Plantări de gorun în pădurile de lângă Zalău

Angajații Ocolului Silvic “Stejarul” au desfășurat, în perioada 5-13 aprilie, o amplă acțiune de împădurire, prin intermediul căreia au fost plantați 3.500 de puieți de gorun, pe o suprafață de 80 de ari. Această acțiune a avut loc în pădurea municipiului Zalău, situată în zona Poligonului, în apropiere de traseul Variantei de ocolire a municipiului Zalău – tronson II. Plantările au fost făcute în benzi, cu o schemă de plantare de 2×1 (2 metri între rânduri x 1 metru între puieți), lucrarea fiind prevăzută în amenajamentul silvic și cuprinsă în…

Mai mult...

Valea Agrijului, plină de gunoaie

Comisarii Gărzii de Mediu – Sălaj au constatat că pe malul stâng al Văii Agrijului, la intrarea în satul Brusturi, sunt abandonate de către cetățeni cantități semnificative de deşeuri (majoritatea deşeuri rezultate din construcții şi demolări, obiecte sanitare, plăci rigips, cabluri, deşeuri de PET, sticlă, folie etc). Persoanele identificate vor fi sancționați contravențional în baza Legii 211 din 2011 privind regimul deşeurilor, art. 61, alin 1, lit. a cu AMENDĂ de la 3000 lei la 6000 lei pentru persoane fizice şi de la 20000 lei la 40000 lei persoane juridice.…

Mai mult...

Cele mai bune accesorii pentru Huawei P30 Pro

Huawei P30 pro a fost lansat în 2019, dar este, în continuare un smartphone foarte bun. Dacă ai un Huawei P30 Pro sau îți dorești să îți achiziționezi unul, trebuie să știi și de ce accesorii vei avea nevoie. Acestea te vor ajuta să profiți de tot ce îți poate oferi telefonul, la capacitate maximă.  Iată, deci, care sunt cele mai bune accesorii pentru acest smartphone. Husă Huawei Smart View Flip Aceasta este o husă tip flip, din piele ecologică, ce oferă protecție împotriva loviturilor sau a zgârieturilor rezultate din…

Mai mult...

Cum alegi coșuri de magazin potrivite pentru afacerea ta?

Cele mai populare coșuri de cumpărături sunt coșurile de magazin alimentar, asta știm cu toții. Dar există  mult mai multe tipuri de magazine sau locuri care comercializează produse. Și acestea au nevoie de un mijloc de a transporta produsele în timpul cumpărăturilor, indiferent de mărimea spațiului. Așadar, aceste coșuri se pot folosi atât în supermarket-uri, dar și în magazinele de cosmetice, în farmacii și în orice alt spațiu care permite manevrarea unor cosuri de cumparaturi. De ce e important să oferi coșuri magazine? Un drum la cumpărături poate fi echivalent…

Mai mult...

Cum să aleg gardul – 6 criterii şi 14 recomandări de gard WPC din care poți să te inspiri

Deși pare un lucru simplu, alegerea tipului de gard se poate dovedi o treaba extrem de complicata. O simpla căutare pe internet iți poate aduce o sumedenie de direcții in care sa te îndrepți si, daca nu iți fixezi criterii clare dupa care sa te ghidezi in alegerea ta, vei avea mult de furca pana vei găsi soluția la care sa te oprești. In cele ce urmează vom încerca sa iți sistematizam modul in care sa gândești alegerea unui gard plecând de la câteva perspective din care ai putea privi…

Mai mult...

Atenţie, pescari!

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sălaj informează că prohibiția generală a pescuitului a început vineri, 9 aprilie, și va dura 60 de zile, până în 7 iunie inclusiv. Această măsură a fost instituită prin Ordinul nr. 58/462/2021, emis de  Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, privind stabilirea perioadelor și zonelor de protecție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021. Conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, pescuitul recreativ/sportiv în habitatele piscicole naturale, prin orice metode şi mijloace, al peştilor şi al…

Mai mult...

Top 6 cosmetice vegane Essence

Brandul de machiaj Essence a apărut pentru prima dată pe piața germană în 2002. Marca a devenit imediat populară, oferind consumatorilor produse de înaltă calitate la prețuri accesibile. Câștigând rapid faima, producătorul a dezvoltat sute de remedii noi. Datorită abordării științifice a producției și monitorizării constante, cosmeticele coincid perfect ultimelor tendințe ale modei. Remedii inofensive pentru pielea ta Diversitatea cosmeticelor uimește, iar paleta de culori include zeci de tonuri, mai reci sau calde. Sunt potrivite pentru orice tip de machiaj, indiferent de vârstă sau tipul pielii. Produsele vegane nu conțin…

Mai mult...

FLORIN CÎŢU: ”Circulaţia pe timpul nopţii – permisă până la 5,00 pentru cei care merg la slujba de Paşte”

Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat că va înainta spre aprobare în şedinţa de astăzi a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) o serie de propuneri care vizează sărbătorile pascale ortodoxe, între care şi cea privind circulaţia pe timpul nopţii, care să fie permisă până la ora 5,00 pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, informează Agerpres. „Propuneri importante pe care le transmit astăzi CNSU: – pentru cei care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii să fie permisă până la ora 5:00; – magazinele…

Mai mult...