Aici sunt banii zălăuanilor: Primăria a împărțit bugetul local pe 2017

  Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, şi cei doi viceprimari – Teodor Bălăjel şi Nicolae Fazakas, au susţinut, vineri, o conferinţă de presă în care a fost prezentat bugetul municipiului pe anul în curs – venituri şi cheltuieli – fiind detaliate, pe sectoare, sumele ce vor fi alocate de municipalitate funcţionării şi dezvoltării Zalăului. Suma totală de 186.350.000 de lei (aproximativ 41,5 milioane de euro) a fost repartizată aşadar, în principal, cheltuielilor de dezvoltare şi funcţionare, cheltuielilor cu personalul, a celor materiale, cât şi subvenţiilor pe segmentul protecţiei copilului şi…

Mai mult...

EXCLUSIV! Accident mortal în fabrica TenarisSilcotub

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, angajat al unei companii externe care asigură servicii de pază pentru TenarisSilcotub, a murit joi dimineaţă, în jurul orei 3, în timpul programului. Potrivit procurorilor care anchetează cazul, victima accidentului de muncă a fost spulberată de locomotiva trenului care transportă în fabrica din Zalău materii prime şi produse finite. Anchetatorii iau în calcul atât neatenţia agentul de pază, care nu ar fi observat că se apropie locomotiva, cât şi probabilitatea unui suicid. Contactaţi, reprezentanţii companiei ne-au declarat că accidentul s-a produs în…

Mai mult...

Protecţia Copilului Sălaj raportează plângerile privind părinţii care au mers cu copiii la proteste

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a solicitat direcţiilor din subordine să comunice dacă şi câte plângeri au fost primite în legătură de persoane care au mers însoţite de copii la protestele din ultima perioadă. „Ca urmare a cererilor adresate Biroului de Presă al ANPDCA, în baza Legii 544/2001, în legătură cu numărul de plângeri care au fost adresate instituţiei cu privire la numărul de persoane care au mers la proteste însoţite de copii, Biroul de Presă al Autorităţii a solicitat direcţiilor din subordine să comunice dacă…

Mai mult...

Sute de persoane cu venituri reduse din Zalău primesc alocaţia pentru susţinerea familiei

Alocația pentru susținerea familiei reprezintă o formă de sprijin financiar instituită de administraţiile locale pentru familia cu venituri reduse, care are în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei. Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale, și nu înregistrează absențe nemotivate…

Mai mult...

2016 – anul în care procurorii sălăjeni au tăiat “în carne vie”

Şi în anul 2016, domeniile prioritare ale activităţii derulate de către procurorii sălăjeni au vizat violenţa, corupţia, evaziunea fiscală şi contrabandă, a precizat luni, 13 februarie, în cadrul unei conferinţe de presă, Crin Bologa, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj. Potrivit acestuia, cei 20 de procurori din judeţ au avut de instrumentat 11.433 de dosare penale, cu cinci la sută mai puţine decât în anul precedent, 4.456 fiind soluţionate şi s-a dispus trimiterea în judecată în 551 din cauze, cu un total de 694 de inculpaţi. „Ne-am propus să…

Mai mult...

Peste 15.000 de copii sălăjeni ar trebui să primească 2.200 de lei de la stat

Deşi statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, echivalentul în lei a 500 de euro pentru fiecare copil născut între 9 februarie 2011 şi 28 ianuarie 2017 (după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1 din 9 februarie 2011), nu se ştie dacă aceşti bani vor ajunge în acest an în conturile lor, deschise în acest scop. Potrivit răspunsului scris primit de la Direcţia Pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti, la solicitarea Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Sălaj, 15.374 de copii din municipiul…

Mai mult...

Blocaj la înmatriculări: Sălăjenii îşi mai pot înmatricula maşinile abia din luna martie

Sălăjenii care vor să îşi înma­tri­culeze maşinile second-hand pot ob­ţi­ne o programare la Registrul Auto Român (RAR) abia începând cu 9 martie, ne spune directorul RAR Sălaj, Călin Forț. Eliminarea timbrului de me­diu, începând cu data de 1 februarie, a adus o creştere a numărului per­soanelor care doresc să-şi înma­tri­culeze maşinile la mâna a doua cum­părate din străinătate. Astfel, dacă în luna decembrie 2016, pe porțile RAR Sălaj intrau zilnic o medie de 45 de mașini, în aceste zile, programările au crescut cu aproximativ 50 de procente. „Faţă de luna…

Mai mult...

