Ansamblul ”Someșul” Jibou, premiul I la Festivalul Concurs Național de Folclor ”Mioveni”

Ansamblul „Someşul” Jibou al Asociaţiei Cultural-Educative „Someşul” Jibou a obţinut premiul I la Festivalul Concurs Național de Folclor ”Mioveni”. Aflat la prima ediţie, festivalul s-a desfăşurat în perioada 7-12 august şi a adunat 33 de ansambluri folclorice din întreaga ţară. În faza finală a festivalului au ajuns opt ansambluri care s-au întrecut pentru a obţine o nota cât mai mare oferită de juriul format: Elise Stan- președinte, Ileana Vieru, Constantin Enceanu, Doina Virginia Stănoiu,  Oancea Catalin şi prezentator Iuliana Tudor. În cele din urmă, Ansamblul „Someşul” Jibou a obţinut premiul…

Mai mult...

La Poiana Blenchii şi Gâlgău, restricţii în alimentarea cu apă

La Poiana  Blenchii şi Gâlgău consumul de apă a fost restricţionat. Potrivit reprezentanţilor Companiei de Apă Someş Sălaj,  alimentarea cu apă în cele două localităţi se realizează din surse proprii, iar în această perioadă, cu temperaturi ridicate, consumul este unul mare. Apa este folosită de localnici şi în agricultură fapt care a dus la impunerea unor restricţii. Concret, apa de la robinetele cetăţenilor din localităţile precizate este furnizată 24 de ore într-o localitate, respectiv 24 de ore  în cealaltă. Astfel de măsuri urmează să fie luate de reprezentanţii Companiei de…

Mai mult...

Fântâna cu îngerași – de la măreția unui monument istoric la indiferența din prezent

Zalăul este, din păcate, un oraș care nu se poate mândri cu prea multe fântâni arteziene decorative. În afară de ansamblul ce cuprinde trei fântâni din Parcul central, dintre care cea de la intrare, deși nu este spectaculoasă, aduce un plus de imagine centrului municipiului, la acest capitol rămânem în urma municipiilor din regiune. Mai există o fântână decorativă lângă blocul Gulliver – lăsată în paragină de mai mult timp, dar și una  nouă, de dimensiuni mici și care deja nu mai funcționează la capacitate, situată în Piața centrală, lângă…

Mai mult...

Polițistă de la Postul de Poliție Mirșid, amenințată și înjurată de doi bărbați. Suspecții au fost reținuți

Un caz de ultraj a avut loc marți seara, în comuna Mirșid, victimă fiind o polițistă din cadrul IPJ Sălaj – ajutor de șef de post din localitate. În urma unei solicitări ce a fost făcută de o tânără, direct la postul de Poliție din localitate, în care se cerea sprijinul polițiștilor pentru aplanarea unei situații conflictuale într-o locuință, polițista s-a deplasat la fața locului cu mașina de serviciu, moment în care, doi bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 44 de ani, au amenințat-o pe femeia polițist, aflată în…

Mai mult...

Pentru terenul agricol şi forestier, OCPI Sălaj a emis peste 1.700 de titluri de proprietate

Numărul titlurilor de proprietate emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sălaj este în creştere de la an la an. În ultimii patru ani, în perioada 2016 – august 2019, instituţia a emis peste 1.700 de titluri de proprietate, însumând  peste 4.370 de hectare de teren agricol şi forestier. Potrivit reprezentanţilor OCPI Sălaj, în anul 2016 s-au emis 195 de titlulri de proprietate pentru terenuri agricole aferente suprafeţei de 559 ha şi 202 titluri de proprietate pentru terenuri forestiere aferente suprafeţei de 896 hectare; în anul 2017 s-au…

Mai mult...

Sălăjenii, aşteptaţi să-şi ajute semenii aflaţi în suferinţă. Caravana mobilă pentru donare de sânge, prin mai multe localităţi din judeţ

Echipa mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină Sălaj va fi prezentă în cursul acestei luni în mai multe localităţi din judeţ pentru recoltare. Locuitorii din mai multe localităţi sălăjene, care vor să-şi ajute semenii, salvând vieţi, sunt aşteptaţi să doneze sânge. Echipa mobilă va fi prezentă: marţi– 27 august, la Ip (Casa gospodarului), Şimleu Silvaniei (Spitalul orăşenesc) – 28 august şi în 29 august la Jibou (Policlinică).  Potrivit reprezentanților Centrului  de Transfuzie Sanguină Sălaj, pentru o donare, 450 ml de sânge, donatorul primeşte: o zi de concediu plătit, analize gratuite…

Mai mult...

Zălăuanii care vor dezinsecții suplimentare plătesc acest serviciu separat de taxa impusă de municipalitate

Tot mai mulți locuitori ai municipiului, atât cei care locuiesc la case cât și cei la bloc, s-au plâns în această perioadă de disconfortul acut, chiar probleme de sănătate cauzate de o invazie a țânțarilor, în special la orele serii.  Printre factorii care au dus la această situație se numără umiditatea excesivă din atmosferă și căldura, subsolurile blocurilor, necorespunzător întreținute etc. Dincolo de acești factori, cauzele cu adevărat serioase sunt frecvența redusă a sesiunilor de dezinsecție, dar ar putea fi și eficiența slabă a soluțiilor cu care s-au efectuat operațiunile.…

Mai mult...

