Sarcina nu transformă doar corpul unei femei, ci şi creierul său, conform unui nou studiu revoluţionar. O echipă de cercetători a cartografiat pentru prima dată schimbările care se produc în creier pe parcursul sarcinii, oferind o perspectivă unică asupra modului în care creierul se adaptează la noile condiţii hormonale şi fiziologice. Studiul, realizat pe baza unor scanări repetate ale creierului efectuate la diferite etape ale sarcinii, a descoperit modificări semnificative în structura cerebrală. Cercetătorii, potrivit Reuters, au identificat o reducere a volumului de materie cenuşie şi o creştere a integrităţii…
Mai mult...Dileme și nedumeriri cotidiene sau de veghe în lumea de azi (IX)
MOTTO: “Doar cine trăiește într-un turn de fildeș nu poate veghea la dilemele și nedumeririle din lumea de azi din România”. (Autorul) • Un coleg din generația mea citește tot ce scriu și am scris. Uneori, face comentarii pertinente în ziar sub pseudonimul – CONIC. Parcurgând noile mele reflecții, m-a întrebat cu mirare – de unde mai născocesc atâtea meditații/cugetări, deși am ajuns la vârsta fără gânduri, cum consideră unii bătrânețea, dinaintea încheierii parcursului marii treceri, cum numea poetul Lucian Blaga viața omului. Cu toate acestea, eu m-aș putea autodefini…
Mai mult...Programul „Reînnoirea industrială a României” are o valoare de 3 miliarde euro
Industria românească se poate revigora și poate redeveni un catalizator al economiei dacă primește sprijinul de care are nevoie. I-am cerut ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, să prezinte și în ședința Biroului Politic Național al PNL planul „România produce” – un proiect pe care l-am anunțat și definit de când eram premier – și al cărui scop este deblocarea potențialului economic al țării. Am decis astăzi în coaliția de guvernare să sprijinim, prin acest plan concret, reindustrializarea României. Proiectul liberal pompează miliarde de euro în economia reală, prin trei programe…
Mai mult...Fotografia zilei
Iluzie…
Mai mult...Noaptea Cercetătorilor Europeni la Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Sălaj, îi invită pe toți copiii din Sălaj, la Noaptea Cercetătorilor Europeni. Evenimentul va avea loc în 27 septembrie 2024, între orele 9-13, pe platoul din fața Secției Tineri & Adulți. Dacă vrei să intri și tu în echipa de cercetători, acum este momentul! Împreună cu partenerii: Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău, Palatul Copiilor Zalău și Clubul CodeKids al Bibliotecii Județene Sălaj, s-au pregătit o mulțime de surprize, care vor transforma o zi obișnuită de vineri, într-o…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 18 septembrie
1861: la Băseşti are loc Conferinţa inteligenţei române, unde s-a hotărât un protest împotriva anexării Sălajului la Ungaria S-a întâmplat în 18 septembrie 1819 – S-a născut fizicianul francez Leon Foucault, cel ce a demonstrat, graţie pendului, mişcarea de rotaţie a Pămîntului (m.11.02.1868). 1831 – A murit poetul Vasile Cârlova (n.04.02.1809). 1878 – S-a născut compozitoarea Maria Andriescu (m.02.03.1981). 1896 – A murit Ştefan Gonata, agronom şi om politic, membru fondator al Societăţii Academice Române. 1903 – S-au desfăşurat primele curse de motociclism din ţara noastră, pe velodromul de la şosea (18.09/1.10). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. Eumenie, episcopul Gortinei;…
Mai mult...Sălăjenii pot dona unelte și materiale de construcții pentru sinistrați
În vederea ajutorării cetățenilor din zonele afectate de inundațiile majore produse în judeţul Galaţi, Instituția Prefectului – Județului Galați face un apel în vederea colectării următoarelor materiale de care este nevoie stringentă, în prima fază de intervenție: roabe, găleți, lopeți, mături, saci de plastic de mare capacitate și produse de curățenie. Adresăm populaţiei, dar mai ales agenţilor economici, rugămintea de a fi solidari cu populația greu încercată, oferindu-le sprijin prin colectarea acestor materiale necesare. Materialele se colectează în curtea interioară a Instituției Prefectului Sălaj, cel târziu până vineri, 20 septembrie,…
Mai mult...Începe Bathory Fest
