Diana Andreea Dragoș, premiată la Festivalul-Concurs Național „Francisc Hubic” de la Oradea

Sălăjeanca Diana Andreea Dragoș, eleva profesorului Sergiu Chirilă la Școala Populară de Arte și Meserii din cadrul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a participat la Festivalul Concurs Național de Muzică Clasică „Francisc Hubic”, care a avut loc în data de 17 noiembrie în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, unde a obținut premiul II la secțiunea canto. Evenimentul, ajuns la cea de-a II-a ediție, a fost organizat de Centrul de Cultură al judeţului Bihor şi Şcoala de Arte „Francisc Hubic” din Oradea, fiind dedicat…

Mai mult...

Vine ultima serie a biletelor de tratament din 2023

La Casa Județeană de Pensii Sălaj (CJP Sălaj) ajung ultimele bilete de tratament din acest an, care pot fi folosite în următoarele stațiuni: 1 Mai, Bizușa, Covasna, Felix, Geoagiu, Herculane, Moneasa, Ocna Șugatag, Tășnad, Tușnad și Turda. Biletele de tratament se pot ridica de la sediul instituției până în data de 28 noiembrie (zilnic între orele 8 – 14, iar vineri între orele 8 – 13). Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile, acesta incluzând cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul necesar pentru 12 zile.…

Mai mult...

Scandal, înjurături și bătăi în Cosniciu de Jos

Polițiștii au fost sesizați să intervină, în seara de 16 noiembrie, la un scandal în familie care s-a produs în localitatea Cosniciu de Jos. Ajunși la fața locului, polițiștii au găsit un bărbat de 30 de ani, din comuna Ip, care, beat fiind și în urma unor discuții în contradictoriu, și-a înjurat și bătut nevasta. Pe numele soțului bătăuș a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, și s-a emis totodată un ordin de protecție provizoriu. Continuă cercetările în acest caz, sub…

Mai mult...

Tot mai multe locuri de muncă vacante în Sălaj

În evidenţele Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Sălaj (AJOFM Sălaj), sunt disponibile194 locuri de muncă vacante. Din acestea, 10 se adresează persoanelor care dețin studii de licență (inginer, șef sector în industria prelucrătoare, specialist îmbunătățiri procese), iar 184 sunt destinate persoanelor cu studii medii (operator prelucrare cauciuc, electrician, mecanic, tehnician electronic, tapiţer, bucătar şef/ajutor bucătar, muncitor necalificat etc). La această dată există 65.467 de locuri de muncă vacante la nivel naţional şi 248 de locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European. Persoanele interesate să ocupe un…

Mai mult...

La Nușfalău se fură lemne

Polițiștii au oprit pentru control în trafic, în data de 16 noiembrie, un bărbat din Nușfalău care transporta lemne de foc cu un utilaj agricol. Din primele cercetări a reieșit că pentru cei 3,124 de metri cubi de lemne din specia fag, șoferul nu avea documente de transport sau de proveniență a lemnelor. Acesta a primit o amendă în valoare de 2.000 de lei, iar lemnul, în valoare de 737,26 de lei, a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Măgura Șimleu Silvaniei.

Mai mult...

În Sălaj se testează puțini șoferi cu aparatele drug test

Sălajul se numără printre județele cu cele mai puține aparate drug test, două, la fel ca alte 15 județe din țară. Cu toate astea, numărul testărilor făcute în trafic au crescut în 2023 față de anul trecut. La nivel de județ, polițiștii se bazează pe cele două aparate pentru a verifica dacă șoferii aflați la volan au consumat sau nu droguri înainte de a se urca la volan. Unul dintre județele cu cele mai multe aparate este Bihorul, care are 13 aparate. În acest an, la nivel de județ au…

Mai mult...

Un tânăr teribilist a spart cauciucurile de la două mașini

În data de 16 noiembrie, polițiștii l-au găsit pe tânărul bănuit că a înțepat anvelopele de la două autoturisme care erau parcate pe un teren viran din localitatea Dragu. Tânărul de 17 ani, din localitate, este acum cercetat de oamenii legii, acesta cauzând un prejudiciu estimat la 500 de lei. Pe numele său a fost întocmit un dosar de cercetare penală, întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

Mai mult...

