Târg de artizani și producători locali la Petrinzel

Petrinzel – un sat din Sălaj, ascuns între dealuri. Nicio șosea importantă nu trece pe-aici, de fapt drumul se termină aici. Un sat care părea condamnat la dispariție, ca multe altele, cu tot mai puțini locuitori – „mai sunteți doar trei oameni în Petrinzel” li s-a spus cândva. Însă rădăcinile adânc înfipte în pământ dau lăstari și aduc o viață nouă – rădăcinile acestea au adus-o acasă pe Andrea Tasnádi-Asztalos, ai cărei părinți sunt din Petrinzel. Absolventă de psihologie, Andrea a trait 13 ani în Austria unde a muncit, a…

Mai mult...

Cadastrare gratuită pentru 15 comune din Sălaj

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a anunțat că în curând va începe înregistrarea sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară în 228 de comune din 36 de județe. Lucrările se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF) și sunt gratuite pentru cetățeni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020. ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), a anunțat că a semnat contractele cu prestatorii lucrărilor de înregistrare…

Mai mult...

Banii pierduți la Caritas, măgărița Andrușka și dealurile cu aur

Puiu pășește încet, netulburat, iar din nări îi iese abur. Nu-l impresionează nimic, nici măcar lătratul câinilor de dincolo de gard. E nepăsător, îl așteaptă Andrușka, oile, dealurile cu aur și fânul hrănitor. N-am mai fost în Mineu de anul trecut. Ultima oară am participat la niște plantări de puieți pe dealurile de deasupra satului. Un bătrân m-a tras atunci de mânecă și mi-a spus că ce plantăm acolo se va transforma în aur. Am râs atunci, dar mi-am dat seama că omul are dreptate. Am pornit din nou către…

Mai mult...

Măgura Priei, acoperișul Sălajului și lupul singuratic

Sălajul se numără printre județele unde practicarea sporturilor de iarnă este aproape imposibilă. Nu avem amenajate pârtii de schi, pentru săniuș, iar de ideile care vizau realizarea unor asemenea investiții s-a ales praful. Bine, trebuie să recunoaștem, Sălajul nu este foarte ofertant la capitolul zone muntoase potrivite pentru asemenea investiții. Și în acest caz, rezolvarea vine de la mama natură. Ea nu trădează niciodată, iar acolo unde este respectată, natura îți oferă tot ceea ce ai nevoie. Mult așteptata zăpadă s-a așternut și în Sălaj, spre bucuria copiilor și disperarea…

Mai mult...

Fără șomeri la Hida

Hida se numără printre comunele unde numărul șomerilor este nesemnificativ. Cei mai mulți localnici muncesc în mediul privat, la firmele care își desfășoară activitatea la nivel local. „Nu prea avem șomeri în comună. Cei mai mulți locuitori activi ai comunei lucrează la firmele pe care le avem aici, la nivel local. Avem firme cu sute de angajați, iar asta înseamnă mult pentru noi. Aceste companii îi determină pe tot mai mulți tineri să rămână în comună, să își facă un rost aici”, ne-a declarat primarul comunei Hida, Dumitru Petruș. Unele…

Mai mult...

Nesimțirea nu are limite nici printre sălăjeni

Zeci de saci cu gunoi au strâns zilele trecute lucrătorii Clubului Pescarilor din cadrul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sălaj împreună cu jandarmi sălăjeni de pe malul lacului Vârșolț. Președinta Clubului Pescarilor Sălaj, Veronica Ispas, ne-a declarat că asemenea acțiuni sunt organizate periodic, gunoaiele fiind aruncate pe malul lacului de către cei pentru care bunul simț și educația lipsesc cu desăvârșire. „Cine aruncă gunoaiele aici? Știți cine, nu? Cei pentru care bunul simț și educația lipsesc. A fost o acțiune comună, cu jandarmii, am umplut zeci de saci…

Mai mult...