Comunicat de presă

La Colegiul Tehnic ”Alesandru Papiu Ilarian” Zalău se inaugurează ”Centrul Expozițional API” – un spațiu dedicat expozițiilor aferente diferitelor proiecte educaționale. Spațiu este conceput astfel încât să poată fi folosit de către toți cei interesați, cadre didactice și elevi, aici putând fi expuse până la 45 de tablouri format 45 cm x 30 cm. Centrul expozițional API este amenajat la parterul corpului de legătură, într-o zonă intens circulată, frecventată de către elevi. Intenționăm prin acest demers să aduce diferite evenimente expoziționale mai aproape de tineri, conștientizându-i astfel asupra importanței artei…

Mai mult...

SORIN CÎMPEANU: ”Asigur orice elev că examenele naţionale se vor da la datele planificate, cu prezenţă fizică”

Ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, a declarat că a iniţiat discuţii la nivelul Comitetului Naţional de Situaţii de Urgenţă pentru că chiar dacă vor exista localităţi carantinate la momentul susţinerii examenelor naţionale, să se ia în considerare excepţia pentru susţinerea acestor testări, „definitorii pentru viitorul oricărui tânăr”, cu prezenţă fizică şi la datele stabilite, transmite Agerpres. „Profit de orice ocazie pentru a îndemna încă o dată la maximă responsabilitate, la respectarea strictă a regulilor pentru a diminua aşa şansele de a ajunge în această situaţie să depăşim 6 la mie. Dacă…

Mai mult...

Mai multe școli din județ intră în scenariul roșu

În urma ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sălaj din data de 5 martie 2021, a fost adoptată Hotărârea CJSU nr. 36, prin care a fost actualizată lista cu scenariile de funcționare ale unităților de învățământ. Conform legislației în vigoare, se prevede că în Scenariul 3, roșu, se întâmplă următoarele: a) Participarea zilnică a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar. b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. Localitățile incluse în scenariul roșu sunt: Zalău, Crișeni, Hida, Letca și Românași.

Mai mult...

Mărțișor pentru speranță

Pentru că e primăvară, pentru că ținem la tradițiile noastre, dar mai ales pentru că ne sunt dragi oamenii și ne dorim să avem cât mai mulți prieteni, vă invităm luni, 1 Martie 2021, la expoziția în aer liber, „Mărțișor în dar”! Mărțișoarele manufacturate cu drag de elevii cu dizabilități ai Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Speranța” Zalău și mărțișoarele donate de Asociația Plai Transilvan vor fi expuse, de-a lungul zilei, în trei locații din Zalău: la sediul principal al școlii (str. Crișan, nr. 4), la Muzeul Județean de Istorie…

Mai mult...

CÂMPEANU: „Vom insista ca elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a să meargă la şcoală şi în scenariul roşu”

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat sâmbătă seară, la Realitatea PLUS, că va propune ca elevii din anii terminali, din clasele a VIII-a şi a XII-a, să meargă fizic la cursuri şi în cazul în care şcoala intră în scenariul roşu. Ministrul Educaţiei a motivat că examenele naţionale vor fi cu prezenţă fizică, iar o posibilă evaluare în sistem online ar putea da naştere la fraudă, scrie News. „Regulile de distanţare şi prudenţa trebuie respectate. În acelaşi timp, pentru acele şcoli care vor intra în scenariul roşu şi care nu…

Mai mult...

Olimpiada Națională „Gazeta Matematică”

Prima etapă a olimpiadei de matematică, transformată în Olimpiada Națională „Gazeta Matematică” și organizată pe cont propriu de Societatea de Științe Matematice din România (SSMR), după ce toate olimpiadele au fost anulate printr-un ordin de ministru emis în luna noiembrie 2020, a avut loc sâmbătă, 20 februarie. Această primă etapă a fost organizată de Filiala Sălaj a SSMR, în colaborare cu Filiala Maramureș, și cu implicarea profesorilor de matematică din cele două județe. Proba a conținut un test grilă cu 20 de probleme de nivele diferite de dificultate, alese din…

Mai mult...