Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași

Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește, în 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, cea care este considerată patroana Moldovei. S-a născut la Epivata, în Tracia (sudul Dunării), în anul 1025, într-o familie bogată. A fost educată, atât de mamă, cât și de bunică, într-un evavlios spirit creștinesc, la fel ca și fratele ei, Eftimie, care a ajuns episcop în Maditos. Parascheva s-a remarcat printr-o puternică credință și o mare dărnicie, dându-și hainele săracilor, la vârsta de 12 ani. Drept „răsplată”, tatăl ei a obligat-o , mai întâi, să…

Mai mult...

Şandrama curat constituţională

Cornel Codiţă Vă era dor de circ? Iaca-n târg menajerie! Nu-i „Globus”, nu-i „Medrano”, e „circul de stat”. În rolul principal, Curtea Constituţională a României. N-avem decât să ne indignăm, să ţipăm, să facem tărăboi, să ne plângem singuri de milă ori, după istoricul obicei al boiernaşilor locali, să ne jeluim pe la care porţi ale străinătăţii ni se par mai înalte. Un singur lucru nu avem dreptul: să ne mirăm. Păi, cum să te miri de ceea ce sunt în stare „telecomandaţii” de prin instituţiile statului, când ştim cu…

Mai mult...

Accident la Cizer

Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, duminică 13 octombrie,  în urma unui apel 112 cu privire la faptul că, în localitatea Cizer, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Polițiștii au ajuns la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că un tânăr de 26 de ani, din localitatea Ratin, în timp ce conducea un autoturism, a intrat în coliziune cu un autoturism care se angajase în depășirea acestuia, condus de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Zalău. În urma…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 13 octombrie

1909: Alimpiu Barboloviciu, vicar al Sălajului, este decorat cu Ordinul Francisc Iosif I, în grad de cavaler S-a întâmplat în 13 octombrie 1321 – A murit poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, poem alegoric în trei părţi (“Infernul”, “Purgatoriul”, “Paradisul”), sinteză filosofică a culturii medievale; romanul “Viaţa nouă” este considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n.1265). 1745 – A fost elaborat primul “Atlas geografic al Rusiei” – prima culegere de hărţi ale întregului teritoriu rusesc. 1898 – S–a născut George Mihail Zamfirescu, prozator…

Mai mult...

Premieră în Șimleu Silvaniei: Ziua Recoltei

În premieră, în orașul Șimleu Silvaniei a fost organizată sâmbătă, 12 octombrie, Ziua Recoltei. Evenimentul a fost inițiat și coordonat de cotidianul Magazin Sălăjean în parteneriat cu Primăria Șimleu Silvaniei, Consiliul Județean Sălaj, Direcția Agricolă Sălaj, Asociația „Țara Silvaniei” și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și a reunit producători sălăjeni de legume, fructe, carne, vin, pălincă, suc și de alte produse de sezon. Pe parcursul zilei, participanții au fost invitați să urmărească și două momente muzicale susținute de tieneri artiști de la Casa Orășenească de Cultură din…

Mai mult...

Competiția „Semimaraton Porolissum” a pus Sălajul pe harta alergărilor montane

Aproximativ 500 de persoane de toate vârstele, oameni pasionați de sport veniți din mai multe județe, dar și din Italia, Franța sau Republica Moldova, au participat sâmbătă la a doua ediție a competiției „Semimaraton Porolissum”, eveniment inițiat și de coordonat de atleta Paula Todoran și sălăjeanul Ciprian Bolgar. Da, a fost o competiție de talie internațională, câștigătorii au primit premii, toți alergătorii au fost recompensați cu medalii, a fost o atmosferă frumoasă, de bucurie. N-au lipsit nici copiii, unii au venit cu părinții, iar alții chiar și cu bunicii. Acest…

Mai mult...

Locuri de muncă pentru tinerii din Sălaj

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj a organizat vineri, 11 octombrie 2024, o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă destinată absolvenților. Evenimentul a fost organizat la Casa Municipală de Cultură din Zalău. Dintre angajatorii invitați la bursă, 19 au participat, oferind 226 de locuri de muncă vacante. Principalele posturi oferite pentru persoanele cu studii medii/fără studii au fost: operator, controlor calitate, electrician, macaragiu, mecanic, operator control nedistructiv, operator producție, electronist, tehnician, tehnician electromecanic, automatist, specialist îmbunătăţire proces, operator prelucrare cauciuc, tapițer, agent vânzări, vânzător, instalator, muncitor în…

Mai mult...

Accident grav la Vârșolț. O femeie a fost rănită

Un grav accident de circulație a avut loc sâmbătă dimineața în localitatea Vârșolț, în incident fiind implicate trei autoturisme. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări efectuate au constatat că o femeie în vârstă de 31 de ani, din Hereclean, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Vârșolț, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Zalău. De asemenea, primul autoturism a fost…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 12 octombrie

1944: îşi încetează apariţia ziarul Szilágyság S-a întâmplat în 12 octombrie 1449 – Cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara, Bogdan al II–lea a devenit domn al Moldovei. 1492 – Exploratorul Cristofor Columb a ajuns pe insulele Bahamas; credea că a atins Asia de Est. 1777 – Grigore al III–lea Ghica, domnul Moldovei (1764–1767; 1774–1777), a fost ucis, la Iaşi, din porunca unui trimis al sultanului, fiind bănuit de Poartă că întreţinea legături cu Rusia şi aflându–se în conflict cu boierii, cărora nu le satisfăcuse integral cererile de clacă sporită. 1808 – Napoleon I şi Alexandru I semnează convenţia…

Mai mult...