815 milioane euro pentru energia regenerabilă a companiilor românești

Ministerul Energiei, condus de ministrul liberal Sebastian Burduja, va acorda companiilor românești 815 milioane euro pentru producerea de electricitate din surse regenerabile. Sprijinul acordat este sub formă de grant de maxim 20 milioane euro per solicitant. Beneficiarii trebuie să instaleze echipamente eoliene, solare sau hidrotehnice, iar cel puțin 70% din energia produsă să fie destinată consumului propriu. Criteriul de selecție va fi prețul în euro/MW de energie produsă.
”În luna martie, vom lansa și aceste apeluri, cu un sprijin de peste 800 de milioane de euro: sprijin pentru producție și autoconsum din producția de energie solară, eoliană și hidro. Toate aceste investiții înseamnă locuri de muncă, competitivitate pentru mediul privat românesc și facturi mai mici la energie pentru toți românii, pe termen lung. Vom continua acest efort în ritm susținut, pentru că mi-am asumat accelerarea tuturor programelor de investiții și transformarea României într-un hub energetic”, Sebastian Burduja, ministrul energiei.
Biroul de presă al PNL
(P)

One Thought to “815 milioane euro pentru energia regenerabilă a companiilor românești”

  1. […] Ministerul Energiei, condus de ministrul liberal Sebastian Burduja, va acorda companiilor românești 815 milioane euro pentru producerea de electricitate din surse regenerabile. Sprijinul acordat este sub formă de grant de maxim 20 milioane euro per solicitant. Beneficiarii trebuie să instaleze echipamente eoliene, solare sau hidrotehnice, iar cel puțin 70% din energia produsă să fie destinată consumului propriu. Criteriul de selecție va fi prețul în euro/MW de energie produsă. ”În luna martie, vom lansa și aceste apeluri, cu un sprijin de peste 800 de milioane de euro: sprijin pentru producție și… Citeste mai mult […]

Comments are closed.