Zeci de străini s-au stabilit în Sălaj

Peste 60 de cetățeni străini s-au stabilit anul trecut în Sălaj, arată datele prezentate astăzi în ședința Colegiului Prefectural de conducerea Direcției Județene de Statistică Sălaj. La polul opus, peste 200 de sălăjeni au plecat și s-au stabilit în alte județe sau peste hotare. Economic vorbind, numărul străinilor care vin în Sălaj pentru a munci, dar și pentru a se stabili pe aceste meleaguri este în creștere. Sunt deja sute de muncitori străini care lucrează la nivel de județ, cei mai mulți în construcții, dar și în industria alimentară și…

Mai mult...

Despre istoria genții crossbody și cui trebuie să-i mulțumești pentru accesoriul tău preferat

Gențile pentru damă din piele (și nu numai) par că există dintotdeauna. Par că au luat naștere odată cu femeile și că, de la începuturile lumii, acestea au devenit extensiile de zi cu zi ale sexului frumos de pretutindeni. Cu toate acestea, ca orice alte obiecte care ajung prin dulapurile tale sau prin fața ochilor tăi, și gențile au propria istorie, pe care poate că nu ai aflat-o încă. Iată, așadar, care este istoria genții crossbody și cui trebuie să-i mulțumești pentru accesoriul tău preferat:  Povestea celor mai iubite accesorii,…

Mai mult...

Moara din Tusa și fantoma din pădure

Era ger. Mi-a deschis ușa de la moară și m-a poftit pe lădoi. Pe masă a așezat un cârnat uscat din carne de mistreț și o pâine de casă. A urmat o clipă de liniște. M-a privit îndelung și m-a poftit să mănânc. Am înfulecat cârnatul și o felie strașnică de pâine. Au trecut zece ani de atunci, iar morarul Gavril Tuns din Tusa a ajuns o amintire, a plecat spre alte zări, spre moara dintre stele. Ieri, împreună cu profesorul Mirel Matyas am pornit iar pe urmele bătrânului morar.…

Mai mult...

Personal insuficient la Centrul Antidrog Sălaj

Doar cu doi angajați funcționează în prezent Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Sălaj. Organigrama cuprinde șapte posturi, dar sunt neocupate. Din fericire, în scurt timp urmează organizarea unui concurs pentru angajarea unui specialist în prevenire. Este nevoie și de un psiholog. Toate aceste informații au fost prezentate în ultima ședință de Colegiu Prefectural din cadrul Instituției Prefectului Sălaj. Vă reamintim că fostul coordonator al CEPECA Sălaj, comisarul-șef Valer Merce s-a pensionat cu luni în urmă.

Mai mult...

Toni Criste, sălăjeanul voluntar în salvarea bisericii de lemn din Derșida

Este a treia săptămână în care voluntarii și meșterii din cadrul Ambulanței pentru Monumente Sălaj lucrează la biserica de lemn din Derșida. Au fost decopertate și ultimele zone în care încă se mai afla vechea învelitoare de șindrilă, a fost lețuită aproape toată nava bisericii. Ca urmare a acestui fapt, s-a început baterea șindrilei și peste absida altarului. Printre voluntarii activi în cadrul acestor campanii se numără și Toni Criste, un sălăjean din comuna Valcău de Jos. Tată, soț, iubitor de tradiție și valori ale Sălajului, Toni a fost prezent…

Mai mult...

Consumul de droguri, scăpat de sub control și în Sălaj. Printre consumatori sunt și minori

Consumul de droguri a ajuns o problemă gravă și în Sălaj, iar datele autorităților arată că printre consumatori sunt inclusiv minori. Mai grav este că în județ nu există un centru pentru toxicomani, o unitate medicală specializată în asigurarea unor servicii de specialitate. Toxicomanii ajung să fie tratați în unități de profil din Cluj sau în alte județe din țară, potrivit Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj. În Sălaj, pe parcursul anului trecut, la Urgență au ajuns 16 persoane care au consumat droguri, iar trei au fost minori.…

Mai mult...

Alina Gorghiu: „Canabisul este cel mai întâlnit drog pe care adolescenţii din ziua de azi îl consumă”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, afirmă că drogul cel mai consumat din România este canabisul, arătând că peste un milion de tineri consumă tipul acesta de substanţă stupefiantă, relatează News.ro. Alina Gorghiu a declarat că, potrivit unui raport european privind consumul de droguri, România se află în a doua jumătate a clasamentului sub acest aspect, iar România se situează „relativ bine” în clasamentul privind consumul de droguri, dar acest lucru nu presupune că nu se pot produce tragedii. „Din păcate, noi discutăm într-un ritm foarte accelerat doar atunci când se întâmplă…

Mai mult...

