S-a stins din viață formatorul de talente Augustin Mocanu

Cu tristețe, am aflat vestea că marele profesor de limba și literatura română, Augustin Mocanu, a încetat din viață, la vârsta de 91 de ani. S-a născut la 12 septembrie 1932, în comuna clujeană Cojocna. A absolvit primele șapte clase la școala primară din sat, apoi a absolvit școala pedagogică din Cluj, în 1953. A urmat facultatea de filologie din Cluj, în 1957. În perioada 1957 – 1997 a lucrat, fără întrerupere, la Școala Medie Mixtă din Cehu Silvaniei, cunoscută astăzi sub numele de Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești”.…

Mai mult...

Proiectul CONVErTNIC, promotor al culturii, artei și vocației pentru copiii din mediul rural

Proiectului CONVErTNIC se apropie de final. Acesta se încheie, în data de 18 septembrie, cu o expoziție a lucrărilor realizate de elevii Școlii Generale nr. 1 din Zimbor și de către copiii din comunitate. Evenimentul va avea loc în sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, începând cu ora 17. Lucrările care vor fi expuse au fost realizate în cadrul celor șase ateliere conduse de Oana Pop – artist vizual, Anca Pop – arhitect și Raluca Mureșan – artist plastic. Scopul proiectului are în vedere deschiderea…

Mai mult...

În Sălaj funcționează două puncte gastronomice locale

A apărut un nou tip de afacere în HoReCa: punctual gastronomic local. Persoanele fizice sau juridice pot prepara și servi, în localul propriu, produse culinare și băuturi, după rețetele specifice zonei. Potrivit datelor furnizate de Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Sălaj, la nivel de județ, avem doar două puncte gastronomice locale înregistrate și funcționale. Este vorba de Fărcaș N. Adrian PFA (Panic, comuna Hereclean nr. 34) și Fermele Ecologice Silvania Cooperativa Agricolă (Crișeni nr. 166/A). Produsele alimentare pot proveni din producția proprie dar și de la producători, pescari,…

Mai mult...

Călătorii vor fi direct afectați de greva ceferiștilor

În data de 15 septembrie se anunță o grevă de avertisment de proporții în toată țara. Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane, cea mai mare şi mai reprezentativă organizaţie sindicală a ceferiştilor din România, afiliată la Blocul Naţional Sindical, a afirmat în spațiul public că această acțiune are scopul de a atrage atenţia asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce priveşte dialogul social dintre ceferişti şi stat. Sunt supărați că nu sunt băgați în seamă de cei care „rod ciolanul prin govern”. Am putea spune același lucru și…

Mai mult...

Un nou caz de violență în familie

Jandarmii au fost chemați să intervină, în seara de 9 septembrie, pentru aplanarea unei violențe domestice. O femeie de 22 de ani, din Cuceu, a fost bătută de soț, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi. Bărbatul violent, în vârstă de 25 de ani, consumase alcool. El și-a lovit soția cu pumnii și picioarele în zona feței, trunchiului și membrelor. Totodată, el i-a produs femeii și o tăietură la nivelul antebrațului stâng, cu un ciob de farfurie. Pe numele agresorului a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii…

Mai mult...

Pericolul de la granița Sălajului a trecut, puțul din Supur a fost închis

Pericolul de explozie a trecut, puțul din Supur a fost sigilat cu un beton special. Traficul în zona restricționată a fost reluat, în acest moment se circulă normal în zonă. Potrivit informațiilor furnizate de Instituția Prefectului Satu Mare, peste 100 de pompieri și peste 50 de polițiști și jandarmi au fost implicați în intervenția care a durat mai bine de cinci zile. În sprijinul lor au venit și echipajele de cercetare chimică, biologică, radiologică, nucleară şi substanţe explozive (CBRN) Maramureș și Timiș, alături de echipajul Unității Speciale de Intervenţie în…

Mai mult...

Incendii în Bogdana și Pustă Vale

Pompierii militari au intervenit, în acest sfârșit de săptămână, pentru a stinge două incendii care au izbucnit la vegetația uscată, ca urmare a arderilor necontrolate. Vineri la amiază, pompierii din Sânmihaiu Almașului împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de proporții izbucnit la vegetația uscată din cimitirul localității Bogdana. A ars vegetația uscată pe aproximativ 50 mp și au fost mistuite de foc câteva cruci din lemn. Duminică după-amiază, pompierii șimleuani fost solicitați să intervină pentru stingerea unui…

Mai mult...

