Zvonoteca

# Cititorii noştri (mai buni decât ai lor) pot fi siguri că sesizările trimise pe adresa redacţiei sunt, nu doar parcurse, ci şi luate în calcul de autorităţi. În ”Opinia cititorului” de la sfârşitul săptămânii trecute, o citioare din Zalău semnala gunoiul din zona fostei pieţei, mai ales cel din jurul gardurilor şi cel depozitat în cuşca uriaşă care trona în mijlocul locului viran din spatele florarilor, situaţie neschimbată încă din vremea foste conduceri a Municipiului. Coincidenţă sau nu, după trei zile tot spaţiul a fost curăţat exemplar, sacii cu…

Mai mult...

Zvonoteca

# Umblă vorba prin târgul Zilahului că îi tare slabă cererea de spaţii comerciale, respectiv tarabe, tonete şi măsuţe, pentru Zilele municipiului, ce se vor desfăşura peste mai puţin de o lună. Dacă în anii trecuţi cererile veneau cu sutele, fiind nevoie chiar de o oarecare selecţie discretă în acest sens, anul acesta trabagiii, în majoritate vânzători de kitschuri şi obiecte inutile, nu au mai dat buluc la Primărie să ceară un colţ de masă. Când au aflat unde urmează să-şi expună porcăriile, până şi ei au făcut cale întoarsă…

Mai mult...

Zvonoteca

# Iubitori de reclame spânzurate, banere şi afişe scorojite pe toate zidurile, se pot bucura de un nou afişoi, ce a apărut peste noapte pe dealul Doja din municipiu, o reclamă uriaşă la un cunoscut supermarket. Din cele şase poze prezente pe uriaşul panou, una aparţine usturoiului. O căpăţână de usturoi sub care scrie ceva de genul “vrei să mănânci fresh?”. Partea care nu apare în baner este cea cu China, pentru că de acolo provine, aşa cum scrie pe eticheta din magazin, delicioasa plantă – condiment. Faptul că usturoiul…

Mai mult...

Zvonoteca

# Ziua 30. Gunoiul (acelaşi!) rezistă. Unde? Păi… unde NU, ar fi mai uşor de spus. Astăzi revenim, obsesiv-compulsiv cu zona ultra-centrală de pe strada Unirii, respectiv locul viran şi împrejurimile fostei pieţe. Acelaşi gunoi de peste o lună, împrăştiat pe zeci de metri şi strâns, de vânt sau câini, pe lângă garduri. Ce e de făcut? Conducerea (indiferent despre ce instituţie vorbim) am schimbat-o. Pasul doi, care ar fi? Dacă există pasul doi, mă rog… Până atunci, promitem că monitorizăm situaţia şi revenim peste o lună cu informaţiile de…

Mai mult...

Zvonoteca

# Cetăţenii care nu se pot obişnui cu tehnologia nouă, sau cu mobilierul stradal – depinde cum percepe fiecare lucrurile – , ori au o problemă ascunsă legată de aceste lucruri, sunt rugaţi să nu mai folosească automatele de bilete, abia montate în municipiu, pe post de coşuleţe de gunoi sau scrumiere. Aceştia trebuie să ştie că automatele nu dau sucuri, snacksuri, ciocolăţele, nu vă aşteaptă să le înfigeţi prin toate găurile sau sertarele, mucuri de ţigară şi nici nu răspund la stimuli precum pumni, ‘mnezei, sau picioare. Ele dau…

Mai mult...

Zvonoteca

# Surse din Primăria Municipiului ne-au dezvăluit că autorităţile pun la cale un plan aspru de măsuri, ce va avea în vedere curăţenia precară din jurul spaţiilor comerciale, chioşcurilor şi vânzătorilor stradali din municipiu. Spaţii care sunt zilnic invadate, la propriu, de gunoaie. În ciuda faptului că cei care au în sarcină acest lucru, curăţă aproape zilnic, spaţiile verzi, trotuarele, locurile de fumat şi servit cafeaua, improvizate după bunul plac al fiecăruia, sunt în permanenţă sub asediul pet-urilor, paharelor de plastic, ambalajelor de dulciuri şi mucurilor de ţigară. Pentru că…

Mai mult...

Zvonoteca

# Mare nuntă, mare, sâmbătă noaptea aci, în buricul târgului, la un local din zona Primăriei. Fel de fel de oameni, din diferite zone, s-au adunat cu mic, cu mare, pentru a fi alături de miroi în cea mai frumoasă noapte a lor. Şi când dansa şi se distra lumea mai bine, nişte familii care şi-au pus tot ce-au avut mai de preţ la ei într-o poşetă, şi-au dat seama că geanta dispăruse. În câteva momente, frumoasa nuntă s-a transformat într-una de toată jena, din cauza unor „şmenari” cu mână…

Mai mult...