Zeci de sălăjeni au donat sânge duminică, pentru răniții exploziilor din Crevedia

Sălăjenii sunt mereu empatici și săritori, ori de câte ori este necesar să sprijine comunitatea și oamenii aflați în nevoie. De îndată ce au aflat despre tragedia de la Crevedia, unde în urma unei serii de explozii la o stație GPL doi oameni au murit și alți 57 au fost răniți, cetățenii din județ s-au mobilizat rapid și s-au prezentat, în data de 27 august, la Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj pentru a dona sânge, atât de necesar victimelor. Reprezentanții instituției ne-au informat că 67 de sălăjeni au donat sânge,…

Mai mult...

Tânăr din Chieșd, suspectat că a condus drogat

Sâmbătă, 26 august, puțin după miezul nopții, pe strada Tudor Vladimirescu din Zalău, polițiștii Biroului Rutier au depistat și oprit în trafic un tânăr de 21 de ani, din Chieșd, în timp ce conducea un autoturism, fără a avea luminile de întâlnire pornite. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, dar în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că tânărul în cauză ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv, se arată într-un comunicat oficial al Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj.…

Mai mult...

Temperaturi record pentru Sălaj: aproape 40 de grade Celsius

Cea mai călduroasă zi din vara acestui an, până acum, a fost duminică, 27 august, temperatura înregistrată fiind de 39,2 grade Celsius, potrivit măsurătorilor Severe Weather Alert – Sălaj. Temperatura a fost înregistrată în localitatea Coșeiu. Căldură mare a fost în întreg județul și au fost greu de suportat. La Ip, temperatura a ajuns la 38,7 grade Celsius, la Guruslău s-a înregistrat 38,6 grade Celsius, iar la Jibou a fost de 38,3 grade Celsius. Valori apropiate au fost înregistrate și la Nușfalău, Românași, Agrij și Zalău. Din păcate, disconfortul termic…

Mai mult...

Canicula a băgat în spital zeci de sălăjeni

Ultimele două zile au fost unele de foc pentru paramedici și ambulanțieri și în județul Sălaj. Din cauza temperaturii caniculare, sute de persoane s-au simțit rău, iar unele au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mai mulți medici de familie din Zalău ne-au declarat că ultimele zile au fost unele extrem de agitate pentru persoanele obeze, pentru cele cardiace sau cu alte afecțiuni, iar unele au fost preluate și transportate la spital. Cei mai afectați au fost vârstnicii. Fotografie cu rol ilustrativ

Mai mult...

Cu cât s-a vândut RCA în prima parte din 2023. Prețurile minime și medii pentru automobile, motociclete și vehicule de transport persoane

Prima medie practicată de cele opt societăți de asigurare autorizate să subscrie RCA în România a fost de 880 de lei, în perioada ianuarie-iunie a acestui an, pentru persoanele fizice, pentru polițele pe 12 luni, reiese din datele raportate de societățile de asigurare. La nivelul întregului portofoliu, prima medie pentru polițele pe 12 luni s-a apropiat de 1.150 de lei. Fără a furniza numele societăților, din motive de legalitate, vă prezentăm, mai jos, cele mai mici prețuri precum și prima medie generală, în funcție de categoria de vehicule. Datele nu…

Mai mult...

Canicula aduce restricții pe drumurile din Sălaj

Sâmbătă și duminică, respectiv 26 – 27.08.2023, între orele 11 – 20, se instituie restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din județele: Călărași, Ilfov, București, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Botoșani și Iași. Aceste restricții sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Cod Portocaliu – val de căldură în intensificare, caniculă…

Mai mult...

Canicula lovește și în Sălaj

Sălajul se află sub avertizare de caniculă, pe alocuri fiind posibile temperaturi de 34 – 38 de grade Celsius, mai ales în zonele joase. Căldura din ultimele zile a afectat sute de sălăjeni, mulți ajungând la medic, inclusiv la Unitatea de Primiri Urgențe. Autoritățile sanitare îi îndeamnă pe sălăjeni să evite ieșirile la orele amiezii și expunerea prelungită la soare, astfel de măsuri fiind esențiale în cazul vârstnicilor, copiilor și altor persoane vulnerabile. Foto: Severe Weather Alert – Sălaj

Mai mult...