Sălăjenii care au depus “bani de Dacie” îşi primesc banii în septembrie

Sălăjenii care înainte de 1989 au reuşit să depună cei 70.000 de lei necesari achiziţiei unei Dacii vor fi despăgubiţi cu circa 28.000 de lei, bani suficienţi pentru a-şi cumpăra un Logan. La mai bine de 25 de ani de la momentul deschiderii depozitelor la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) în vederea achiziţiei unui autoturism Dacia, 15 sălăjeni ar putea să fie despăgubiţi de stat pentru banii pe care i-au „pierdut” după Revoluţie. „Conform evidenţelor Asociaţiei noastre, 15 sălăjeni şi-au transferat depozitele de la CEC la BRD şi, prin…

Mai mult...

PP-DD cere un post de vicepreședinte în Consiliul Județean, dar și directori în deconcentratele sălăjene

PSD și PP-DD vor semna un protocol de colaborare la nivel național și local, iar partidul lui Dan Diaconescu va fi cooptat la guvernare și va obține un post de ministru în Guvernul Ponta, dar şi patru funcţii de secretar de stat. Înțelegerea dintre PSD şi PP-DD face referire şi la funcţiile din administraţia publică locală. Astfel, în teritoriu, PP-DD va primi câte o funcţie de vicepreşedinte de consiliu judeţean, acolo unde PSD are președintele. ”Protocolul existent la nivel național se va pune în aplicare și la nivel județean, fie…

Mai mult...

Sindicaliştii din învăţământ, acuzaţi că pun presiune pe primari

  Profesorii sălăjeni îşi vor primi drepturile salariale restante câştigate prin sentinţe judecătoreşti. Este vorba atât de plata integrală a sumelor restante, cât şi a celor aferente trimestrului al doilea. Potrivit informaţiilor primite de la Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, problema plăţii integrale a sumelor restante este în curs de soluţionare. „Joi dimineaţa ni s-a comunicat faptul că în urma unei întâlniri ce a avut loc după şedinţa de Guvern, de miercuri, situaţia s-a deblocat, cel puţin teoretic. Astfel, am trimis către unităţile de învăţământ…

Mai mult...

PSD anunță schimbarea directorilor liberali din deconcentrate

Partidul Social Democrat (PSD), prin vocea președintelui Tiberiu Marc, anunță că protocolul Uniunii Social Liberale, semnat în Sălaj, nu mai este în vigoare odată cu ieșirea liberalilor de la guvernare. ”Pentru instituţiile deconcentrate nu mai există niciun fel de obligaţii, prin urmare cele care au fost asumate de PNL sunt în afara unui protocol care funcţiona. Este vorba de Agenția pentru Protecția Mediului, AJOFM, Direcția pentru Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar, Ambulanţă și RAR”, ne-a declarat Tiberiu Marc. Astfel, este posibil ca persoanele susținute de PNL pentru conducerea acestor instituții publice…

Mai mult...

Consilierii locali din Zalău încalcă legea cu bună ştiinţă

Profitând că legea nu prevede nicio sancțiune în cazul în care nu întocmesc raportul de activitate, aleșii locali au „uitat” să dea seamă în fața celor care i-au ales. În campania electorală de acum doi ani, candidaţii alergau prin oraş pentru a prinde un loc în consiliul local, însă acum aceştia au uitat de obligativitatea de a prezenta raportul de activitate. Legea administraţiei publice locale prevede că fiecare consilier local are obligația de a-şi depune rapoartele de activitate anual, însă mulţi dintre aleși nu au binevoit să facă publică activitatea…

Mai mult...

PNL și PDL – „dragoste cu năbădăi” în comunele din Sălaj

Scorul dezastruos obținut la alegerile europarlamentare din 25 mai i-a determinat pe dușmanii de odinioară să se alieze, să desemneze un candidat unic la alegerile prezidențiale din noiembrie și chiar să vorbească despre o fuziune. Liderii PNL și PDL au anunțat, de asemenea, că alianța va fi realizată și în teritoriu, în cadrul consiliilor locale sau județene. ”Vor începe colaborările în teritoriu pentru a se constitui majorităţi ale celor două partide. Colegii vor constitui grupurile necesare pentru a crea, pentru a lucra la acest proiect pentru România, pentru a începe…

Mai mult...

Părinţii preşcolarilor declară război Inspectoratului Şcolar

Decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj de a condiţiona asigurarea hranei gătite în grădiniţe pe perioada vacanţei de vară în funcţie de numărul preşcolari prezenţi a stârnit nemulţumiri în rândul părinţilor. Reprezentanţii Asociaţiei „Prichindeii Veseli” din cadrul Grădiniţei cu Program Prelungit Nr.12 din Zalău au depus, la sfârşitul săptămânii trecute, o sesizare la instituţia amintită prin care reclamă ilegalitatea unei asemenea hotărâri, fiind dispuşi să apeleze la instanţă dacă oficialii nu vor reveni asupra deciziei. Conform unei adrese transmise luni, 26 mai, de către instituţia menţionată în toate grădiniţele cu…

Mai mult...