S-a reluat traficul rutier pe tronsonul Zalău – Tășnad. Drumul spre Satu Mare rămâne închis

Autoritățile sătmărene au făcut anunțul mult așteptat: în data de 9 septembrie, începând cu ora 12, a fost reluat traficul rutier pe ruta E81 Zalău – DN1F Tășnad. Vă reamintim că circulația a fost blocată în zonă timp de aproape trei zile, după ce dintr-un puț forat s-a degajat gaz metan chiar în apropierea unei benzinării. La această oră, în urma măsurilor tehnice luate s-a găsit o soluție pentru punerea în siguranță a puțului forat de la Supuru de Sus. Decizia a fost luată în cadrul Comitetului Județean pentru Situații…

Mai mult...

Se fură curent electric în Dragu

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică, împreună cu cei ai Postului de Poliție Dragu și reprezentanți ai Direcției de Energie Electrică România – Centrul de Măsură Jibou, au depistat, în data de 7 septembrie, un bărbat de 49 de ani, din Dragu, care pare că fura energie electrică printr-un branșament ilegal. Prin acest artificiu aplicat la instalația de curent electric, cetățeanul a păcălit aparatul de măsurare a energiei electrice de care s-a folosit o bună perioadă de timp în mod gratuit. Pe numele său s-a întocmit un dosar de cercetare penală,…

Mai mult...

Consiliul Județean caută soluții pentru achiziția unui sistem antigrindină în Sălaj

Având în vedere căderile de grindină care au făcut ravagii, în acest an, în multe localități sălăjene, am solicitat Consiliului Județean Sălaj (CJ Sălaj) un punct de vedere legat de posibilitatea realizării și/sau achiziționării unui sistem antigrindină la nivel de județ. Szilagyi Robert Istvan – vicepreședintele  CJ Sălaj ne-a transmis că „dezvoltarea unui sistem antigrindină pentru protejarea cetățenilor și a bunurilor acestora este una din preocupările importante ale administrației locale”. Până la această dată, a fost inițiată o colaborare cu județul Satu Mare, unde se află în curs de implementare,…

Mai mult...

O casă din Zimbor a luat foc

Potrivit datelor oferite de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Zalău, în după amiaza de 3 septembrie s-a produs un incendiu la o casă din Zimbor. Focul a izbucnit din neglijența unui bărbat care a aprins focul în sobă cu benzină. Flăcările care au rezultat i-au produs acestuia arsuri de gradul 1 și 2 la mâna dreaptă. Paramedicii SMURD i-au acordat persoanei rănite primul ajutor la fața locului, ulterior bărbatul fiind transportat la UPU Zalău pentru îngrijiri de specialitate. Pagubele nu sunt foarte mari, din datele pompierilor se pare că…

Mai mult...

„Familia Maniu în istoria românilor”, secrete și dezvăluiri importante

Ne aflăm în „Anul Maniu”, așa după cum a decretat Parlamentul României, având în vedere că în 2023 se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui om politic Iuliu Maniu și 70 de ani de la moartea sa. Totodată, în data de 10 septembrie, se împlinesc 190 de ani de la nașterea lui Ioan Maniu, o personalitate marcantă a Sălajului din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În acest context, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în parteneriat cu Primăria Șimleu Silvaniei și Institutul de Istorie „George…

Mai mult...

Sălajul are 10 obiective turistice incluse în proiectul „Noaptea Muzeelor la Sate”

La nivel de țară, pentru această primă ediție a evenimentului „Noaptea Muzeelor la Sate”, s-au înscris 108 muzee, provenind din 35 de județe. Noaptea Muzeelor la Sate sau Nocturna Muzeală Rurală este o marcă culturală, derivată din evenimentul cu mare succes, cunoscut sub numele de Noaptea Muzeelor. Proiectul, așa după cum găsim menționat pe site-ul www.noapteamuzeelor.org, „se adresează sutelor de muzee și colecții private sau de stat, case memoriale și de memorie istorică și altor entități culturale și religioase, cu valoare istorică, culturală sau de patrimoniu, din spațiul rural românesc”.…

Mai mult...

A apărut volumul „Fântânele – Rus. Istorie şi actualitate”

În colecția „Monografii” a editurii „Caiete Silvane” a apărut cartea „Fântânele-Rus. Istorie şi actualitate”, semnată de colonelul în rezervă Niculae Costin. Aceasta este cea de-a II-a ediție, revăzută şi adăugită. Pentru cei care sunt dornici să afle mai multe despre autorul acestui volum, pe cât de interesant pe atât de atent la detaliile din viața comunității, prezentăm câteva repere importante din viața și cariera acestuia. Niculae Costin s-a născut în 1948 în satul Iapa. El a urmat cursurile școlii primare în localitatea natală (clasele I – IV), iar mai apoi…

Mai mult...