Moto: La tati va vine randul
(Radu Liviu Bara)
Incep primul meu editorial la Magazin Salajean cu un citat devenit deja clasic, cel putin pe plaiurile palincii de prune, pentru ca el exprima – chiar daca Intr-o forma naiv justitiara – macar un adevar fundamental, de nu cumva, mai degraba, o dorinta general umana. Acela (aceea) ca trebuie sa existe o judecata de apoi pamanteana, un soroc la care, mai devreme sau mai tarziu, sa dam socoteala pentru faptele noastre, mai ales daca ele au fost Indreptate Impotriva semenilor nostri. Evident, scos din contextul In care a fost rostit, citatul cu pricina nu are mare valoare, fiind de o prea mare notorietate scrierile despre tema biblica la care face referire. Si, totusi, ducand jocul mai departe, mi-a venit si mie randul sa plec de la un ziar local, unde eram redactor-sef. O decizie pripita – aceasta a fost expresia pe care am auzit-o cel mai des prin targ In ultimele zile, pana la plictis. O decizie pripita? Nu cred. Intre umilinta si libertate, am ales libertatea. Intre prostie si Intelepciune, am ales Intelepciunea. Intre lipsa de profesionalism si profesionalism, am ales profesionalismul. Intre o functie calduta, de parada si, totusi, cronofaga pana la saturatie, si perspectiva de a deveni un liber profesionist, am ales varianta din urma. Nu vreau sa ma justific, nu vreau sa devin patetic – chiar nu e cazul -, nu vreau sa arunc cu noroi In urma sau pe cei pe care i-am parasit (prin demisie, acceptata In aproximativ doua minute!), Dumnezeu sa le ajute, macar atat cat i-am ajutat eu, nu mai vreau sa-mi adaug noi functii la colectia pe care o am deja, la o varsta, spun unii, tanara -, vreau sa transmit un mesaj de bine, de Incurajare, cititorilor din Salaj care ma apreciaza, cat si cohortelor de dusmani, ca lupta, tovarasi, continua. Mai ales la cate iertaciuni mi s-au facut In ultima vreme, cu coparseu la superoferta. Daca vreti, totusi, Inca mai puteti emigra. Multumesc colegilor de la Magazin Salajean pentru ca mi-au Intins o mana de ajutor, cand altii m-au aruncat (de un penibil gretos faza cu aruncatul de la Radio Sant, fiind, cred, sper sa nu ma Insel, pentru prima data In istoria presei locale cand un jurnalist a fost atacat de propriii colegi atata timp cat acesta figura In caseta de redactie). Voi milita si aici – prin ceea ce voi scrie – pentru o presa profi, pentru responsabilitate si implicare jurnalistica. Multumesc tuturor celor care au avut Incredere In mine, tuturor celor care m-au ajutat In aceste zile, asigurandu-i, si pe aceasta cale, de tot respectul meu. Altfel, vorba d-lor Varga si Sandor, Doamne ajuta!…
