Campionatului Mondial de Majorete desfășurat anul acesta în Crikvenica – Croația, a încununat efortul depus de sportivii Clubului Sportiv Alegria, obținându-se următoarele rezultate: – Locul 1 și titlul de campioană mondială pentru echipa de junioare – open pom-pom. – Locul 1 și titlul de campionă mondială pentru Maria Ciortea – Solo cadet open pom-pom – Locul 1 și titlul de campioane mondiale pentru Irina Sabău și Ioana Cojan – Duo cadet open pom-pom. – Locul 2 și titlul de vicecampioane mondiale pentru Maria Brisc și Maia Crișan – Duo junior…
Mai mult...Categorie: Sport
Fotball Klub Kraszna și-a premiat fotbaliștii într-un eveniment de gală
Peste 1000 de persoane au fost prezente la evenimentul organizat de Fotball Klub Kraszna vineri, 23 iunie, pe stadionul comunal. Gala de fotbal a fost organizată în parteneriat Academia de Fotbal Csikszereda Miercurea Ciuc, cele două cluburi având o colaborare de câțiva ani. Fiecare grupă a fost premiată pentru rezultatul din sezonul recent încheiat, în frunte cu grupa de juniori A1, condusă de Florin Morar, care a devenit, în premieră, campioană județeană. La eveniment a fost prezent și președintele Asociației Județene de Fotbal, Daniel Sabou, împreună cu vicepreședintele Marius Cozma,…
Mai mult...Fotbalul nu se joacă din amintiri. Campioana Sălajului, surclasată la barajul pentru promovarea în Liga a III-a
Cu un lot alcătuit în mare parte din fotbaliști clujeni care au evoluat în trecut în eșaloanele superioare, Luceafărul Bălan a fost surclasată la barajul pentru promovarea în Liga a III-a. După 2 – 5 pe teren propriu în urmă cu o săptămână, sâmbătă, în returul de la Satu Mare, campioana Sălajului a cedat cu un usturător 1 – 8, scor care scoate în evidență cât se poate de clar că fotbalul nu poate fi păcălit cu fotbaliști care evoluează din amintiri și a căror carieră fotbalistică, de fapt a…
Mai mult...Majoretele din Zalău, campioane mondiale!
Clubul Sportiv Alegria Zalău reprezintă în aceste zile orașul Zalău și implicit Romania la Campionatul Mondial de Majorete din Croația. Echipa de cadete a devenit vineri Campioană Mondială la categoria pom-pom. La non-formații (solo cadete pompom) au punctat cu execuții curate și dificile Leona Biro și Alisia Pop. O performanță remarcabilă, pentru care fetele și antrenoarele lor merită toate laudele!
Mai mult...Voleibaliștii de la SCM Zalău vor debuta pe terenul campioanei în noul sezon
Reprezentanții echipelor din Divizia A1 au fost prezenți joi, 22 iunie, la sediul Agenției Naționale petru Sport, pentru a participa la tragerea la sorți a programului competițional pentru sezonul 2023 – 2024. Reprezentanta Sălajului, SCM Zalău, va avea o misiune dificilă în prima rundă, urmâd să debuteze pe terenul campioanei României, Arcada Galați. Divizia A1 va fi formată tot din 12 echipe, cele două formații nou-promovate fiind Corona Brașov și CS UV Timișoara. În celelalte cinci partide din prima etapă, au fost programate duelurile: Universitatea Cluj – Steaua București, Dinamo…
Mai mult...Peste 300 de copii au evoluat la prima ediție a „Cupei SCM Zalău”
Echipe din trei județe au fost prezente la prima ediție a „Cupei SCM Zalău”, eveniment desfășurat la finele săptămânii trecute la Stadionul Municipal, la Baza Sportivă Titan și la Baza Sportivă Onix. Alături de clubul organizator, au fost prezente: Viitorul Zalău, Primavera Satu Mare, ACS Voința Satu Mare, Sportul Șimleu, Victoria Carei, CSS Zalău, Minion Bihor Oradea și Someșul Satu Mare, care s-au duelat la patru categorii de vârstă: 2010 – 2011, 2012 – 2013, 2014 – 2015 și 2016 – 2017. În urma partidelor disputate, grupa 2010 – 2011…
Mai mult...Luceafărul Bălan, învinsă în manșa tur a barajului pentru promovarea în Liga a III-a
Luceafărul Bălan a rămas cu șanse aproape nule la promovarea în Liga a III-a, după manșa tur a barajului cu Olimpia Satu Mare. Disputa tur a avut loc sâmbătă, 17 iunie, pe Stadionul din Gâlgău Almașului, sătmărenii impunându-se cu 5 – 2. Primele două ocazii și le-a consemnat Luceafărul, după care, oaspeții au deschis scorul în minutul 17, prin Elisama Pedilla. Olimpia a mai marcat o dată până la pauză, prin Remi Emirau, iar Bălanul a redus din handicap prin Cosmin Crăciun. După revenirea de la cabine, sătmărenii s-au desprins…
Mai mult...Echipe din cinci judeţe s-au duelat într-un turneu de fotbal feminin la Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”
