Votul tău, glasul democrației! Fii prezent de Ziua Națională a României! 

Duminică, 1 Decembrie, România sărbătorește 106 ani de la Marea Unire din 1918.

Poporul român, la sfârșit de 2024, este însă unul extrem de divizat. Cu toate acestea, duminică, noi, românii, trebuie împreună să găsim un motiv de unitate: democrația și valorile democratice. Iar, unul din instrumentele democrației este VOTUL.

Cele trei Duminici, cele trei rânduri de alegeri, sunt un adevărat test al democrației și al poporului român. În 24 noiembrie partidele sistem PSD și PNL au suferit un adevărat șoc la urne, au fost respinse de către alegători, atât ele cât și reprezentanții lor. Era oarecum previzibil, după trei ani de guvernare împreună și după încercarea eșuată, din ultimele luni, când au încercat, a nu știu câta oară, să desconsidere inteligența românilor. Au încercat să se prefacă în adversari, când de fapt erau două fețe ale aceluiași sistem învechit.

Duminică avem, probabil, cele mai complicate și agitate alegeri parlamentare de după Revoluție, dar trebuie să le abordăm rațional, cu luciditate și să fim informați. Este foarte clar că, după votul masiv anti-sistem, din 24 noiembrie, românii își doresc, ce nu s-a reușit deloc în ultimii 3 ani – o reformă reală și profundă a Statului Român. O reformă reală a modului în care Educația, Sănătatea, Protecția Socială, Economia și Justiția trebuie să funcționeze într-un stat al Uniunii Europene.

Aceste reforme pot fi aduse și puse în practică ACUM de către partidul USR. Acestea sunt susținute constat, de câțiva ani în Parlament: reducerea numărului de parlamentari la 300, fără penali în funcții publice, reducerea numărului de ministere și de instituții inutile ale statului, reforma administrativă, investiții eficiente în educație și sănătate, meritocrație și profesionalism în funcții publice, atragerea banilor europeni prin PNRR. USR a demonstrat acest lucru în scurta guvernare, de opt luni, în 2021.

La 1 Decembrie, votul trebuie să fie unul pentru reformă și nu pentru extremism. Datorăm acest lucru bunicilor și străbunicilor noștri, care au luptat pentru ca Marea Unire să devină posibilă. Datorăm acest lucru copiilor și nepoților noștri, cărora trebuie să le lăsăm o Românie modernă și liberă.

Mihai Tămaș – președinte USR SĂLAJ

Acest articol a fost comandat de Partidul Uniunea Salvaţi România şi realizat de operatorul economic SC SILVANIAPRINT SRL într-un tiraj de 1 exemplar. Cod unic de identificare 11240015.
(P)

One Thought to “Votul tău, glasul democrației! Fii prezent de Ziua Națională a României! ”

  1. […] șoc la urne, au fost respinse de către alegători, atât… Articolul Votul tău, glasul democrației! Fii prezent de Ziua Națională a României!  apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Comments are closed.