Zvonoteca

# Delegaţiile de operatori pe buzunare şi genţi, proaspăt ieşite de la specializare, s-au declarat, prin câţiva reprezentanţi, profund nemulţumite de recolta strânsă la Şimleu, weekendul trecut. Veniţi cu mic cu mare la pomul lăudat, la buluc şi aglomeraţie, şuţii de prin centrul ţării dar şi din sud au făcut cale întoarsă supăraţi pe faptul că jandarmii au fost, parcă, mai mulţi şi mai atenţi ca niciodată. “ – La anu’ io nu mai vin aicea, Vasile ne-a minţit când a zis ca e linişte şi putem lucra fără panică…

Mai mult...

Zvonoteca

# Faptele cu violenţă par să intre pe un trend ascendent în municipiul Zalău. Deşi victimele aleg de multe ori să nu mai depună plângere, iar faptele rămân mai mult sau mai puţin necunoscute, acest lucru trebuie să le dea de gândit oamenilor legii, Poliţiei Locale, Poliţiei municipiului dar şi posturilor din comune. Suflul nou, adus de cei 21 de agenţi proaspăt numiţi în funcţii, trebuie să înceapă şi acela să se simtă. Numai în ultimele zile au avut loc, pe raza municipiului, bătăi, ameninţări cu cuţitul, loviri sau agresiuni…

Mai mult...

Zvonoteca

# O zălăuancă, venită zilele trecute în Brădet să-şi ridice porţia de ajutor UE, recte făina, mălaiul, pastele făinoase şi uleiul pe care Uniunea, prin mânuţa Primăriei, le oferă celor din categorii speciale sau defavorizate, a făcut, cerând puţin ajutor, o mare greşeală. Pentru că alimentele erau prea grele şi nu le putea transporta singură, femeia a rugat un tânăr aflat în zonă, din întâmplare, să-i care un bax cu ulei până la staţia de autobuz. Până să-l ajungă femeia din urmă, băiatul cel harnic, ulei s-a făcut şi a…

Mai mult...

Zvonotecă

# O vestită carmangerie din Zalău, cu patroni din ţara vecină şi prietenă, deşi este o unitate respectabilă, mai dă cu târtiţa în geam prin comportamentul unor angajate. Deunăzi, o zălăuancă a cumpărat produse de peste 120 de lei şi, după ce a achitat la casă (înfruntând în prealabil un codoi sănătos) s-a decis în ultimul moment să mai adauge plaselor achiziţionate, încă ceva în plus. Casieriţa i-a rânjit însă în faţă, ca un ghinion cu chip uman, şi a invitat-o pe clientă să ia din nou coada în piept:…

Mai mult...

Zvonoteca

# Înţelegem că multor angajaţi le tremură perna sub fund, odată cu schimbarea celui mai mare dintre cei mari şi, tocmai de aceea, lucrurile ar trebui să funcţioneze bine în continuare în rândul celor care se ocupă de curăţenia şi toaletarea oraşului. Însă, în unele cartiere, s-au apucat locatarii să iasă cu coase şi cu foarfeci, pentru a-şi tunde iarba din faţa şi din spatele blocurilor, că cei care sunt plătiţi să o facă, dorm în papucii şi pe banii statului. # Un vestit combatant al deciziilor autorităţilor zălăuane din…

Mai mult...

Zvonoteca

# Povestea un trăznean pe o cursă de bus, că de vreo două zile se tot aude un zgomot ciudat, cum cobori Meseşul şi te duci spre Treznea. Cică ar fi vorba de un OTS. Cum adică, ce e aia ots? Obiect tăietor suspect! Despre zgomot, omul zice că îi sigur de la drujbă, însă nu poate preciza marca acesteia. “-Acuma, io nu ştiu dacă îi drujbă de import sau îi de-asta de la noi, cum ar veni, autorizată, mă-nţelegeţi. Pădurea îi tot la locul ei însă numărătoarea copacilor iese…

Mai mult...

Zvonoteca

# Umbla vorba prin gospodăriile zălăuanilor că cei angrenaţi în acţiunea de amploare „Şobolaniada 2016”, ori au gustat din produsele ce trebuiau oferite şobolanilor pentru o mai uşoară trecere la cele veşnice, ori cei care i-au pus să distribuie momeala otrăvită nu le-a spus, cu subiect şi predicat, cum şi mai ales unde trebuie să… procedeze. Unii zălăuani s-au trezit pur şi simplu cu momeala otrăvită arucată peste gard, că, dacă cei care au distribuit-o tot nu i-au găsit acasă, s-au gândit că ar fi totuşi de folos să le-o…

Mai mult...