Taximetriștii din Zalău vor mai multe locuri de staționare

La solicitarea conducerii Asociației Camerei Taximetriștilor filiala Sălaj, primarul Ionel Ciunt a avut o întâlnire cu reprezentanți ai Asociației, la care au fost prezenți viceprimarul Teodor Bălăjel, reprezentanți din cadrul poliției, Serviciului de Administrare a Domeniului Public (SADP) și ai Direcției tehnice. Principalele aspecte semnalate în cadrul întâlnirii de către reprezentanții Asociației taximetriștilor sunt: locurile insuficiente destinate serviciului de taximetrie în diferite zone din oraș, parcarea/staționarea altor autovehicule în parcările de taxi, semnalizarea stațiilor taxi și marcarea parcărilor destinate serviciului de taximetrie. Totodată, solicită relocarea stației de taxi din zona…

Mai mult...

Politică și oameni

Cred că politizarea instituțiilor a ajuns la un nivel maxim, nu mai e loc pentru mai mult, iar această politizare înseamnă un buboi aflat pe punctul de a se infecta. Într-un final, buba se va sparge din cauza puroiului acumulat. Se va ajunge vreodată la instituții în care politizarea să fie zero? Nu cred că mai prind eu astfel de vremuri. Nici în alte state din Europa nu e mai bine. Uitați-vă peste hotare. Lumea fierbe, a ajuns la un punct de unde nu cred că se mai poate întoarce.…

Mai mult...

Noutăți filatelice: Plante segetale

Promovând un subiect din vastul domeniu al Florei, Romfilatelia a introdus în circulație emisiunea filatelică intitulată Plante segetale, compusă din patru mărci poștale și un plic „prima zi”. Sub denumirea de plante segetale sunt reunite plantele care cresc spontan între plantele cultivate organizat pe loturile agricole. Pentru cultivatori ele reprezintă ceea ce cunoaștem generic sub numele de buruieni. Din mulțimea speciilor de plante segetale, mărcile poștale ale emisiunii prezintă imaginile a patru plante foarte cunoscute: macul de câmp, piciorul cocoșului, neghina și albăstreaua. Papaver rhoeas L. (macul de câmp), ilustrat…

Mai mult...

CEMACON sărbătorește 55 de ani de inovație prin inaugurarea unui nou sediu administrativ în Parcul Industrial Recea

CEMACON, liderul pieței de blocuri ceramice din România, a inaugurat la începutul lunii octombrie un nou sediu administrativ. Situat în Parcul Industrial CEMACON Recea, în județul Sălaj, acest nou spațiu este o dovadă a angajamentului companiei față de inovație și dezvoltare durabilă. De altfel, compania a întreprins numeroase inițiative în beneficiul comunității, inclusiv construcția unei stații de autobuz pusă în funcțiune anul trecut și amenajarea unui sens giratoriu în Zalău. „Prin realizarea acestui sediu administrativ, ne-am propus să creăm un mediu de lucru inovator pentru colegii noștri, care să le…

Mai mult...

Interzis la transportul metropolitan dacă primarul nu e membru PSD?

Nu pot să cred ca locuitorii comunei Crișeni sunt în continuare din anumite puncte de vedere la discreția deciziilor politice luate de conducerea Municipiului Zalău. Este evident ca factorul politic a influențat decizia discreționară, astfel că locuitori satelor Crișeni, Gârceiu și Cristur să nu beneficieze de transportul public la fel ca și comunele Mirșid, Meseșenii de Jos și Hereclean, fiind tratați fără respectul cuvenit. Trebuie să mă înscriu în PSD, pentru a nu fi oamenii din comuna mea batjocoriți de cei care conduc Zalăul? Cu siguranță nu o voi face,…

Mai mult...