Criză de vaccinuri în judeţ: Mii de copii din Sălaj au rămas neimunizaţi

Criza vaccinurilor a devenit o problemă constantă în România. Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, declara în urmă cu câteva zile că la preluarea mandatului a găsit o situaţie „dezastruoasă, cu vaccinuri insuficiente sau chiar neachiziţionate”. În ciuda numeroaselor promisiuni făcute de către cei care au condus în ultimii ani Ministerul Sănătăţii, criza vaccinurilor nu a fost rezolvată. Aşa se face că părinţii sunt puşi în situaţia în care nu îşi pot imuniza copiii în faţa unor boli grave. Potrivit ministrului, din cele cinci vaccinuri obligatorii pentru imunizarea copiilor numai în cazul…

Mai mult...

Patronul Cuprom, condamnat la închisoare cu executare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în dosarul în care patronul Cuprom, Horia Simu, a fost trimis în judecată alături de fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, şi fostul şef al ANAF, Şerban Pop. Astfel, Bica a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, în legătură cu intervenții pentru clasarea unui dosar în care era implicat omul de afaceri Horia Simu. La rândul său, Horia Simu a primit o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare pentru…

Mai mult...

Protestul zălăuanilor a continuat duminică: peste 1.500 de manifestanți au ieșit în stradă

Peste 1.000 de zălăuani au ieșit la proteste în cea de-a cincea zi, în centrul și pe străzile municipiului. Încă de la ora 17.30 primii protestatari s-au adunat pe Platoul de marmură, acolo unde, în jurul orei 18.30 se strănseseră peste 500 de manifestanți. Protestatarii au maifestat pașnic în fața Prefecturii, au scandat lozinci anti-guvernamentale și împotriva partidului aflat la putere, precum și împotriva liderilor acestuia. Spre deosebire de zilele trecute, de această dată au fost prezenți la protest foarte mulți tineri. În jurul orei 19.30 coloana s-a format și,…

Mai mult...

Zălăuanii au ieșit în stradă în număr mare, în cea de-a patra zi de proteste

Protestul zălăuanilor a continuat și sâmbătă, începând cu ora 18, ca și în zilele precedente. Dacă la ora începerii protestului, pe Platoul de marmură din fața Prefecturii nu se strânseseră mai mult de 100 de protestatari, după ora 19, atunci când coloana s-a pus în mișcare, numărul acestora depășea 500. Traseul ales de această dată a fost Centru -Perla -strada Simion Bărnuțiu, Banc Post, Spitalul Județean, Unitatea militară, Liceul Voievodul Gelu, după care coloana de manifestanți a coborât în direcția supermarketului Penny ajungând din nou în Bulevardul Mihai Viteazul de…

Mai mult...

Zălăuanii au ieșit în stradă în cea de-a treia zi de proteste

Zălăuanii au ieșit din nou în stradă, vineri, în cea de-a treia zi a protestelor împotriva actului normativ adoptat de Guvernul Grindeanu. Deși anunțat pentru ora 18, mitingul a început mai târziu, protestatarii veniți la ora stabilită pe Platoul de marmură fiind în număr mic. După ora 19, numărul acestora a crescut simțitor, astfel încât, în momentul punerii în mișcare a coloanei de manifestanți, numărul protestatarilor a depășit 1.000. Zălăuanii care au ieșit la miting au adus cu ei pancarte cu sloganuri anti-guvernamentale, anti-ordonanță, vuvuzele, steaguri și lozinci. Jandarmii au…

Mai mult...

Noi percheziţii în Sălaj, într-un dosar de trafic de migranţi

Procurorii DIICOT însoţiţi de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Migraţiei Ilegale şi Infracţionalităţii Transfrontaliere a Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră au descins din nou în judeţul Sălaj. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cursul zilei de miercuri, 1 februarie, oamenii legii au electuat 11 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Sălaj, Cluj, Maramureş, Ilfov şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni turci, afgani,…

Mai mult...

Aproape 1.000 de zălăuani au protestat pe platoul din faţa Prefecturii

Aproximativ 1.000 de zălăuani au răspuns îndemnului făcut pe reţelele de socializare şi au ieşit în stradă pentru a protesta faţă de ordonanţa de modificare a legilor penale. Primii manifestanţi au ajuns pe platoul de marmură în jurul orei 17, numărul acestora ajungând la circa 400 în decurs de o oră. Oamenii au fluierat, au huiduit şi au scandat împotriva PSD, a Guvernului Grindeanu şa a modificărilor aduse legilor penale. „PSD, ciuma roşie”, „Dragnea, nu uita, România nu-i a ta”, „PSD şi Mafia îngroapă România”, „Ceauşescu n-a murit, Dragnea este travestit”…

Mai mult...