Zvonoteca

# Lumee, lumeee! A apărut ceva nou în nomenclatorul de meserii: strângător de bani pentru cazuri sociale. Ca să vedeţi că ştiţi exact despre ce-i vorba şi că aţi întâlnit cel puţin un strângător din ăsta prin Sălajul nostru drag, vă spunem cum se petrec lucrurile. Înarmat cu un dosar care conţine musai poze cu copii necăjiţi, suferinzi de cine ştie ce boală, strângătorii merg din casă în casă şi cer leuţi. Ca zelul depus să fie cât mai mare, firma angajatoare – fiindcă există şi aşa ceva în poveste…

Mai mult...

Zvonoteca

# Colegii de la Grăieşul dau gherle după gherle şi par să nu înveţe nimic de la cei care nu au chiulit de la orele de gramatică. Grăieşi dragi, prima lecţie a fost gratuită. Ca să nu ziceţi că suntem răi, vă mai dăm una. Tot pe gratis. La a treia, daţi de băut. Aşadar: articolul genitival se acordă întotdeauna cu substantivul pe care îl determină genitivul. Şi atunci ce e greşit în titlul “Andreea Vass nu mai este preşedinta AL femeilor pedeliste din Sălaj”? Hai, că nu e greu!…

Mai mult...

Zvonoteca

# Majoritatea naşilor de tren tremurau, zilele trecute, în faţa controalelor dacă iau sau ba şpagă de la călători. Cum s-au gândit hăpt acum să-i zgândure pe bieţii controlori ce încasează salarii de mizerie, dar care fac zilnic suta de lei, cel puţin. Că la aşa venituri, nici măcar în toiul acţiunii nu s-au potolit. Mai mult de atât, să-i vezi cum zâmbeau frumos în faţa camerelor ascunse în timp ce afimau şăgalnic: „sper că nu mă filmaţi careva că iau banii”. Te mai miri, domn’le, că avem pe şine…

Mai mult...

Zvonoteca

# Aer de Liga Campionilor marţi seara, în Sala Sporturilor din Zalău. Atât de mare presiune a fost în aer, încât italienii s-au trezit cu suportul pentru prosop căzut, în vestiar. Asta nu-i nimic, dar să vedeţi fază în momentul în care personalul sălii a depistat că s-a spart o conducă la încălzirea centrală, taman cu câteva minute înainte de începerea meciului. Alergau femeile de serviciu cu viderea de zici că se dădeau portocale la găleată pe gratis, la Kaufland. Acuma, tre’ să înţelegem, a fost vorba doar de o…

Mai mult...

Zvonotecă

# 27 de minute. Atât a trebuit să stea cu receptorul la ureche un zălăuan disperat să renunţe la serviciile de cablu ale unei firme la care-i face Brenciu reclamă. Cucoanele de la ghişeu nu l-au putut ajuta, că, cică, nu e treaba lor, că ele-s plătite doar ca să încaseze, iar de nu-i convine, n-are decât să sune la Bucureşti. Şi apoi, să stea ca prostu-n târg, ascultând vocea robotului ce-i spune să aştepte. Şi când s-a săturat de aşteptat, să ştepte iar. Că miticele-s ocupate. Şi dacă aşteaptă…

Mai mult...

Zvonoteca

# Trafic de coşmar în Crişeni. Nimic nou. În timp ce drumurile de aici sunt tot mai înguste, strangulate din loc în loc, accidentele se înmulţesc, iar trotuarele parcă vor să încalece carosabilul. Şoferii înjură, înjură şi pietonii. De fapt, toată lumea înjură. Din păcate, degeaba. Nimeni nu le răspunde. Şi de ce ar face-o? # Au început unele bănci să fure clienţii pe faţă. S-a întâmplat acum câteva zile unui client fidel care a încercat să scoată cash-ul de la un bancomat amplasat prin municipiu. Când colo, tranzacţie efectuată,…

Mai mult...

Zvonoteca

# De o vreme bună se chinuie mai marii de la Bucureşti să decapiteze o instituţie cu tangenţe agricole din judeţ şi nicicum nu le iese pasenţa. Şi-atunci ce şi-au zis miticii? “Ia să-l bombardăm zi de zi pe director cu controale, doar-doar îi găsim o hibă şi-l zburăm de pe fotoliu!” Cum socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de acasă, controalele n-au dat roadele visate, directoraşul e încă în frunte, iar omul puterii mai are de aşteptat până preia scaunul. # Doar un bulevard mare şi lat are…

Mai mult...

