Peste 20 de localităţi din judeţ aşteaptă seria a patra de ajutoare UE

Ajutoarele acordate persoanelor defavorizate, sau care fac parte din categorii sociale speciale au fost distribuite până în acest moment în trei serii, peste 40.000 de sălăjeni beneficiind de pachetele alimentare achiziţionate prin fonduri UE. Potrivit Prefecturii Sălaj, ultima serie de distribuire a alimentelor – cea de-a patra, va cuprinde localităţile în care, cel puţin deocamdată, alimentele nu au ajuns. Este vorba despre Agrij, Almaşu, Băbeni, Bălan, Bănişor, Boghiş, Cizer, Coşeiu, Cuzăplac, Gîrbou, Halmăşd, Măerişte, Marca, Meseşenii de Jos, Mirşid, Plopiş, Românaşi, Sîg, Sînmihaiu Almaşului şi Zimbor. În total, aproape 60.000…

Mai mult...

Statul ajută antreprenorul de la sat cu 27.000 de euro

Antreprenorii vor putea obţine, în acest an, finanţări nerambursabile de la stat de până la 125.000 de lei (aproximativ 27.700 de euro), pentru mici afaceri deschise la sate, în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, scos în aceste zile spre dezbatere publică. Proiectele pot fi finanţate în cadrul noului Program pentru firmele mici şi mijlocii din mediul rural, potrivit proiectului procedurii de implementare a acestuia, afişat în aceste zile pentru dezbatere publică.Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea…

Mai mult...

Ajutoarele APIA acordate sălăjenilor în primele şase luni ale anului

Beneficiarii ajutoarelor venite din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Sălaj, şi-au primit banii în urma cererilor unice de plată depuse în campania din 2015. Din Fondul European de Garantare Agricolă FEGA, s-au efectuat plăţi către 20.891 fermieri în sumă totală de 63.423.166 de lei, iar din fondurile Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale FADR, s-au platit 1.001 fermieri cu suma de 2.586.249 de lei şi 136.115,40 de lei din bugetul naţional (BN1). Din fondurile provenite din bugetul naţional, s-au platit 17.427 fermieri cu suma de 3.551.742,42 lei. Au mai…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor, care pot cauza pierderi importante la cultură prunului. Cele mai mari pagube sunt produse de Viermele prunelor (Laspeyresia funebranaI), generaţia a două, ele putând depăşi 50 – 60% din recoltă, fiind depreciate calitativ. Din punct de vedere cantitativ, fructele atacate pierd din greutate până la 12% şi uneori chiar 25%. Pe fructele atacate de-a două generaţie, în dreptul galeriilor de pătrundere a larvelor apar pete violacee, prezintă scurgeri gomoase, sunt mici, au mai puţin zahăr…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultimele zile au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor, care pot cauza pierderi importante la culturile de cartof, tomate, vinete şi ardei. Pentru prevenirea infecţiilor produse de agenţii patogeni: mană (Phytophthora infestans) şi pătarea brună a frunzelor (Alternaria porri), se recomandă că în această perioada, să se efectueze un tratament chimic folosind unul din următoarele fungicide cu acţiune de contact: – Dithane M – 45 – 2 -2,5 kg/ha sau – Polyram DF – 1,8 kg/ha sau – Antracol 70 WP – 1,5 –…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultimele zile au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor la culturile de ceapă şi usturoi. Pentru combaterea infecţiilor produse de agentul patogen Perenospora destructor ( mâna ) şi pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor produse de agenţii patogeni Botrytis şi Sclerotinia ( putregaiul cenuşiu şi putregaiul alb ), se recomandă că în imediată perioada, să se aplice un tratament folosind una din variantele de reţete: 1. Bravo 500 SC – 1,5 – 2,0 l/ha; 2. Dithane M – 45 – 0,2%; 3. Merpan 50 WP…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor, care pot cauza pierderi importante în plantaţiile de pomi fructiferi. Pentru combatere, recomandăm că în perioada 15.06.- 18.06.2016 efectuarea tratamentului 1, împotriva G 1 a Păduchelui din San-Jose, folosind unul din produse : 1.Calypso 480 SC – 0,02%; 2. Actara 25 WG – 0,01% (0,150 kg/ha); 3. Decis 25 WG – 0,003% (0,045 kg/ha la măr şi 0,030 kg/ha la prun); 4. Pyrinex 48 EC – 0,2%. Pentru combaterea rapănului şi a făinării în plantaţiile de măr…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultimele zile au favorizat apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor, care pot cauza pierderi importante la culturile de măr şi par. Pentru prevenire şi combatere, recomandăm că în perioada 06.06 – 09.06.2016 să se efectueze tratamentul 2, împotriva G1 a viermelui merelor, folosind unul din insecticide: 1. Insegar 25 WG – 0,03 – 0,04%; 2. Decis 25 WG – 0,003% (0,045 kg/ha); 3. Karate Zeon – 0,015%; 4. Calypso 480 SC – 0,02%; 5. Novadim Progress – 0,075 – 0,1% (1,125 – 1,5 l/ha); 6. Proteus OD…

Mai mult...

