Consiliul Județean Sălaj a emis ordinul de începere a lucrărilor pentru renovarea și modernizarea bibliotecilor din Gâlgău și Șamșud, o decizie similară urmând să fie luată și în cazul bibliotecii de la Dobrin. Aceste investiții sunt realizate de Consiliul Județean Sălaj, în cadrul proiectului „HUB – Habitate Utile în Bibliotecile din județul Sălaj”, finanțat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Demersul mai vizează dotarea cu echipamente IT a celor trei biblioteci menționate, precum și alte 30 din județ: Biblioteca Județeană, trei biblioteci orășenești – Șimleu Silvaniei,…
Mai mult...Categorie: Social
Sălajul, avertizat meteorologic
Din păcate, căldura nu se lasă doborâtă de începutul toamnei, iar Sălajul se află pe lista județelor avertizate cu risc de caniculă. Pe parcursul zilei de mâine, în județ sunt posibile temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat. În cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru începutul lunii septembrie. Temperaturile maxime vor fi în general de 32 – 35 de grade. În județele Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți canicula se va intensifica, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală…
Mai mult...Spațiu de relaxare pentru elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău
Odată cu începerea noului an școlar, la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău se va da în folosință un nou spațiu destinat recreerii și socializării elevilor. Potrivit profesoarei Zinia Matyas, spațiul a fost amenajat la etajul III, lângă Cabinetul de limbi moderne. Spațiul este, de fapt, o continuare a proiectului inițiat anul trecut de TenarisSilcotub. Foto: prof. Zinia Matyas
Mai mult...Necesitatea și nemulțumirile aduse de noua lege a pensiilor
Cred că toată lumea este de acord că o nouă lege a pensiilor era necesară, mai ales prin prisma faptului că pensiile românilor, a majorității românilor, sunt departe de a asigura un nivel de trai cât de cât decent. Dacă punem în balanță coșul lunar necesar pentru un trai decent al unei persoane cu pensia medie, vedem că suntem departe de a avea acest trai decent. Problema este că prin intensa mediatizare a acestei noi legi, Legea 360, s-a indus ideea că toate pensiile vor crește, cel puțin așa au…
Mai mult...Câteva străzi din Zalău rămân iar fără apă
Câteva străzi din Zalău rămân iar fără apă
Mai mult...Noi măsuri pentru persoanele agresive
Începând cu 31 august 2024, pentru soluționarea faptelor comise cu violență, polițiștii acționează în baza Ordinului M.A.I. nr. 138 din 22 august 2024 privind stabilirea modalității de gestionare de către polițiști a cazurilor privind actele de violență. Ordinul reglementează modalitatea de gestionare de către polițiști a actelor de violență, stabilind procedura de intervenție a polițiștilor în cazurile privind actele de violență și de cooperare cu celelalte instituții cu atribuții în prevenirea și combaterea actelor de violență, modelul formularului de evaluare a riscului iminent și metodologia de utilizare a acestuia, procedura…
Mai mult...Un Om de poveste: Ioan Tulbure, sălăjeanul care a împlinit 100 de ani
Am auzit multe despre sălăjeanul Ioan Tulbure, un om, un sătean din comuna Horoatu Crasnei care ar putea fi pentru mulți dintre noi o lecție de viață, despre umanitate, hărnicie, voință și credință. Întâmplarea face să-i cunosc o parte din familie, o familie deosebită. Zilele trecute, sălăjeanul a împlinit un secol de viață, iar autoritățile locale l-au felicitat într-un cadru festiv. „Am avut prilejul să fiu alături de domnul Ioan Tulbure, din Horoatu Crasnei, să-l felicit pentru aniversarea celor 100 de ani, ocazie cu care i-am oferit din partea Primăriei…
Mai mult...Vor intra în vigoare noile prețuri la apă
Compania de Apă Someș S.A. anunță că noile prețuri/tarife pentru care s-a comunicat intenția de ajustare în cursul lunii August, vor intra în vigoare de la 1 Septembrie 2024, după cum urmează: Preț apă potabilă: 6,16 lei/mc inclusiv TVA (9%) Tarif canalizare-epurare: 6,53 lei/mc inclusiv TVA (9%) Rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2024-2028, conform hotărârii nr. 28/09.08.2024 a Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, precum și în nevoia…