Vineri începe în Șimleu Silvaniei o nouă ediție a Bathory Fest, festivalul de reconstituire istorică devenit un fel de carte de vizită pentru orașul de la poalele măgurii. Ediția din acest an a Báthory Fest aduce momente unice pentru toți cei care iubesc arta reconstituirii istorice medievale, muzica bună și preparatele gastronomice specifice unui astfel de festival. Trupe renumite de reconstituire istorică și-au confirmat prezența la acest festival, devenit unul din cele mai renumite evenimente de profil din Transilvania. Stefan Báthory, născut în data de 27 septembrie 1533 în cetatea…
Mai mult...Găsitorul unui portmoneu riscă închisoarea
Zilele trecute, polițiștii din Șimleu Silvaniei au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din localitatea Halmășd, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de însușirea bunului găsit și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Din cercetările efectuate de oamenii legii a reieșit că, în seara zilei de 16 septembrie, bărbatul ar fi găsit pe o stradă din Șimleu Silvaniei un portmoneu în care se aflau documente de identitate și carduri bancare, care aparținea unui jibouan în vârstă de 35 de ani. Ulterior,…
Mai mult...Alte două cabinete medicale în școlile din Zalău
Primăria Municipiului Zalău, prin Direcția de Asistență Socială – Serviciul cabinete medicale școlare și asistență medicală comunitară, administrează cabinetele medicale școlare și punctele sanitare care funcționează în cadrul creșelor, grădinițelor, școlilor și liceelor de pe raza municipiului Zalău. În prezent, rețeaua de medicină școlară administrează trei cabinete medicale școlare de medicină generală, trei cabinete medicale dentare, precum și 24 de puncte sanitare. Cabinetul stomatologic din incinta Liceului Tehnologic „Voievodul Gelu” este dotat cu aparatură modernă și performantă, urmând a fi pus în funcțiune. De asemenea, se fac demersuri pentru cabinetul…
Mai mult...Bancul zilei
Doi pești stau de vorbă. – Ai grijă să nu înghiți cârligul acela, spune peștele mare, peștelui mic. – De ce? – Pentru că oamenii te vor prinde, te vor prăji în ulei și te vor mânca. Astai unul dintre motive. – Și care-i celălalt? – Vreau să te mănânc eu.
Mai mult...Percheziții ale polițiștilor sălăjeni în Maramureș. Au fost descoperite arme
La mijlocul acestei săptămâni, polițiștii Biroului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou, au efectuat o percheziție domiciliară în județul Maramureș, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și braconaj cinegetic. În urma percheziției domiciliare efectuate, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, două arme letale, deținute ilegal și 24 de bucăți de muniție aferentă acestora. De asemenea,…
Mai mult...TERRAKID a câștigat pentru a 6-a oară Cupa României
Finala Campionatului național de Karate Tradițional din acest an, pentru cadeți, juniori, tineret și seniori s-a desfășurat în perioada 13-15 septembrie, la București. TERRAKID Zalău a câștigat Cupa României pentru a 6-a oară în istoria clubului, ultimele patru ediții fiind consecutive! Echipa manageriată de Remus Clițan a demonstrat că este cel mai puternic club din România, iar acum se pregătește pentru Campionatul Mondial de Karate Tradițional, ce se va desfășura în perioada 11 – 13 octombrie în Portugalia. Rezultatele obținute de Clubul TERRAKID ZALĂU sunt: CADEȚI (14-15 ani): Locul 3…
Mai mult...Ziua Siguranței Pacientului, marcată la Spitalul Județean de Urgență din Zalău
An de an, Spitalul Județean de Urgență din Zalău marchează ziua de 17 septembrie, declarată Ziua Mondială a Siguranței Pacientului, un moment important pentru a reflecta asupra responsabilității colective de a asigura îngrijiri medicale sigure și eficiente. În fiecare an, o nouă temă este selectată pentru a evidenția un domeniu prioritar al siguranței pacienților care necesită acțiuni urgente și concertate. Recunoscând importanța fundamentală a diagnosticelor corecte și în timp util în asigurarea siguranței pacienților, „Îmbunătățirea diagnosticului pentru siguranța pacienților” a fost selectată că temă pentru Ziua Mondială a Siguranței Pacienților…
Mai mult...