de năut, 3-4 căței de usturoi, pastă sau semințe de susan, zeama de la o lămâie și 100 de mililitri de ulei de măsline. Năutul fiert și celelalte ingrediente se mixează cu ajutorul unui robot de bucătărie până când se obține o pastă omogenă, care este humusul. Mai ai nevoie de niște lipii pe care le poți lua din supermarket, iar dacă există un cuptor cu microunde la birou, le poți încălzi 30 de secunde înainte de a le consuma cu humus.

 

Piept de pui cu parmezan

Pentru această gustare, ai nevoie de un piept de pui dezosat, ulei de măsline, sare piper și parmezan. Pieptul se spală bine și se taie în bucăți mai subțiri, astfel încât să se pătrundă mai ușor când le vei băga la cuptor. Fiecare bucată de piept se unge apoi cu ulei de măsline și se condimentează cu sare și piper, după gust. Se așează într-o tavă unsă cu puțin ulei și se bagă la cuptor pentru 25-30 de minute, la foc mediu. În acest timp, se rade parmezanul iar apoi se presară peste bucățile de piept de pui. Tava se bagă din nou la cuptor, unde se mai lasă circa 10 minute, până când parmezanul se topește și începe să se rumenească.

Poți servi această gustare simplă sau alături de orice garnitură preferi. De exemplu, în același timp cu pieptul de pui, poți găti niște cartofi cu rozmarin la cuptor.

 

Indiferent ce fel de gustare îți vei prepara, cheltuielile vor fi mai mici decât dacă ai merge să iei prânzul la cel mai apropiat restaurant sau cantină. În plus, câștigi mai mult timp în pauza de prânz și astfel poți să pleci acasă mai devreme după ce ai dus la bun sfârșit task-urile din ziua respectivă.

  

    

 

 

 

2 Thoughts to “ Ce să-ți iei de mâncare la birou: 3 variante de mese simple și rapide”

  1. […] Sursa foto: https://www.rawpixel.com/image/805389/free-image-rawpixel   Când petreci zilnic cel puțin 8 ore la birou, nu te poți baza doar pe micul dejun să-ți țină de foame până te întorci acasă. De aceea, ai nevoie de o gustare pe care să o servești în jurul prânzului, iar cel mai simplu este să-ți pregătești pachetul de acasă. Dacă deja faci asta de mai mult timp și simți că intri în pană de idei, te ajutăm cu câteva sugestii de gustări ușor de preparat acasă, pe care le poți servi la birou.   Salată… Citeste mai mult […]

  2. […] Sursa foto: https://www.rawpixel.com/image/805389/free-image-rawpixel   Când petreci zilnic cel puțin 8 ore la birou, nu te poți baza doar pe micul dejun să-ți țină de foame până te întorci acasă. De aceea, ai nevoie de o gustare pe care să o servești în jurul prânzului, iar cel mai simplu este să-ți pregătești pachetul de acasă. Dacă deja faci asta de mai mult timp și simți că intri în pană de idei, te ajutăm cu câteva sugestii de gustări ușor de preparat acasă, pe care le poți servi la birou.    » Mai multe detalii […]

Comments are closed.