Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 se modifică, cu scopul de a încuraja practicarea sportului, mai ales în rândul tinerilor. Potrivit legii, autoritățile administrației publice, unitățile și instituțiile de învățământ, instituțiile sportive, precum și organismele neguvernamentale de profil au obligația să sprijine sportul pentru toți și sportul de performanță și să asigure condițiile organizatorice și materiale de practicare a educației fizice și sportului în comunitățile locale. Pentru aceasta, după cum stabilește noua lege, va fi permis accesul în spațiile și terenurile de sport exterioare ale școlilor ce fac parte…
Mai mult...Categorie: Invatamant
Elevii sunt în vacanţă până pe 9 ianuarie
Vacanţa de iarnă este aşteptată an de an cu sufletul la gură de către toţi elevii, mai mari sau mai mici. Nu e vorba doar de zilele libere ci şi de „avalanşa” de sărbători, activităţi şi obiceiuri, care produc bucurie, şi nu trebuiesc uitate nici cadourile specifice perioadei. Elevii au intrat în vacanţă de ieri, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe.…
Mai mult...Elevii intră de mâine în vacanţă, după finalizarea cursurilor
Elevii vor intra în vacanţă de mâine, după finalizarea cursurilor, urmând să se întoarcă la şcoală pe data de 9 ianuarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, informează Agerpres. Pentru prima dată structura noului an şcolar include cinci module de învăţare şi cinci vacanţe. Următoarea vacanţă, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie 2023. Programele „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se vor desfăşura în perioada 27 februarie – 16 iunie 2023, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a…
Mai mult...Excelența în educație, premiată de Multicom
Zeci de elevi de elevi din Zalău, care au obținut cele mai bune rezultate la învățătură și la concursuri școlare au fost premiați.
Mai mult...Concursul de Matematică „Teodor Topan” de la Șimleu Silvaniei și-a desemnat câștigătorii
Opt elevi din județul Sălaj au reușit să obțină premii și mențiuni la Concursul de Matematică „Teodor Topan”. Este vorba despre:
Mai mult...La Casa Corpului Didactic: profesori din trei județe – la cursuri de profesionalizare în cariera didactică
Casa Corpului Didactic Sălaj găzduiește în această perioadă „Atelierele de lucru PROF III și PROF IV”. Este vorba de peste 1.200 de profesori
Mai mult...Sute de elevi pasionați de matematică din România și Moldova se întrec la Șimleu Silvaniei
Școala Gimnazială „Silvania”, în parteneriat cu Primăria orașului Șimleu Silvaniei și Inspectoratul Școlar Sălaj, organizează a XV-a ediție a Concursului de Matematică „Teodor Topan”, un eveniment educațional la care participă elevi pasionați de matematică din mai multe județe, dar și din Republica Moldova. Această competiție reunește 250 de elevi din județele: Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Mureș, Satu Mare, Timiș și Sălaj. Și în acest an, vor participa la concurs elevi din Republica Moldova. Din Comisia de elaborare a subiectelor fac parte profesori universitari și foști olimpici: conf. dr. Dorel…
Mai mult...Un absolvent al fostului Liceu Agricol Șimleu Silvaniei, printre cei mai importanți cercetători români
Academicianul Florin Stănică a absolvit în anul 1982 fostul liceu agricol din Șimleu Silvaniei, unitate de învățământ care în prezent este Liceul Tehnologic „Ioan Ossian”. Actualmente prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, profesorul universitar doctor Florin Stănică este considerat ca fiind primul român care a adus în mod oficial un arbore de kiwi din România și a venit cu soluții clare inclusiv pentru zonele din România afectate de deșertificare. Pe Florin Stănică l-am întâlnit în vara acestui an. Venise la aniversarea organizată pentru a marca…
Mai mult...Concursul de creație literară ”Iuliu Suciu” și-a desemnat câștigătorii
Nouă liceeni, care studiază la diferite unități de învățământ din județ, au reușit să obțină premii și mențiuni la cea de a XXVI-a ediție a
Mai mult...Elevi de la Liceul „Gheorghe Șincai”, premiați la Concursul național „Un Condei numit Fair-Play”
Doi elevi din clasa a XII-a F de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău s-au remarcat la Concursul național de literatură
Mai mult...Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Jibou au sărbătorit Ziua Națională a României
Elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială Lucian Blaga Jibou, cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, s-au prins într-o horă a Unirii, îmbrăcați în frumoasele ii, sub imboldul dragostei de neam și țară, marcând Ziua Națională a României. Curtea școlii a răsunat de cântece patriotice, apoi a fost martorul „tăcut” al inscripției „1 DECEMBRIE” în culorile tricolorului, realizată de elevi și cadre didactice sub îndrumarea directorului adjunct Mirșidan Dan Gheorghe, momente fotografiate și filmate cu drona. În cadrul orelor de Istorie și Educație socială, elevii au realizat proiectele educaționale…
Mai mult...Mobilitate Erasmus în Torres Novas, Portugalia – Școala Gimnazială „Lucian Blaga”
Participarea la proiectul Erasmus + „VARIETY IS THE SPICE OF LIFE” a devenit o realitate din cauza nevoilor părinților, elevilor și a personalului didactic din școala noastră de a promova incluziunea socială, dezvoltarea prin educație fizică și sport, sănătate și starea de bine, combaterea abandonului școlar timpuriu. Obiectivele proiectului reies din nevoile elevilor, profesorilor și comunității locale în care lucrează grupurile. Pe baza sondajului efectuat în toate școlile participante am aflat că o mare parte din interesul elevilor și părinților este îndreptat spre modul specific de comportament al elevilor cu…
Mai mult...Premii și mențiuni pentru elevii sălăjeni, la concursurile școlare de Matematică
Zeci de elevi de liceu și gimnaziu din județul Sălaj au reușit să obțină în acest an școlar premii și mențiuni la diferite concursuri școlare
Mai mult...Program de leadership la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Șimleu Silvaniei – Liderii mileniului trei A. I. LMT
„Liderii Mileniului Trei” este un program educațional în Arta de a Conduce, marca Club Liderii Mileniului Trei, desfășurat cu acordul Ministerului Educației, în parteneriat cu British Council și TenarisSilcotub. Valorile asumate și cultivate prin intermediul acestui proiect sunt: integritatea, performanța, onestitatea, încrederea și curajul acțiunii civice. În acest an școlar, programul de leadership intitulat „Leadership in an AI-shaped world”, are o nouă față, dar și o nouă misiune, ce constă în dezvoltarea comportamentelor performante de leadership la nivel personal și profesional, în contextul provocărilor definite de impactul social al Inteligenței…
Mai mult...