Radu Căpîlnașiu dă de pământ cu Taloș și Coța

După scorul dezastruos obținut la alegerile europarlamentare din 25 mai, liderul organizației PNL Sălaj, Radu Căpîlnașiu, a făcut o scurtă analiză și a venit în fața presei să explice motivele pentru care liberalii au obținut doar 10 la sută din voturile sălăjenilor. ”Vreau să le mulțumesc și sălăjenilor cu simpatii de dreapta care nu ne-au votat. Ne-ați oferit o lecție din care trebuie să învățăm repede. Și pentru că nu este timp de pierdut, am început deja, la nivel central, primele demersuri pentru coagularea dreptei. Îmi asum, alături de întreaga…

Mai mult...

Sălajul are un nou subprefect

Noul subprefect al judeţului Sălaj, Szilagyi Robert, şi-a intrat, joi, în pâine, după ce a fost numit de către premierul Victor Ponta, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial. „În Monitorul Oficial din 28 mai a fost publicată Hotărârea nr. 431/2014 privind încetarea exercitării cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Sălaj de către Claudiu Lucian Băican. În aceeaşi publicaţie, a apărut Hotărârea nr. 432/2014 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al…

Mai mult...

Primarii, culoarea politică și etnia au influențat votul la europarlamentare

Votul dat în 25 mai de sălăjeni la alegerile europarlamentare arată încă odată rolul important pe care primarii comunelor îl au în campaniile electorale, indiferent de tipul de scrutin. În majoritatea localităților, cele mai multe voturi au fost acordate partidului din care face parte și conducătorul administrației locale. Puține și surprinzătoare au fost cazurile în care voturile s-au dus spre alt partid decât cel al primarului. Nu în ultimul rând, votul de duminică s-a caracterizat și prin extremele etnice. Rezultatele finale au conturat victoria UDMR – 27,43 la sută din…

Mai mult...

Tensiune între Armată şi Primăria Zalău

Primăria și Consiliul Local Zalău aprobau, în urmă cu trei ani, un plan urbanistic zonal pentru dezvoltarea zonei Dâmbu’ Morii, pe fostul amplasament al poligonului Armatei. Proiectul arăta frumos pe hârtie. Erau schițate 18 blocuri ANL, grădinițe, creșe, o piață pentru evenimente, un stadion cu 10.000 de locuri, un bazin olimpic, o sală polivalentă cu 5.000 de locuri, zece terenuri de fotbal, baschet sau tenis și un mare parc de joacă. Prima condiție pentru realizarea acestor obiective a fost construirea de blocuri ANL, ceea ce nu s-a mai întâmplat. Atunci…

Mai mult...

UDMR a câștigat alegerile europarlamentare în Sălaj

Biroul Electoral Județean (BEJ) Sălaj a anunțat, luni dimineață, rezultatele oficiale ale alegerilor europarlamentare din data de 25 mai. Cele mai multe voturi le-a obținut Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – 18.173, reprezentând 27,43 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul doi s-a clasat alianța PSD-UNPR-PC cu un procent de 26,38 la sută (17.477 voturi), iar pe locul trei Partidul Democrat Liberal cu 15,76 la sută (10.443 voturi). Locul al patrulea este ocupat de Partidul Național Liberal – 10,89 la sută (7.216 voturi). Alte rezultate: Partidul Mișcarea…

Mai mult...

UDMR a câștigat alegerile în Sălaj – Rezultate oficiale

Biroul Electoral Județean (BEJ) Sălaj a anunțat, luni dimineață, rezultatele oficiale ale alegerilor europarlamentare din data de 25 mai. Cele mai multe voturi le-a obținut Uniunea Democrată a Maghiarilor din România – 18.173, reprezentând 27,43 la sută din totalul voturilor valabil exprimate. Pe locul doi s-a clasat alianța PSD-UNPR-PC cu un procent de 26,38 la sută (17.477 voturi), iar pe locul trei Partidul Democrat Liberal cu 15,76 la sută (10.443 voturi). Locul al patrulea este ocupat de Partidul Național Liberal – 10,89 la sută (7.216 voturi). Alte rezultate: Partidul Mișcarea…

Mai mult...

Sălajul urcă timid în clasamentul naţional al prezenţei la vot

De la ora 7, când s-au deschis toate cele 312 secţii de votare din judeţ şi până la ora 16, doar 18,43 la sută dintre cetăţenii aflaţi pe listele electorale au pus ştampila pe candidaţii la europarlamentare. Procentul, cu 0,02 la sută mai mare decât cel înregistrat la aceeaşi oră la nivel naţional, plasează Sălajul la mijlocul topului pe judeţe, mai exact pe poziţia 23. La alegerile europarlamentare din 2009, la ora amintită, prezenţa la vot atingea 21,59 la sută. Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Judeţean (BEJ), 13,24 la sută dintre…

Mai mult...