Cea mai bună slănină din Sălaj, premiată la Șamșud

„Slană Fest” este evenimentul pe care autoritățile din Șamșud îl organizează în data de 10 februarie, pentru a promova produsele alimentare sălăjene obținute în gospodării. Evenimentul se va afla la a II-a ediție și va avea în centrul atenției slănina. În concurs pot fi înscrise doar sortimente de slănină din Sălaj, indiferent de tipul de prezentare, preparare, afumare și conservare. Festivalul va cuprinde și un târg al acestor preparate locale, locul unde producătorii își vor putea prezenta și vinde produsele. Concurenții se pot înscrie până data de 5 februarie pe…

Mai mult...

Nevăzătorii din Sălaj solicită ajutor

A venit rândul nevăzătorilor din țară să-și ceară drepturile, după ce anul trecut au fost mințiți de către guvernanți. În data de 4 decembrie, filialele din toată țară urmau să protesteze pentru a obține o indemnizație de handicap mai mare, în contextul în care aceasta nu a mai crescut în ultimii 12 ani. La acea vreme, reprezentanții Consiliului Național al Dizabilității din România au fost chemați la Cabinetul primului-ministru în vederea găsirii unor soluții pentru detensionarea situației. Ulterior, liderii din toate filialele din țară au participat la o întâlnire care…

Mai mult...

Pericol de viituri pe mai multe râuri din Sălaj

Până vineri, 19 ianuarie, la ora 12, specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor au instituit codul portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice Iza – bazinul superior şi pe afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior. Până în data de 19 ianuarie, ora 24, se află în vigoare codul galben hidrologic, pe anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa-Năsăud), Someşul Mic (judeţul Cluj), Someş (judeţele Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) și Crasna (judeţele Sălaj…

Mai mult...

La Șărmășag se va construi o bază sportivă modernă

Ministrul Dezvoltării, Adrian Ioan Veștea a anunțat în seara de 16 ianuarie semnarea ordinului prin care s-a dat undă verde la realizarea obiectivelor de investiții incluse în subprogramul „Complexuri sportive”, derulat de minister prin Compania Națională de Investiții (CNI). De aceste fonduri vor beneficia mai multe localități din țară, printre care și Șărmășag care va avea în curând un complex sportiv la standarde moderne. Contractul urmează să fie semnat cu autoritățile locale în curând, fiind șanse mari ca lucrările să înceapă la jumătatea acestui an. Cu privire la dotările bazei…

Mai mult...

Când viața bate filmul. O adolescentă de la Centrul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei, bursieră pentru talentul său artistic

Se înșală amarnic cei care spun că Sălajul nu are tineri talentați. De această data vă prezint o adolescentă deosebit de talentată, o tânără de la Centrul de Servicii Sociale Cehu Silvaniei. Rezultatul Mariei Nicoleta Recean a fost prezentat public de oficialii Direcției Generale de Asistență Socială și protecția Drepturilor Copilului Sălaj. „Viața ne oferă uneori mai mult decât așteptăm să primim, tehnologia face să putem realiza și mai ales privi cu un simplu scroll, zeci și sute de imagini, fotografii, dar puțini fotografi au harul de a transmite prin…

Mai mult...

Zvonoteca

# Plin de pensiuni prin Sălaj, și asta e bine. Baiul e că nu știm câte sunt în regulă din punct de vedere al protecției la incendiu, dacă e sigur să mergem acolo. Mare mister! # Vestitul ceas din centrul municipiului arată tot 24 grade. Vine vara, bine-mi pare! * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu

Mai mult...

Mircea Tutovan a fost înmormântat cu salve de puşcă

Familia, prieteni, foşti colegi de echipă, reprezentanţi ai Federaţiei Române de Volei, ai SCM Zalău, ai HC Zalău şi ai autorităţilor locale şi judeţene au fost prezenţi miercuri după-amiaza la capela din satul Biuşa, comuna Benesat, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel supranumit „Tunarul Europei”. Pe sicriul cu trupul neînsufleţit al marelui voleibalist au fost aşezate două tricouri, unul al echipei Dinamo Bucureşti, cu care Tutovan a câştigat 10 titluri de campion, Cupa Cupelor şi Cupa Campionilor Europeni, iar celălalt tricou a fost al echipei naţionale a României,…

Mai mult...