Zvonotecă

# Cine ar fi crezut că timpul poate sta în loc în unele oraşe sălăjene?! Ei, taman jibouanii par să beneficieze de acest lux, fiind cu două ore mai înapoiaţi… în timp, bineînţeles. Că doar aşa arată de luni în şir ceasul de la intrarea în localitate instalat pe panoul de bun venit în oraş. Ce mai încolo şi încoace, au parte şi ei de tinereţe fără bătrâneţe! # S-au şmecherit în cele din urmă tiriştii, la maxim. Mai zilele trecute, se plimba un nenea îmbrăcat la patru ace în…

Mai mult...

Zvonoteca

# Să te ferească Sfântu’ să fii nevoit să baţi la uşa vreunui cabinet medical din Spital că tre’ să-ţi pui forţele la-ncercare. Pacienţii, indiferent cât sunt de bolnavi, stau ca praporii în faţa uşii şi-şi etalează care mai de care burdihaniile, fără să se dea un pas într-o parte pentru a-ţi face loc. Nu contează că ai o urgenţă sau că te duci să laşi un simplu carnet de sănătate, ei… Batman, Batman. Ba mai au şi tupeul să se uite chiorâş la tine, crezând că tu ai aceleaşi…

Mai mult...

Zvonoteca

# De vrei să cumperi ceva de la un magazin de electronice şi electrocasnice din ăl mai cocoţat hipermarket din târg, trebuie să te informezi cu grijă înainte, nu care cumva vânzătoarea să fie în perioada aceea a lunii. Sau să nu-i deranjezi bârfele purtate la capat de raft, altfel poate te trezeşti cu un mixer în scăfârlie. # Toată stima pentru ambulanţierii care, solicitaţi pentru un nenea căzut pe stradă, au ajuns în doi timpi şi trei mişcări la locul faptei. Mai, mai, însă, să nu ajungă în timp…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ce ţi-e şi cu criza asta! Nici n-apucă unele seconduri să se deschidă, că se face ditamai coada în faţa uşilor. Şi când se deschid, să vezi cum se calcă gagicile în picioare, de zici că se dau trenţele pe gratis! # Au anunţat mai marii municipiului că s-au montat camere de supraveghere performante în parcul central. Acum toate bune şi frumoase, că se lucrează în parc, se amenajează aleile, spaţiile de joacă, spaţiile verzi etc. Încă se fac lucrări. Dar oare până când va rămâne întreagă această aparatură…

Mai mult...

Zvonoteca

# Într-o mare instituţie publică din vecini, se fumează în draci în birouri. De ai treabă prin zonă şi nimereşti hăpt când locatarele birourilor stau cu uşile larg deschise, nu care cumva să-ţi uiţi masca de gaze acasă, că altfel rişti să nu mai ieşi de-acolo. # Ce-ar fi şedinţele oraşului fără cei trei crai din opoziţie? Cu siguranţă o plictiseală totală! Ieri, un Gică contra l-a prins în ofsaid pe preşedintele de şedinţă, când i-a cerut să citească titlul unui proiect în engleză. Norocul a fost, însă, de partea…

Mai mult...

Zvonoteca

# Nah, că s-a terminat şi Sala Sporturilor din mândrul oraş de sub Meseş. Atât doar, s-a terminat, că de calitate nu poate fi vorba. Poate fi vorba de nişte bani, mai mult aruncaţi în vânt, de o muncă făcută de mântuială şi de o lucrare care, în scurt timp, va demonstra că ceea ce apare pe hârtie nu bate nicicum cu realitatea. Ce poţi să mai spui când vezi că suprafaţa de joc este una pe care americanii şi canadienii au refuzat-o de 30 de ani, iar la noi,…

Mai mult...

Zvonoteca

# Din ciclul “timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim”, cu mici excepţii, posturile de purtători de vorbe în instituţiile loco au ajuns să fie nimic altceva decât nişte fotolii călduţe, din care poţi naviga cât e ziua de lungă pe Internet, te poţi mesengerui sau feisbucăli în pace şi, din când în când, plimba prin magazine ori piaţă. Iar dacă îndrăzneşte vreun nemernic de ziarist să-i dea temă de casă, adică să-i ceară o informaţie, două, să vezi ce-i sar penele! Unii ca Manuelas des palma… ştie de…

Mai mult...