În Sălaj, lâna se valorifică la un preţ ridicol – 20 de bani kilogramul

Crescătorii de oi din Sălaj ar putea distruge cantităţi mari de lână deoarece nu au cumpărători. Situaţia este confirmată de un oier din localitatea Pria, Horaţiu, care mai bine de 15 ani se ocupă de creşterea ovinelor – ”businessul” din care întreţine familia. Pentru a nu fi nevoit să distrugă lâna obţinută de la prima tunsoare din acest an, de la 650 de oi, oierul a valorificat-o cu 500 de lei. ”Decât să o ard, producţia de la 650 de oi, am vândut-o cu 500 de lei. Cantitatea de lână…

Mai mult...

Copiii “dispăruți” ai Sălajului nu au dispărut: unde sunt, ce fac, cum trăiesc

Județul Sălaj înregistrează în prezent patru dispariții de copii. Dispăruții minori nu sunt însă, la propriu, dispăruți, întrucât situația lor este cunoscută de autorități. Într-un comunicat primit de la IPJ Sălaj se arată faptul că, la nivelul unității județene de Poliție sunt dați dispăruți patru minori, cu vârste cuprinse între 13 și 17 ani. Cel mai vechi caz este din data de 24 februarie 2019. Deși figurează ca dispăruți, pentru că au plecat din centrele în care locuiau și nu s-au mai întors, situația acestora este cunoscută și monitorizată, sunt…

Mai mult...

Epicentrul distracției în Sălaj: ”Zilele Zalăului”, ediția a XXII-a

  Cea dea XXI-a ediție a ”Zilelor Zalăului”, care a avut loc în perioada 26-28 iulie, a adus în orașul de la poalelele Meseșului: cântec, joc și… voie bună. Evenimentul a debutat vineri, cu deschiderea oficială a Festivalului internațional de folclor ”Ecouri meseșene” și a continuat pe parcursul celor trei zile, în centrul municipiului. Astfel, pe scena special amenajată din spatele Primăriei municipiului Zalău,  au avut loc  spectacole de muzică populară oferite publicului iubitor de folclor de: ansambluri și soliști din județ, din țară, dar și din străinătate. De asemenea,…

Mai mult...

Cantina socială: „fericirea” nevoiașilor din Zalău trece prin stomac

Cantina socială Zalău nu este doar o sală în care se împarte mâncare caldă, ci un loc al marilor tristeţi şi o şansă, la propriu, de a nu muri de foame, pentru zălăuanii loviţi de soartă. În această categorie nu intră, așa cum mulți cred, leneșii, șmecherii ori cei care știu să se “orienteze”. Sunt câteva zeci de oameni ajunși într-o situație financiară, implicit socială cu adevărat dramatică, de multe ori independent de voința ori faptele lor. Deși mulți cred că o masă caldă zilinc oferită prin bani de la…

Mai mult...

Festivalul Internaţional de folclor ”Ecouri meseșene”. Regal de folclor la Zalău cu: formații, orchestre și ansambluri folclorice de copii și tineret din ţară şi străinătate

Iubitorii de folclor sunt aşteptaţi la cea de a 44-a ediţie a  Festivalului internațional de folclor ”Ecouri meseșene”, eveniment care se va desfăşura în perioada 26-28 iulie la Zalău. La ediţia din acest an, pe scena amenajată din parcarea Primăriei vor fi prezente formații, orchestre și ansambluri folclorice de copii și tineret din județul Sălaj, dar şi ansambluri din ţară străinătate. Vineri, 26 iulie,  în intervalul orar orar 18-22, cei prezenţi vor avea parte de foclor de calitate oferit de ansambluri folclorice de copii și tineret din judeţ, iar duminică…

Mai mult...

Aproape 70 de sălăjeni beneficiază de pensie specială. Cea mai mare indemnizație este de aproape 24.000 de lei

Pentru unii sălăjeni, o viață de muncă înseamnă, așa cum ar fi normal să fie pentru toți, o pensie mai mult decât liniștită, având în vedere sumele pe care, prin pensii speciale, le primesc lunar. Potrivit datelor furnizate de Casa Județeană de Pensii Sălaj, în județ sunt, în prezent, în evidențele Casei Județene de Pensii Sălaj, un număr de 68 beneficiari de pensii speciale, dintre care 32 de magistrați, 24 personal auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor și 12 auditori publici ai Curții de Conturi. Cea mai mare pensie…

Mai mult...

Documentele pacienților din Cristolț, aruncate într-o grămadă de moloz la marginea localității

Mai multe registre medicale, rețete, dar și alte documente care conțin date cu caracter personal au fost aruncate, recent, în apropierea unui podeț din comuna sălăjeană Cristolț. Locul arată  ca o rampă de gunoi. Pe lângă zecile de documente aruncate la voia întâmplării , care, în mod normal, ar trebui să se afle într-o arhivă sau să fie distruse, a fost ”depozitat” și molozul rezultat în urma unor lucrări efectuate în comună.  ”Niște poze primite de la concetățenii noștri arată cum cinstește primarul și firma care face lucrări în comună…

Mai mult...