Angajații primăriilor din comune vor putea deconta naveta

Pentru stimularea angajării în cadrul primăriilor, un proiect de lege a fost votat de Parlament. Astfel, de anul viitor, funcționarii publici din primăriile și consiliile locale din comune vor putea beneficia de decontarea cheltuielilor cu naveta între localitatea în care locuiesc și cea în care lucrează. Decizia privind decontarea transportului angajaților din administrațiile locale din comune se va stabili printr-o hotărâre a consiliului local. Cheltuielile de deplasare ce vor putea fi decontate vor fi stabilite de primari, iar modul în care se va face efectiv decontarea va trebui stabilit de…

Mai mult...

Sălajul, sub avertizare meteo. Sunt posibile vijelii

Astăzi, până la miezul nopții, sunt posibile descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și chiar grindină, potrivit meteorologilor, Sălajul fiind sub avertizare de tip Cod galben. Conform datelor meteorologice, în intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 de litri/mp.

Mai mult...

Se apropie sezonul. Un localnic din Gostila a găsit o hribă „gigant”

Sezonul hribelor se apropie, spun silvicultorii sălăjeni. Producția poate varia în funcție de condițiile meteorologice. Eventuale ploi urmate de zile călduroase înseamnă o cantitate mare de ciuperci. Toamna anului trecut a fost una în care recolta de hribi a fost impresionantă. Un sătean din Gostila a găsit atunci o hribă de aproape două kilograme. A fost o întâmplare, mi-a spus bărbatul, care cunoaște pădurile din zonă. „Am cântărit-o. A avut un kilogram și 750 de grame. A fost cea mai mare hribă pe care am găsit-o vreodată. Am tăiat-o și…

Mai mult...

Proiect adoptat de Camera Deputaţilor: Mai multă siguranţă pentru cetăţeni

“Atunci când cetățenii au nevoie de protecție în fața actelor de violență, este datoria noastră să asigurăm cadrul legal necesar. Astăzi, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat inițiativa legislativă de modificare a Codului Penal, pe care am inițiat-o alături de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode. Proiectul prevede înăsprirea pedepselor pentru infracțiunile săvârșite cu violență și își propune să descurajeze astfel de comportamente reprobabile. Aceste noi reglementări vin ca un răspuns la intensificarea incidentelor care aduc atingere integrității fizice a persoanelor și vin să protejeze suplimentar categoriile cele…

Mai mult...

Senatul a adoptat proiectul de lege pentru reducerea TVA la 5% la anumite categorii de produse pentru copii

Senatul a adoptat, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege iniţiat de către senatoarea PNL Alina Gorghiu care completează art. 291 alin. (3) din legea 227/2015 privind Codul fiscal, conform news.ro. Propunerea legislativă vizează reducerea TVA la 5% pentru anumite categorii de produse pentru copii şi anume alimente pentru sugari, cum ar fi laptele praf, articole de îmbrăcăminte, accesorii de îmbrăcăminte şi încălţăminte, şerveţele, scutece pentru copii şi în acelaşi timp propunem reducerea de TVA la 5% pentru scaunele auto pentru copii. „Cred că acest proiect este foarte…

Mai mult...

Noua platformă de accesarea fondurilor europene

A fost lansată platforma unde vor fi depuse toate proiectele pentru accesarea celor 46 miliarde euro din Politica de Coeziune 2021-2027. Site-ul a fost creat conform cerințelor de transparență ale Comisiei Europene și poate fi accesat la adresa mysmis2021.gov.ro Aplicația MySMIS2021 acoperă toate etapele din ciclul de viață al unui proiect european: definirea apelului, elaborarea și depunerea cererii de finanțare, evaluarea, contractarea, achizițiile, implementarea și monitorizarea desfășurării practice. Platforma, lansată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, poate fi accesată acum pentru etapa de preînscriere, în care beneficiarii își pot crea…

Mai mult...

Analiză – şansa la viaţă, influenţată de judeţul în care te naşti

Discriminarea este prezentă încă din prima zi de viaţă, aceasta este realitatea tristă. O analiză realizată de organizaţia Salvaţi Copiii România arată că şansele la viaţă pe care nou născuţii prematur le au, în România, diferă foarte mult de la o regiune la alta. Astfel, în Capitală, unde există spitale bine dotate, rata mortalităţii infantile este de 2,3 la o mie de copii născuţi vii, reprezentând jumătate din media la nivel naţional. În schimb, în judeţe precum Mureş, Călăraşi, Neamţ sau Sălaj, rata de deces la nou născuţi este triplă…

Mai mult...