Mai mult...În Sălaj, mai puține controale privind produsele contrafăcute
InfoCons (Organizație Europeană pentru Protecția Consumatorilor) a realizat un studiu cu privire la acțiunile de prevenire pentru combaterea comerțului cu produse contrafăcute la nivelul Inspectoratelor de Poliție Județene, aferent anului 2023. Din punctul de vedere al numericului acțiunilor de prevenire pentru combaterea comerțului cu produse contrafăcute desfășurate: – 536 acțiuni de prevenire au fost realizate în vederea combaterii comerțului cu produse contrafăcute desfășurate în anul 2023; – cele mai multe acțiuni, respectiv 106 acțiuni, au desfășurat cei de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București; – cele mai puține…
Mai mult...Pelerinii șimleuani au ajuns la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetu Marmației
Azi au ajuns la Memorialul Victimelor Comunismului din Sighetu Marmației tinerii pelerini care au pornit pe jos în data de 22 august din Șimleul Silvaniei. Pelerinajul, ajuns în acest an la cea de- a XXV-a ediție, a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea în memoria episcopilor uniţi decedaţi în închisoarea de la Sighet și a fost coordonat de preoții Florian Gui și Mihai Fechetă, cu binecuvântarea Preasfințitului Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea. Este singurul pelerinaj din țară închinat jertfei martirilor care au murit și au suferit în închisorile…
Mai mult...Jandarmeria Sălaj a pregătit măsuri sporite de siguranță la competițiile sportive
Din fericire, comunicarea Jandarmeriei Sălaj cu susținătorii echipelor locale de fotbal, handbal și volei și măsurile luate în ultimii ani au dat rezultate. În primele șapte luni din acest an, cazurile de agresiune verbală sau fizică, înjurăturile, amenințările sau alte fapte de natură să aducă atingere liniștii și ordinii publice au fost mai puține. Desigur, în anii precedenți au fost aplicate amenzi, unii susținători au primit interdicții de a intra în tribune, în săli și tribune tocmai din cauza comportamentului anormal. Inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj, colonelul…
Mai mult...Trei elevi excepționali de la CNS, premiați de cunoscutul medic sălăjean Florian Neaga
Roland Petrean, Alice Ilieșiu și Caleb Opriș, elevi în cadrul Colegiului Național „Silvania” Zalău, sunt modele pentru colegii lor și pentru generațiile viitoare, iar deputatul Florian Neaga i-a vizitat la școală, pentru a le mulțumi și pentru a-i răsplăti. „Recunoașterea și promovarea realizărilor lor deosebite este importantă atât pentru a-i încuraja și a le confirma că au ales un drum corect în viațã, în care vor avea parte de apreciere și de validare, cât și pentru a inspira și motiva alți tineri să își urmeze pasiunea și să își atingă…
Mai mult...Restricții de circulație între Sălaj și Maramureș
În această săptămână au început lucrările de întreținere periodică pe timp de vară, straturi bituminoase foarte subțiri executate la rece pe drumul național 1C, km 104+000 – km 114+000, între localitățile Perii Vadului (Sălaj) și Mesteacăn (Maramureș). Lucrările se vor realiza pe sectoare de 1.500 de metri, circulația se va desfășura alternativ, pe un singur fir, dirijată. Pe sectoarele cu trei benzi de circulație, traficul rutier se va desfășura simultan în ambele sensuri. Durata contractului este de două luni. Conducătorii auto sunt îndemnați să respecte restricţia de circulaţie instituită şi…
Mai mult...Crește șomajul în Sălaj
La sfârșitul lunii iulie 2024, rata şomajului înregistrat în judeţul Sălaj a fost de 5,60 la sută, mai mare cu 0.09pp decât cea înregistrată în luna anterioară şi cu 0,71 pp mai mare decât rata înregistrată în luna iulie a anului 2023. Numărul total de şomeri la finele lunii iulie 2024 a fost de 5027 persoane, cu 84 persoane mai mare decât cel înregistrat la finele lunii iunie 2024. Din totalul şomerilor înregistraţi, 791 au fost şomeri indemnizaţi şi 4236 șomeri neindemnizați. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 7, iar…
Mai mult...