Avem drepturi. La naiba cu obligațiile

Zilele trecute am ajuns în câteva localități cu o comunitate majoritară de etnie maghiară. Și le-am vizitat de zeci de ori până acum, dar tot am rămas impresionat. Naiba știe cum de aceste sate sunt mai ordonate și mai curate decât altele, decât multe în care românii sunt majoritari. Știu, o să mă înjurați, dar vă invit să deschideți ochii, să analizați și să vedeți. Recent am fost în Camăr. Nici nu știu cine este primarul acestei comune, habar nu am și nici nu mă interesează din ce partid este.…

Mai mult...

Medicii de familie, la un pas de grevă

În data de 16 ianuarie, la Colegiul Medicilor din Sălaj a avut loc ședința în urma căreia s-a luat o decizie legată de diminuările de venituri decise de guvernanți de la începutul acestui an. Medicii de familie sălăjeni au decis să se alinieze poziției și acțiunilor întreprinse de colegii lor din țară. Doleanțele sunt cât se poate de clare – nu se dorește o mărire a plafoanelor alocate per pacient, ci se solicită revenirea la condițiile și tarifele din anul 2023. Pentru data de 18 ianuarie este programată o întâlnire…

Mai mult...

Spada de bronz găsită la Stâna ascunde mai multe secrete

La începutul anului trecut a fost descoperită, cu detectorul de metale, o spadă de bronz într-o pădure din zona localității sălăjene Stâna. Din păcate, spada a fost extrasă din locul descoperirii de către o persoană fizică, ceea ce a făcut ca cercetătorii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău să nu poată pune un diagnostic corect cu privire la contextul arheologic, care de cele mai multe ori este mai important decât descoperirea însăși. Acesta este și motivul pentru care arheologii recomandă ca în cazul unor astfel de descoperiri locul să…

Mai mult...

Trendul londonez a ajuns și la Zalău: ziua selfie la muzeu

Ideea de a-ți face selfie cu exponatele din muzeu aparține unei tinere din Londra, aceasta dând startul acestei campanii care a cuprins rând pe rând toate orașele europene. Ziua potrivită pentru un selfie la muzeu este în fiecare an alta, anul trecut a fost sărbătorită în data de 19 ianuarie, iar în acest an manifestarea a avut loc în data de 17 ianuarie. În urmă cu câțiva ani a fost realizat un proiect care s-a numit „Selfie la muzeu”. Pornind de la succesul înregistrat la acea dată, se cunoștea faptul…

Mai mult...

Se întețesc controalele și cresc amenzile de la protecția consumatorilor

Încă din primele zile ale acestui an, comisarii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor din Sălaj (CJPC Sălaj) au fost prezenți în teren. În perioada 1 – 15 ianuarie s-au efectuat 69 de acțiuni de control la nivel de județ, constatându-se numeroase deficiențe: condiții de igienă necorespunzătoare, produse cu dată limită de consum depășită, produse fără elemente de identificare, produse cu spori de mucegai, textile fără etichetă în limba română sau fără date privind producătorul/importatorul/distribuitorul, produse periculoase, lipsă afișare informații în mod complet, corect și precis, produse cu diferență…

Mai mult...

Investiție de peste 11 milioane de lei la Spitalul Județean din Zalău

Patru laboratoare care deservesc Ambulatoriul de specialitate de la Spitalul Județean de Urgență Zalău – Radiologie și imagistică, Explorări funcționale, Anatomie patologică și Analize Medicale – precum și 18 cabinete de specialitate au fost dotate cu aparatură medicală modernă printr-un proiect european implementat de Consiliul Județean Sălaj. În valoare de 11,66 milioane de lei și derulat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, proiectul are ca obiectiv facilitarea stabilirii unui diagnostic precis și rapid, respectiv a tratamentului adecvat, creșterea accesibilității serviciilor de sănătate oferite în Ambulatoriu, concomitent cu reducerea timpilor de…

Mai mult...