# Se aude că zilele trecute, o mamă cu copilul în brațe a căzut pe scările parcului central municipal, ajungând la spital. Apoi, nici nu e de mirare, la ce beznă e acolo. Mai jos se pun luminițe mii și mii, mai sus mergi cu lanterna. Halal! # Un dănțăuș de la un ansamblu municipal, a figurat pe statul de plată, ani de-a rândul, cum că ar avea muncă grea, periculoasă etc. Ceilalți nu, că doar el era soțul cui trebuia. Ăia de la ocolul cu controale au depistat într-un…
Mai mult...Categorie: Zvonoteca
Zvonoteca
# Două zdravene și tari erau să se ia la bătaie miercuri seara. De ce? De la vaccin, măi, de la vaccin! Una urla că e bine să îți bagi în venă, iar cealaltă urla că vaccinul e otravă, că ești oaie dacă te vaccinezi, că masonii o să ne omoare pă tăț. Ce ți-e și cu vaccinul ăsta, ajunge lumea să se strângă de gât. Pace, cititorule, pace. # Zice-se că unii directori să tem iară că vor fi schimbați până la Moș Gerilă. Tăț îs drepț, sculaț, frezaț,…
Mai mult...Zvonoteca
# Zvonăraşul, şofer de ocazie doar când e musai, a rămas cu maşina pe un drum, exact aşa cum zice cântecul. „Frunză verde de alun, mi s-a rupt căruţa-n drum”. Culmea, zvonăraşul nu mergea la mândre cum zice cântarea, ci cu pilule la un beteag într-un sat uitat de lume. Tot el, zvonăraşul, e foarte supărat pentru că nu a avut norocul să cheme ferarii toţi să-i repare cele patru roţi, aşa cum şi-a permis căruţaşul din cântec. Aşa că reparaţia va fi pe cont propriu. # E fain când…
Mai mult...Zvonoteca
# Iar se pune lumea pe cumpărat făină, paste și conserve. Numai că zălăuanii nu se mai tem de oarece criză alimentară, ci de creșterile de preț, preț care deja a luat-o razna. Cu asta nu mai e de glumit, prietene! Alimentele se scumpesc pe zi ce trece, iar asta în timp ce partidele de la putere se țucă de gura lumii, dar se spurcă în privat. # Am fost informați că niște asistente aflate la pensie, plictisite probabil, își îndeamnă întruna vecinii de bloc să nu se vaccineze, că…
Mai mult...Zvonoteca
# S-a dat startul comerțului cu brazi, globuri, ghirlande, lumini, luminițe și la tot ce ține de sărbători. Cum, doar la sfârșitul lui decembrie vine Crăciunul, iar noi suntem abia în noiembrie? Da, suntem doar în noiembrie, dar sărbătorile nu mai înseamnă decât comerț, marketing, vânzări, cifră de afaceri. Care colăcuți, hăi, hăi, euro, biștari, lasă tradiția, nu e tradiție! # Primarii au început să se laude că numărul de proiecte depuse și se laudă că au depus atâtea, că au scris atâtea. Stai, nu înțelegem. Au primarii altă treabă…
Mai mult...Zvonoteca
# Se plâng fermele piscicole că nu mai găsesc oxigen pentru pești. Nu este, domnule, s-a gătat. Aducem din Ungaria și pace. Baiul e că și de acolo vine greu, mai spun sursele noastre. Măi, până și peștii au probleme cu oxigenul, până și oxigenul peștilor îl iau oamenii. # Iar trece făina din marile magazine ale Zalăului. Unii se tem că vine foametea, alții că va veni iar carantina, sunt și cei care cumpără de la oraș să vândă la sat de două ori mai scump, iar o altă…
Mai mult...Zvonoteca
# Zice că e criză de sare, că nu mai găsesc primăriile sare pentru drumuri. Noi zicem să cumpărați de la supermarket, vă aducem noi o cutie? Desigur, poate e doar un zvon tâmpit. Noi încă mai dăm cu sare pe drumuri? E bine, tehnologia s-a dezvoltat, am evoluat, dar sarea tot sare rămâne, nu? # Municipalitatea toaletează sau taie arborii, ceea ce e de lăudat. Nu aceleaşi laude vin din partea cetăţenilor, care mai nou sunt şi specialişti în horticultura sau silvicultură. Chiar doctori. Pe facebook, bineînţeles. Lăsaţi profesioniştii…
Mai mult...Zvonoteca