Drumurile din comune – între certitudine şi speranţă

Câteva comune sălăjene au fost selectate, în urma depunerii de proiecte pentru reabilitarea drumurilor, în vederea finanţării cu bani europeni a acestor lucrări, de departe unele care se impun în aproape toate localităţile. Submăsura 7.2, cea care dă posibilitatea înscrierii în vederea obţinerii de finanţare în scopul sus-amintit, a atras administraţiile locale din aproape toate comunele Sălajului. Pentru sesiunea a IX-a – 2015, conform reprezentanţilor OJFIR Sălaj, doar proiectele comunelor Dobrin şi Sărmăşag au fost selectate la capitolul „drumuri”, ambele pentru finanţare cu câte un milion de euro pentru această…

Mai mult...

Începe cartografierea ecosistemelor din judeţ

România va avea, până în 2018, o hartă a ecosistemelor şi a serviciilor oferite de acestea, prin intermediul unui proiect în valoare de 3,38 milioane de euro, finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009 – 2014, potrivit datelor prezentate, miercuri, de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM), într-o conferinţă de specialitate. În acest proiect vor fi incluse toate judeţele. Potrivit APM Sălaj, în România există două tipuri majore de ecosisteme – ecosisteme acvatice și ecosisteme terestre, în cadrul acestor ecosisteme care si ele se diferențiază la randul…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor în plantaţiile de sâmburoase – cireş şi vişin: muscă cireşelor (Rhagoletis cerasi), păduchi de frunză (Aphis spp.) pătarea frunzelor de cireş (Cocomyces hiemalis), antracnoză frunzelor de cireş (Blumeriella jaapi), monilioză (Monilinia laxă). Pentru combaterea acestora recomandăm să folosiţi una din combinaţiile de produse de protecţia plantelor: 1. Calypso 480 SC – 0,02 % + Signum – 0,05%; 2. Poleci – 0,03 – 0,05% % + Score 250 SC – 0,02%; 3. Decis Mega 50 EW…

Mai mult...

Parteneriat între autorităţi pentru reabilitarea podeţului de la Camăr, dat uitării de un sfert de veac

Podeţul de pe DJ109P Halmăşd-Cerişa-Cosniciu de Jos-Cosniciu de Sus-Zăuan Băi-Camăr-limita cu judeţul Satu Mare va fi reabilitatat după 25 de ani în care autorităţile l-au dat uitării. În acest sens, aleşii judeţeni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean Sălaj, asocierea cu comuna Camăr. Întrucât infrastructura podeţului este deteriorată, fiind în pericol de surpare, iar cheltuielile necesare depăşesc disponibilităţile financiare ale comunei, oficialii din Camăr au solicitat sprijin autorităţilor judeţene. „În prezent, acest podeţ are fundaţiile subspalate, fiind în pericol de a se surpa, datorită faptului că din…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultimele zile au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea Gândacului din Colorado la cultură cartofului, tomatelor şi vinetelor. Pentru combatere, recomandăm că în această perioadă, pe parcelele unde sunt 5 – 15 larve de Gândac din Colorado/plantă, să se efectueze tratament folosind unul din insecticide: 1. Actara 25 WG – 60 – 80 gr/ha; 2. Calypso 480 SC – 0,08 l/ha; 3. Biscaya 240 OD – 0,2 l/ha; 4. Lider 200 SL – 0,3 l/ha; 5. Proteus OD 110 – 0,4 l/ha. Pentru prevenirea atacului cu bacterioze…

Mai mult...

Oficiul Fitosanitar Sălaj: BULETIN DE AVERTIZARE

Condiţiile climatice din ultima perioadă au fost favorabile pentru apariţia şi dezvoltarea bolilor şi dăunătorilor la speciile sâmburoase (prun, piersic, cais, vişin, cireş. În această perioada, recomandăm efectuarea tratamentului 2, împotriva G1 a viermelui prunelor , împotriva afidelor, moliilor, folosind unul din următoarele insecticide : 1. Karate Zeon – 0,015% ; 2. Novadim Progress – 0,075 – 0,1% ; 3. Calypso 480 SC – 0,02% ; 4. Insegar 25 WG – 0,03%. Pentru pătare roşie, monilioză, ciuruiri, băşicarea frunzelor la piersic în soluţia de stropit se va adaugă : 1.…

Mai mult...