Calendar istoric al judeţului Sălaj – 28 Iunie

1798: Guberniul Transilvaniei recunoaşte jurisdicţia separată a oraşului Zalău faţă de comitatul Solnocul de Mijloc S-a întâmplat în 28 iunie 1476 – S-a născut Papa Paul al IV-lea (m.1559). 1491 – S-a născut Henric al VIII-lea, rege al Angliei (m.1547). 1635 – Guadelupa devine colonie franceză. 1651 – Începe bătălia de la Beresteczko dintre Polonia şi Ucraina, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Aducerea moaştelor sf. mucenici, doctori fără de arginţi Chir şi Ioan; Sf. mucenic Papia • Greco-catolic: Aducerea la Roma a moaştelor sfinţilor Ciril şi Ioan, medici fără plată (în 412) • Reformat:…

Mai mult...

Cursuri gratuite de dans pentru copii în Zalău

Primăria Municipiului Zalău, în colaborare cu Casa Municipală de Cultură, anunță organizarea unor cursuri de dans gratuite pentru copii în perioada 8 – 25 iulie. Aceste cursuri sunt dedicate învățării dansurilor de caracter și se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani. Pentru a asigura o experiență adecvată fiecărui grup de vârstă, cursurile vor fi împărțite în două grupe distincte: Copiii cu vârste între 7 și 10 ani vor participa la cursurile organizate de la sediul Casei Municipale de Cultură. Aceste sesiuni vor fi coordonate de către…

Mai mult...

Cupa României la volei şi-a schimbat sistemul de desfăşurare

În cadrul şedinţei cu reprezentanţii echipelor din Divizia A1, conducerea Federaţiei Române de Volei a decis schimbarea sistemului de desfăşurare al Cupei României, competiţia urmând să se desfăşoare sub formă de turnee până în faza semifinalelor. „În acest sezon competiţional, Cupa României la volei masculin şi feminin aduce o schimbare semnificativă, federaţia adoptând un format de turneu care promite spectacol şi intensitate la cel mai înalt nivel”, este mesajul Federaţiei Române de Volei. SCM Zalău va intra în competiţie în faza optimilor, urmând să se dueleze cu Ştiinţa Bacău. Dacă…

Mai mult...

Numărul maxim de trofee câștigate de un căpitan

Căpitanul unei echipe de fotbal este liderul acesteia, beneficiind de autoritate în rândul jucătorilor. De obicei, rolul de căpitan este îndeplinit de unul dintre jucătorii seniori ai echipei, care are cea mai mare experiență sau poate avea cel mai mare impact asupra jocului. El trebuie să posede calități de lider și capacitatea de a ghida ceilalți jucători. Căpitanul poate fi identificat pe teren datorită bandajului de pe braț. El participă la tragerea la sorți înaintea începerii meciului și la loviturile de departajare de după meci. De asemenea, este responsabil de…

Mai mult...

O nouă lege care interzice centralele de apartament

Parlamentul României a votat, în data de 26 iunie, o nouă lege care interzice centralele de apartament pe gaz care nu sunt eficiente. Această lege modifică legea 372/2005 despre eficiența energetică a clădirilor și va fi trimisă spre aprobare finală. Noile reguli cer ca centralele de apartament să fie înlocuite cu sisteme de încălzire mai eficiente și mai prietenoase cu mediul. Iată care sunt noile sisteme de încălzire permise: Sisteme care folosesc energie regenerabilă, cum ar fi energia solară sau eoliană Sisteme de cogenerare și trigenerare, care produc atât căldură,…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: Tratamente la castraveţi

Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: PSEUDOPERONOSPORA CUBENSIS (mana castraveților), PSEUDOMONAS LACHRYMANS (pătarea unghiulară a castraveților), COLLETOTRICHUM LAGENARIUM (antracnoză castraveților) și dăunători: CEROSIPHA GOSSYPII (păduchele castraveților), THRIPS TABACI (tripsul tutunului), TETRANYCUS URTICAE (păianjenul roșu). PSEUDOPER ONOSPORA CUBENSIS (mana castraveților) – ciupercă se transmite de la un an la altul, prin oospori, care primăvară germinează și dau naștere la zoospori. În timpul vegetației, ciupercă se răspândește prin sporangi, care sunt vehiculati de curenții de aer. Temperatura optimă pentru germinarea sporangilor este de 20ºC. Zoosporii rezultați din germinarea sporangilor produc infecții la…

Mai mult...