Istoria sportului zălăuan văzută prin ochii cercetătorilor de muzeu

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău va organiza în data de 23 noiembrie, începând cu ora 18, la Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău, expoziția „Aspecte din istoria sportului zălăuan”. Evenimentul face parte din cadrul proiectului „Zalău 550” și își propune să fie un demers educațional menit să aducă comunitatea cât mai aproape de istoria și cultura locală, reflectând și evidențiind totodată bogăția și diversitatea patrimoniului zălăuan. Prin expozițiile foto-documentare și diversitatea domeniilor și temelor abordate de muzeu, publicul a avut ocazia să descopere în acest an povești fascinante…

Mai mult...

Noul supliment al revistei Caiete Silvane este dedicat scriitorului Lucian Perța

A apărut un nou supliment al revistei Caiete Silvane, dedicat scriitorului Lucian Perța, la împlinirea vârstei de 70 de ani. Suplimentul care conține un interviu realizat de Viorel Mureșan va fi prezentat în data de 24 noiembrie, de la ora 12, la căminul cultural din Gâlgău, locul de naștere al autorului. Evenimentul aniversar este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului, Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj și reprezentanța Zalău a filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, cu sprijinul Primăriei Comunei Gâlgău și al Liceului din localitate.

Mai mult...

S-au modificat plafoanele de încasări și plăți în numerar

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj (AJFP Sălaj) aduce la cunoștința contribuabililor faptul că prin Legea nr. 296/2023, cu modificările și completările ulterioare, au fost aduse numeroase modificări legislative cu impact fiscal. Începând cu data de 11 noiembrie au devenit aplicabile noile plafoane referitoare la operațiunile de încasări și plăți în numerar. Încasările de la persoanele fizice și juridice, entităţi cu sau fără personalitate juridică, se limitează la un plafon zilnic de 5.000 lei per persoană, fiind interzise încasările fragmentate în numerar pentru facturile care depășesc suma de 5.000 de…

Mai mult...

Forsacom împlinește 30 de ani!

FORSACOM SRL este o societate de antreprenoriat în construcții civile, industriale și agricole,  înființată în anul 1993 de un grup de ingineri cu pasiune și viziune. Compania a rezistat pe piața construcțiilor, remarcându-se prin profesionalism și experiență, oferind totodată și servicii complete de consultanță și execuție a lucrărilor. Totodată, seriozitatea și promptitudinea sunt alte două valori de bază după care se ghidează membrii echipei, aceștia oferind servicii de construcție la cheie, de la temelie și până la produsul finit. Proiectele executate sunt extrem de diferite, începând de la case familiale,…

Mai mult...

Șomerii cu vârsta de peste de 55 ani primesc diplome de calificare

Pentru a oferi șanse mai mari pentru angajare, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj) oferă posibilitatea șomerilor indemnizați, aflați în grupa de vârstă 55-64 ani, de a-și evalua gratuit competențele deținute și de a primi o diplomă de calificare, pentru următoarele ocupații: bucătar (COR 512001), lucrător comercial (COR 522303) și lucrător în cultura plantelor (NC 6111.1.1.). Evaluarea competențelor va fi realizată de către experții din cadrul Asociației „Înapoi la Muncă” – Centrul de evaluare și certificare a competențelor profesionale, cu care AJOFM Sălaj are un protocol…

Mai mult...

În Șimleu Silvaniei se vând haine contrafăcute

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au găsit, în data de 14 noiembrie, obiecte de îmbrăcăminte și marochinărie contrafăcute, de diferite modele, mărimi și culori, la un magazin din Șimleu Silvaniei. Marfa expusă pentru vânzare cu  însemnele și inscripțiile unor mărci consacrate înregistrate, în valoare totală de peste 3.800 de lei, a fost confiscată, în vederea cercetărilor, expertizării, precum și pentru stabilirea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi. Aceste produse înșelătoare puteau produce foarte ușor confuzie în rândul cumpărătorilor. Continuă cercetările în acest…

Mai mult...

Tractorist mort între Cizer și Bănișor

În seara de 14 noiembrie polițiștii au intervenit la un accident rutier produs între localitățile Bănișor și Cizer de un localnic de 37 de ani care conducea un tractor neînmatriculat cu care tracta o semiremorcă înregistrată. Din primele cercetări a reieșit că acesta a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Șoferul a suferit multiple leziuni și a murit pe loc. Continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Șimleu Silvaniei, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor…

Mai mult...