Calendar istoric al judeţului Sălaj: 9 octombrie

1926: la Zalău izbucneşte un puternic incendiu, ce distruge mai multe case şi singura moară cu cilindru din oraş S-a întâmplat în 9 octombrie 1221 – S–a născut călugărul franciscan Salimbene de Parma (Salimbene de Adam), autor al unei “Cronici”, o istorie a oraşului Parma scrisă în limba latină (m.1288). 1608 – S–a născut John Milton, poet britanic („Paradisul pierdut”) (m.08.11.1674). 1757 – S–a născut Carol al X–lea, rege al Franţei între anii 1824–1830 (m.1836). 1828 – S–a născut Alesandru Papiu Ilarian, om politic, jurist, istoric şi filolog, membru fondator al Societăţii Academice Române, militant pentru Unirea…

Mai mult...

Prețurile produselor alimentare nu ascultă ordinele guvernului

Ei bine, prețurile nu par să asculte de ordinele venite ”de sus”, ca atare ele își văd de treabă și cresc în continuare. Pesemne, ele au o altă ierarhie, iar regulile după care se formează acestea, având o economie de piață, liberă, sunt cele economice, nu cele de comandă. Am mai avut tentative de acest gen, o perioadă lungă de timp, în perioada de dinainte de 1990, iar rezultatul îl cunoaștem cu toții: dispariția acelor produse de pe piață. Ce se întâmplă în prezent? Avem o listă cu produsele la…

Mai mult...

Toaletele ecologice, soluții practice și rapide pentru diverse situații

Toaletele ecologice sunt structuri mobile, independente de rețeaua de apă și canalizare, care funcționează pe principiul reciclării deșeurilor în mod ecologic. Dotate cu sisteme de ventilație eficiente și soluții de igienizare, acestea sunt ușor de utilizat și întreținut. Majoritatea pot fi amplasate în locații diverse, de la șantiere de construcții până la festivaluri sau evenimente mari în aer liber. Aceste toalete oferă un mod igienic, eficient și economic de a gestiona necesitățile sanitare, fără a fi nevoie de racorduri la apă sau canalizare, fiind o opțiune perfectă pentru locații temporare…

Mai mult...

A furat motorina unui tractor din Fabrica

Zilele trecute, polițiștii din Jibou au fost anunțați de un bărbat că o persoană necunoscută ar fi furat motorină din rezervorul unui tractor parcat în extravilanul localității sălăjene Fabrica. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și, la scurt timp după sesizare, au identificat, în localitatea Surduc, persoana bănuită de comiterea faptei ca fiind un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Gârbou. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, cercetările în cauză fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Mai mult...

A fost publicat ordinul privind utilizarea sumelor defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale

AJFP Sălaj face cunoscut faptul că a fost publicat Ordinul ministrului finanțelor nr. 6239/2024 pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 17 alin. (3)-(18) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, care permite bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor să poată compensa datoriile către furnizori cu datoriile furnizorilor la bugetul de stat sau asigurări sociale. În vederea alocării sumelor prevăzute în OUG nr. 113/2024 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2024, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale depun…

Mai mult...

Sălăjeancă bătută de soț. Au intervenit polițiștii

La începutul acestei săptămâni, polițiștii din Sânmihaiu Almașului au fost anunțați de o femeie din localitatea Petrindu despre faptul că soțul acesteia ar fi lovit-o. În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că soțul femeii, un bărbat în vârstă de 48 de ani, și-ar fi bătut soția, în urma unui conflict spontan. Polițiștii au apreciat că există un risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu pe numele agresorului. Totodată, s-a procedat la montarea unui dispozitiv care permite monitorizarea bărbatului prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică. Polițiștii au…

Mai mult...

Site-uri web personalizate și optimizate SEO, cheia succesului online

Costurile asociate unui design web slab pot depăși cu mult investițiile într-un site web profesional. De ce? Pentru că un design executat greșit îți poate aduce pierderi considerabile, îndepărtând clienții potențiali. În marketingul digital de astăzi, una dintre cele mai mari probleme este că multe afaceri mici nu înțeleg importanța unui design web de calitate. Reducerea costurilor inițiale atunci când lansezi o afacere online poate părea o soluție tentantă, dar poate avea efecte negative pe termen lung. Dacă îți dorești rezultate solide și o creștere sustenabilă, un web design profesional…

Mai mult...