Cele mai bune saltele pentru camerele de oaspeți: opțiuni accesibile și confortabile

Sezonul estival este în plină desfășurare, ceea ce înseamnă probabil că camerele de oaspeți vor găzdui rude și prieteni dornici să vă viziteze. În mod sigur vă întrebați, care este cea mai bună saltea pentru un pat destinat pentru oaspeți? După cum știm cu toții, un somn bun este fundamental pentru bunăstarea fizică și mentală. Și pentru a obține cel mai bun somn posibil, ai nevoie de o saltea bună, care să ofere suport și confort optim pentru nevoile tale unice de somn. Dacă primești musafiri dragi, este normal să…

Mai mult...

Mai puțini șomeri în Sălaj

La sfârșitul lunii mai 2024, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Sălaj a fost de 5,65 la sută,  mai mică cu 0.08 puncte procentuale decât cea înregistrată în luna anterioară şi cu 0,55 la sută mai mare decât rata înregistrată în luna mai  a anului 2023. Numărul total de şomeri la finele lunii mai 2024 a fost de 5.072 de persoane, cu 68 persoane mai mic decât cel înregistrat la finele lunii aprilie 2024. Din totalul şomerilor înregistraţi, 867 au fost şomeri indemnizaţi şi 4.205 erau șomeri neindemnizați. Numărul şomerilor…

Mai mult...

Zvonoteca

# Drumuri sălăjene recent modernizate și asfaltate au fost sparte. O dat Dumnezeu și s-o turnat asfalt proaspăt, iar la nici un an, băieții au venit și au spart pe margini de zici că au vrut să facă tranșee. Unde? Pe porțiuni de drumuri naționale, pe județene, iar de comunale ce să mai vorbim. E frumos în România. Asfaltăm ca să avem ce sparge. # E cald, e așa cald încât prin unele instituții loco a început să bată a vânt de vacanță. Se gată și școala, încep vacanțele, la…

Mai mult...

Perioada înscrierilor pentru posturile din Poliția Română se prelungește

Poliția Română a anunțat că perioada de înscrieri pentru posturile scoase la concurs a fost extinsă cu două zile, noua dată limită fiind 7 iulie. Cei interesați se pot înscrie online până în data de 7 iulie, inclusiv în zilele de weekend. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, fără posibilitatea de a adăuga documente după. Posturile disponibile acoperă diverse domenii, cum ar fi acțiuni speciale, analiza informațiilor, arme și explozii, cazier judiciar, criminalistică, investigarea criminalității economice, logistică, ordine publică, protecția animalelor, relații cu publicul, resurse…

Mai mult...

Exercițiu. Explozie la o firmă din Zalău

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Porolissum” al județului Sălaj a desfășurat joi, 27 iunie 2024, un exercițiu tactic județean pentru antrenarea structurilor de management și intervenție la stingerea unui incendiu izbucnit la un operator economic din municipiul Zalău. Scenariul exercițiului a presupus o situație de urgență provocată de un incendiu urmat de o explozie, produse într-o hală de producție, care s-a propagat rapid la materialele combustibile depozitate în aceasta. Având în vedere numărul mare de persoane surprinse și starea acestora, a fost activat la nivel județean, Planul Roșu de Intervenție.…

Mai mult...

Unde mergem?

Vineri 28.6.2024 • Film – Garfield, Cinematograful Scala – ora 15.30 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Audio Universe: Tour of the Solar System – ora 16.30 • Film – Băieţi răi: Pe viaţa şi pe moarte, Cinematograful Scala – ora 16.50 • Film – Întors pe dos 2, Cinematograful Scala – ora 17.40 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Out There – The Quest for Extrasolar Worlds – ora 18.30 •Film – Fără zgomot: Ziua 1, Cinematograful Scala – ora 19.35 • Film – The Bikeriders: Clubul Vandalilor, Cinematograful Scala –…

Mai mult...