# E bine că se lucrează pe drumuri, că se toarnă asfalt, dar e rău când porțiunile în lucru nu sunt semnalizate. Asta e partea rea, dar coșmarul e acolo unde partea aflată în lucru e marcată cu pietre, cu bolovani. Vine omul noaptea, nu vede pietrele și intră peste ele. Dă-o în mă-sa de mașină, las-o la naiba de siguranță rutieră. Nouă să ne fie bine, restul nu contează. # Zice că a crescut îngrijorător incidența alcoolismului printre sălăjeni. Noi sperăm că e glumă, dar tot mai mulți medici…
Mai mult...Zvonoteca
# Ne-o pus truda să intrăm neanunțați într-o instituție. Tuloai, tăți erau albi, verzi. Noi ne-am speriat de sperietura lor. Într-o secundă, măștile au fost trase pe bot, au fost așezate regulamentar, tastaturile au început să facă zgomot, imprimanta fumega, telefoanele au început să sune, ce mai, se muncea, se trudea, la stat nu e de stat, trebuie muncit. Măcar așa, de fațadă, nu? Poate ar trebui să merem neanunțați mai des. # Dacă treci în jurul amiezii pe strada Cloşca, nu ai nicio şansă. Maşini parcate peste tot, pe…
Mai mult...Zvonoteca
# Zălăuanului îi place la curte, iar asta nu-i un lucru rău. Baiul mare e că multor zălăuani nu le place să-și parcheze mașina în curte, ci o lasă în stradă sau pe trotuar. Și tot ei sunt ăia nemulțumiți, cei care sar cu dosul în sus la o mie de coți. Lenea e cucoană tare mare, nu? Ce contează că omul nu mai poate circula pe trotuar, noi să avem unde parca mașina. În curte nu e posibil, porțile se deschid greu, e multă muncă, iar nouă ne este…
Mai mult...Zvonoteca
# Portret de taximetrist, vineri seara, în Zalău: fără mască, fără centură, muzica la maximum, nu cunoaște străzile. Clientul nostru, prostul nostru! # Minune mare! Parcul central din municipiu e din nou luminat. Bună și presa aceasta la ceva, nu? * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Zvonoteca
# Unii directori de instituții chiar nu mai fac nimic. Nici nu știm dacă au făcut ceva, dacă au construit ceva. Nu prea îi mai vedem la față, stau ascunși, poartă mască, alții se gândesc obsesiv la pensionare, la cum să scape mai repede și mai de sus din sistem. Să trăiți bine! Cine știe, poate începem un serial despre activitatea concretă a instituțiilor sălăjene, așa, rând pe rând. # Prn muncipiu, iluminatul e cum e, dar hai să fim îngăduitori – se lucrează. Cam demult, că mai mult nu…
Mai mult...Zvonoteca
# Trăim într-un oraș modern, civilizat, nu? Realitatea ne arată că civilizația lasă mult de dorit. Mai mulți părinți ne-au sesizat că bătăile, cazurile de violență asupra minorilor au crescut pe trotuarele, printre blocurile și pe drumurile din oraș. Iar cei care atacă sunt unii care trăiesc bine, merci, din ajutoare sociale, îi știți bine, și noi îi știm, cei care se consideră veșnic asupriți, discriminați. Apropo’s, poliție locală mai există? # Şoşocul răspopit de Sălaj se dă în stambă pe unde apucă. Urlă ca bolundu’, face pe justiţiarul, răspândeşte…
Mai mult...Zvonotecă
# Nu, e clar. Sudalmele sunt la ordinea zilei printre șoferi. Aseară, destul de târziu, o cunoscută doamnă de prin părțile locului a început să se agite că stă prea mult în intersecție. Femeia s-a enervat, s-a agitat, a început cu semnele obscene, cu nervii, cu toate cele potrivite într-un asemenea moment. Asta e lumea, asta e societatea. Cine zicea că sălăjenii sunt altfel? # Mai nou, unii primari nu se laudă cu lucrări finalizate, ci cu proiecte depuse. Băi, e nebună lumea, primarii se laudă că au depus proiecte!!!…
Mai mult...