Istoricul amenzilor rutiere este acum disponibil pe hub.mai.gov.ro

Istoricul sancțiunilor rutiere poate fi obținut acum și online, prin hub-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne. Aceasta este doar una dintre măsurile PNL pentru digitalizarea administrației publice, proiecte care vor simplifica interacțiunea cetățenilor cu statul. Utilizatorii pot accesa acest portal prin crearea unui cont de utilizator care necesită un drum până la o secție de poliție pentru autentificarea identității sau prin accesarea prin intermediul ghișeul.ro, situație în care identitatea va fi confirmată prin datele deja existente aici. După selectarea datelor cerute de platformă și a perioadei, documentul se va…

Mai mult...

4 motive pentru care să angajezi o firmă curățenie pentru spațiul tău de birouri

Menținerea curățeniei și buna organizare în spațiile de birouri sunt aspecte esențiale pentru a păstra o imagine profesională și a crea un mediu de lucru sănătos. În astfel de situații, o firmă ce oferă servicii de curățenie ar putea fi cea mai bună alegere. O astfel de opțiune va fi utilă în diferite contexte: de la curățarea temeinică a spațiului de lucru până la asigurarea unui loc de muncă sănătos. Descoperă 4 motive pentru care să angajezi o firmă curățenie pentru spațiul tău de birouri. Curățarea consecventă și temeinică a…

Mai mult...

Ce să bifezi în agendă înainte de a porni în călătorie

Te-ai hotărât să îți iei liber și să pleci în sfârșit în acea destinație exotică la care tânjești de mult timp? Sună grozav. Nimic nu se compară cu entuziasmul care te ia cu asalt la gândul viitoarei călătorii. Ai de planificat rute și trasee, de stabilit unde vei ajunge și ce vei vizita sau ce vei face. Deja te gândești la bunătățile culinare pe care le vei încerca la destinație. Îți pui deoparte ținute și încălțăminte și cumperi cele necesare pentru drum. Cu toate acestea, înainte de a trece pragul…

Mai mult...

Aproape 100 de noi bilete de tratament prin Casa de Pensii

Casei Județene de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) i-au fost repartizate 96 bilete de tratament, pentru seria 7,  în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizuşa, Buziaş, Covasna, Geoagiu Băi, Moneasa, Mangalia, Neptun, Ocna Șugatag, Sovata, în perioada 7.06.2023 – 10.06.2023. Biletele se pot ridica de la sediul instituției, zilnic, de luni până joi, între orele 8  – 14, iar vineri între orele 8 – 13. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 7 este 6.06.2023. Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei alte persoane desemnate de către titular…

Mai mult...

Primele computere din Zalău: erau mari cât dulapul și produceau un zgomot infernal

Prea puțini tineri din ziua de azi știu că utilizarea calculatoarelor în economia județului Sălaj a început prin anii 70’. Un astfel de calculator era mare cât un dulap, provoca un zgomot infernal și prelucra date pe baza unor cartele perforate. Acele perforații erau de fapt date criptate și permiteau citirea lor. Le putem asocia cu ceea ce numim azi stick de memorie sau un CD. Astfel de calculatoare erau folosite la fostul Oficiu de Calcul. Aici ajungeau datele despre tranzacțiile efectuate în fostele unități de cooperație, achizițiile, vânzările, balanța…

Mai mult...

Trei școli și grădinițe din Sălaj vor primi calculatoare prin proiectul Dăm Click pe România

„Ateliere Fără Frontiere” continuă și în acest an programul de donații de calculatoare cu alte 2.000 de echipamente IT recondiționate care vor ajunge pe băncile școlilor din România, în prima parte a ediției „Dăm Click pe România” 2023. Cea de-a doua parte va avea loc în toamnă, când se vor dona alte 2.000 de echipamente IT recondiționate. „Dăm Click pe România” este un program al Asociației „Ateliere Fără Frontiere” care urmărește digitalizarea educației din România și scăderea decalajului educațional prin echiparea cu infrastructură digitală a organizațiilor educaționale ce activează în…

Mai mult...

30% dintre candidaţii la admiterea în şcolile MAI au picat proba sportivă

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual a transmis, că 30% dintre candidaţii la admiterea în şcolile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au picat proba sportivă, iar situaţia poate degenera dramatic, informează news.ro. Sindicaliştii cred că se poatre ajunge în situaţia în care numărul candidaţilor să fie mai mic decât al locurilor disponibile. „În ultima perioadă, am tras, public, mai multe semnale de alarmă referitoare la atractivitatea, în scădere dramatică, faţă de anii anteriori, vizavi de instituţiile de formare profesională iniţială poliţieneşti şi militare, pe fondul predicitibilităţii tot mai precare în…

Mai mult...