Înfiinţat în 2022, clubul de fotbal feminin Fulgerul Dioşod a participat la o serie de competiţii regionale şi naţionale, iar zilele trecute, echipa pregătită de profesorul Tarr Adorjan a organizat la Zalău prima competiţie de fotbal feminin în sală. Şase echipe din cinci judeţe s-au aliniat la startul turneului, alături de formaţia sălăjeană fiind prezente: RCM Cluj-Napoca, Team Legends Cluj-Napoca, Măgura Cisnădie, Raisa Timişoara şi ACS Luca Braşov. Au fost jocuri atractive, unele echipe având în componenţă jucătoare consacrate la nivel naţional, cu prezenţe chiar şi în Champions League. Cele…
Mai mult...Ardealul Crişeni a câştigat primul trofeu din istorie la seniori
Devenită campioană judeţeană în ediţia trecută a Ligii a IV-a, Rapid Jibou a rămas fără antrenorul Florin Morar, dar şi fără cei mai importanţi jucători. Florin Morar a fost ofertat de clubul FK Kraszna, cu care a devenit campion judeţean la categoria juniori Under 19, iar unii jucători, împreună cu conducătorul Flore Pop, au ales Ardealul Crişeni. Existau toate premisele pentru câştigarea eventului, dar unele accidentări apărute în timpul campionatului, au dat peste cap planurile celor de la Crişeni. În cele din urmă, jucătorii pregătiţi de Mihai Bode au reuşit,…
Mai mult...Scandal uriaş în finala Cupei României arbitrată de o sălăjeancă
Szabo Krisztina, una dintre cele mai de perspectivă femei arbitru din Sălaj, a fost delegată să oficieze la centru finala Cupei României la fotbal feminin, dintre Carmen Bucureşti şi Universitatea Cluj, desfăşurată duminică, pe Stadionul „Arcul de Triumf” din Capitală. Din păcate, evenimentul ce trebuia să rămână unul plăcut pentru sălăjeanca noastră, s-a transformat într-un „episod trist” al carierei. Finala Cupei României s-a încheiat cu un scandal uriaş, componentele celor două echipe ajungând efectiv să se ia la bătaie pe terenul de fotbal la sfârşitul finalei. Totul a pornit de…
Mai mult...Badmintonul prinde rădăcini la Șărmășag
La Cluj-Napoca a avut loc, în perioada 9- 11 iunie, Cupa Clujului la badminton, eveniment organizat sub egida Federației Române de Badminton. Elevii Liceului Tehnologic nr. 1 din Șărmășag au avut rezultate excepționale la această competiție. Astfel, a categoria U-14 au câștigat la băieți locul 1 Racian Adrian, locul 2 Mureșan Alexandru și locul 3 Bojani Rihan. La fete s-au clasat pe locul 1 Sava Rihana, locul 2 Demjen Victoria. La dublu U-14, locul 1 a fost ocupat de cuplul Racian Adrian și Sava Rihana, iar pe locul 3 au…
Mai mult...Poziția președintelui AJF Sălaj despre „cazul Bălan”
Luceafărul Bălan, campioana județului Sălaj la fotbal, este acuzată de fals și uz de fals, după ce oficialii clubului ar fi depus la AJF Sălaj mai multe adeverințe medicale false, solicitând astfel amânarea a două jocuri din campionat. Delegatul echipei din Bălan, Alexandru Colciar, a și fost suspendat pentru o perioadă de un an din funcția de membru al Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Sălaj. După perchezițiile domiciliare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Zalău în cursul zilei de joi, 8 iunie, s-a pus…
Mai mult...Acuzaţii de fals şi uz de fals la un club de fotbal din Sălaj
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Zalău, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au efectuat percheziţii domiciliare la Jibou şi Hida, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de instrumente oficiale, folosirea instrumentelor false, fals material în înscrisuri şi uz de fals. Din cercetările efectuate, a reieşit că delegatul unui club de fotbal care activează în Liga a IV-a Sălaj ar fi depus, în perioada aprilie – mai, la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Sălaj,…
Mai mult...Se retrage „Magicianul de la poalele Meseşului”. Gheorghe Tadici pune punct carierei de antrenor
„Magicianul de la poalele Meseşului” este titlul unei cărţi scrise de comentatorul sportiv, Ilie Dobre despre profesorul şi antrenorul Gheorghe Tadici. Omul cu cele mai bune rezultate din handbalul feminin românesc, al cărui vârf de carieră a fost argintul mondial cucerit în 2005, în Rusia – cel mai bun rezultat la nivel de echipă naţională din ultimii 50 de ani. Omul care, după o carieră impresionantă de 49 de ani, a decis să pună punct meseriei de antrenor. „Am 49 de ani de handbal, era frumos să ajung la 50.…
Mai mult...