Potrivit datelor statistice, numărul total de salariați pe raza județului Sălaj a fost de peste 50 de mii de persoane la sfârșitul lunii septembrie 2024. Acesta a înregistrat o creștere cu peste 500 de angajați față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Județene de Statistică Sălaj, efectivul de salariați la sfârșitul lunii septembrie a acestui an a fost de 54.129 de persoane. Comparativ cu luna august 2023, numărul de angajați a crescut cu 108, ceea ce reprezintă un plus de 0.2%. Comparativ cu septembrie 2023, numărul de persoane…
Mai mult...Fotografia zilei
Artă sau plictiseală?
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 7 decembrie
1996: se pune piatra de temelie a Bisericii Reformate „Dumbrava” din Zalău S-a întâmplat în 7 decembrie 1742 – A fost inaugurata Opera Regala din Berlin, actuala Opera de Stat; inaugurarea Operei Regale a avut loc la 7.12.1742 cu spectacolul „Cezar si Cleopatra” de Karl Heinrich Graun. 1881 – A fost înfiintata „Societatea Politehnica din România”; primul presedinte a fost Dimitrie Frunza (7/19). 1910 – S-a născut Edmondo Ros, baterist, cântăreţ şi şef de orchestră britanic. 1924 – S-a născut Bent Fabric (Bent Fabricius-Bjerre), pianist şi compozitor danez. CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. muceniţă Filofteia de la Curtea…
Mai mult...Cine sunt parlamentarii de Sălaj în urma alegerilor din 1 decembrie?
Biroul Electoral de Circumscripție Județeană a transmis numele celor care au obținut mandate în Parlamentul României după alegerile desfășurate la 1 decembrie. În urma centralizării tuturor voturilor exprimate la nivel județean la alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie, au obținut mandate șapte candidați din partea partidelor politice. La Camera Deputaților au obținut mandate Seres Denes, din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (UDMR), Doru-Lucian Mușat, din partea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Lucian-Nicolae Bode, din partea Partidului Național Liberal (PNL) și Ionel Ciunt, edilul Zalăului, din partea Partidului Social…
Mai mult...Bancul zilei
Doi tipi chercheliţi la un zaibăr, într-un local, încep a povesti despre soţii. Întreabă unul: – Bă, tu când te-ai însurat nevasta-tă a fost fecioară? – Nu, vărsator.
Mai mult...Percheziţii în Sălaj în legătură cu comemorarea liderului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu
Sâmbătă, 7 decembrie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii de investigații criminale din cadrul IPJ Ilfov pun în executare 9 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj. Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, dar și a structurilor de poliție din cadrul inspectoratelor de politie Timiș, Sălaj, Neamț și Maramureș. Ancheta vizează fapte de utilizare a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, petrecute…
Mai mult...Cererile inițiale pentru ajutor în sectorul creșterii de animale pot fi depuse la APIA
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură transmite că cererile inițiale anuale privind ajutorul de stat în sectorul creșterii animalelor pentru anul următor pot fi depuse de solicitanți. Perioada de depunere a început la data de 2 decembrie, iar aceste cereri pot fi depuse până la data de 16 decembrie 2024 inclusiv. Cererile inițiale pentru solicitarea acestui ajutor pot fi depuse la Centrele județene ale APIA. Referitor la valorile maxime ale ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire și menținere a registrului genealogic al rasei, acestea variază în funcție de…
Mai mult...AFIR a virat 154,4 milioane de euro către fermieri pentru mediu și climă
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a virat suma de 154.4 milioane de euro în conturile fermierilor pentru intervențiile de mediu și climă din Planul Strategic 2023–2027. Aceste fonduri nerambursabile au fost alocate de AFIR unui număr de peste 310 mii de fermieri, beneficiari unici ai intervențiilor de mediu și climă din Planul Strategic 2023–2027. Din suma totală, 131.2 milioane de euro reprezintă contribuția Comisiei Europene prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR). Mai mult, 23.2 milioane de euro sunt alocate de la Bugetul de Stat. Plățile au fost efectuate în…
Mai mult...Tragedie în Gălpâia. Un bărbat a fost strivit de copacul pe care l-a tăiat
Azi, în jurul prânzului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Jibou au fost anunțați că într-o pădure de lângă localitatea Gălpâia, un bărbat ar fi fost lovit de un copac. Politiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Gâlgău Almașului, în stare de inconștiență. Peste victimă ar fi căzut un copac, pe care acesta l-ar fi tăiat. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical aflat la fața locului, a fost constatat decesul bărbatului. Oamenii legii continuă cercetările…
Mai mult...Ultimă oră. Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost anulat. Decizia este una fără precedent și a fost luată de Curtea Constituțională astăzi, conform comunicatului instituției. Decizia vine cu două zile înaintea turul doi al scrutinului, în care au intrat candidatul independent Călin Georgescu și candidata USR – Elena Lasconi. Asta nu este tot. Să nu uităm că românii din diaspora votează deja. Decizia a fost luată după ce Curtea Constituțională a primit patru sesizări de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), Institutul pentru Studiul Totalitarismului, publicația Calea Europeană…
Mai mult...Societatea Transurbis reînnoiește titlurile de călătorie pentru pensionari
Transurbis, societatea locală de transport în comun din Zalău, a anunțat că a început procedura de reînnoire a titlurilor de călătorie numite generic „card pensionar” pentru anul 2025. Titlul are valabilitate un an, iar beneficiarul are obligația de a valida cardul la fiecare urcare în autobuz. Documentele necesare pentru reînnoirea titlului de călătorie sunt: copie și original cupon de pensie/ copie și original decizie de pensionare; copie și original carte de identitate; cerere și declarație pe propria răspundere pentru eliberarea gratuită a cardului de călătorie pe mijloacele de transport ale…
Mai mult...Locuri de muncă 6.12.2024
*** S.C. Transurbis S.A. Zalău organizează în data de 12.12.2024 la ora 09.00, la sediul societăţii din Zalău, str. Fabricii nr. 30/A, jud. Sălaj, concursul pentru ocuparea 1 (unu) post spălător vehicule (COD COR 912201) pe perioadă nedeterminată. Bibliografia şi informaţiile se pot obţine la nr. de telefon 0260/617790, pe site-ul www.tuz.ro şi la sediul societăţii. Dosarele se vor depune la sediul societăţii S.C. Transurbis S.A. până la data de 11.12.2024 ora 11.00.
Mai mult...Seară de jazz la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău
Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău va găzdui o seară de jazz, susținută de trupa Nonconformist Anthology. Concertul va avea loc luni, 16 noiembrie, începând cu ora 19. Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj invită zălăuanii și nu numai, în seria concertelor de jazz, să întâlnească trupa Nonconformist Anthology. Organizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău, concertul de muzică jazz va avea loc luni, 16 decembrie, începând cu ora 19, în sala de conferințe a casei de cultură. Intrarea este liberă. Trupa reprezintă…
Mai mult...Investiție majoră în Șimleu Silvaniei
Un nou proiect investițional este implementat în orașul Șimleu Silvaniei, a anunțat primarul Cristian Lazăr. Este vorba despre proiectul „Coridor de mobilitate urbană în orașul Șimleu Silvaniei”, finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027. Obiectivul general al proiectului este crearea unui coridor de mobilitate la nivelul orașului, în vederea reducerii emisiilor și implementării la nivel local a unui sistem de transport public ecologic și a unui sistem de transport alternativ, inclusiv prin încurajarea folosirii mijloacelor nemotorizate de transport. Scopul proiectului este aplicarea unui model de transport sustenabil, bazat pe principiul mobilității…
Mai mult...