Caravana Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în mijlocul liceenilor din Zalău

Oficiali din conducerea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost prezenți astăzi în mijlocul elevilor de la Colegiul Național „Silvania” și de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău. „Caravana” educațională și-a propus prezentarea specializărilor disponibile în cadrul Universității, instituție de învățământ superior care are o Filială și la Zalău, unitate coordonată în Sălaj de către profesor universitar doctor Aurica Grec. Întâlnirea cadrelor didactice universitare cu elevii de la API a avut loc într-un cadru festiv în care, adolescenților le-au fost prezentate facultățile cu specializările aferente. Universitatea este…

Mai mult...

Religia a fost introdusă ca disciplină opţională la Bacalaureat

Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a finalizat dezbaterile pe baza proiectului învăţământului preuniversitar din legile educaţiei naţionale, conform Edupedu.ro. Printre amendamentele admise fiind şi introducerea religiei ca disciplină opţională la Bacalaureat. Elena Hărătău, deputat PNL a anunţat că s-au încheiat lucrările proiectului Legii învăţământului preuniversitar. „Legea a fost votată în Comisia pentru Învăţământ a Camerei Deputatilor cu 13 voturi pentru, 4 împotrivă şi o abţinere. Aşteptăm ca legea să fie votată, în ansamblul ei, şi în Senat! Începând de mâine ( vineri. nr), vom dezbate amendamentele depuse la proiectul…

Mai mult...

Peste 1.000.000 de elevi vor primi o masă gratuită la şcoală

Peste un milion de elevi, din medii defavorizate și nu numai, vor beneficia de o masă gratuită la școală, alcătuită din produse 100% naturale. Aceasta este una dintre prevederile noilor Legi ale Educației, susținute de PNL. Măsura va contribui la reducerea riscului de abandon școlar și va oferi astfel un sprijin familiilor din întreaga țară. Finanțarea anuală a programului va fi de 2,5 miliarde de lei anual. Pentru mai multe informații despre pachetul legilor educației, accesați: https://legile-educatiei.pnl.ro/ Biroul de presă al PNL (P)

Mai mult...

Paul Iacob, studentul zălăuan nominalizat la unul dintre cele mai importante premii universitare

A fost elev al Colegiului Național Silvania Zalău, a luat examenul de Bacalaureat cu media 10, la Facultatea de Drept a intrat primul, a fost ales senator al studenţilor Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, iar zilele trecute a fost nominalizat la „Premiile Excellentia”, unul dintre cele mai importante evenimente universitare din România prin care sunt premiați studenți, doctoranzi și profesori universitari pentru rezultatele și munca depusă. Potrivit Universității Clujene, evenimentul „Premiile Excellentia” are scopul de a exprima recunoștința și aprecierea față de acei studenți și acele…

Mai mult...

Cariera militară – Doar alegerea ta! Alege ce ţi se potriveşte şi înscrie-te acum!

În această perioadă Ministerul Apărării Naționale face înscrieri pentru învățământul universitar de licență și postliceal militar pentru anul de învățământ 2023-2024. Pentru învățământul universitar de licență sunt 217 locuri (pentru candidații care nu provin din promoția 2023 a colegiilor naționale militare) în învățământul universitar militar și civil de formare a ofițerilor, după cum urmează: – Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” – Sibiu (3 ani) – 29 de locuri; – Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă” – Braşov (3 ani) – 25 de locuri; – Academia Navală „Mircea cel Bătrân” – Constanţa…

Mai mult...

O elevă de la Liceul Pedagogic din Zalău a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană

Ana Ștefania Turcu, elevă în clasa a XI a C la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău, a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Limba Germană. Eleva a fost pregătită de profesoara Ozsváth Enikő. Olimpiada a fost organizată de Ministerul Educației și s-a desfășurat la Bistrița, în perioada 17-23 aprilie.      

Mai mult...

Comisia de învăţământ a aprobat un amendament care dă posibilitatea exmatriculării elevilor, în situaţii grave

Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a adoptat, un amendament la legile educaţiei naţionale, semnat de parlamentari de la PSD, PNL şi minorităţi, care prevede că exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, informează news.ro. La dezbaterile din comisie participă şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Amendamentul adoptat prevede că „exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învăţământului obligatoriu poate fi realizată numai în situaţii grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spaţiul şcolar, în vederea…

Mai mult...

Elevii Colegiului Tehnic Iuliu Maniu din Șimleu Silvaniei în stagii de pregătire practică la companii irlandeze prin programul Erasmus+

Opt elevi din clasa a XI-a, domeniul Electronică și automatizări, specializarea tehnician operator tehnică de calcul, însoțiți de profesoarele Alina Brăban și Timea Orosz, petrec în această perioadă ultimele zile din cele 3 săptămâni de mobilitate transnațională cu scopul formării profesionale inițiale, în orașul Sligo din Irlanda. Plasarea acestora în companii de profil a fost facilitat de către organizația intermediară irlandeză, Your International Training, parteneră a Colegiului Tehnic Iuliu Maniu, în cadrul proiectului Erasmus+ derulat prin acreditarea în domeniul VET pe care școala o deține în prezent. Cei 8 participanți…

Mai mult...

Maria Moldovan, eleva CNS care a obținut locul I la Olimpiada Națională de Geografie și joacă fotbal în Liga fetelor

Maria are 15 ani, studiază la Colegiul Național Silvania din Zalău, este în clasa a IX-a C, profil matematică-informatică, iar înainte de sărbători a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Geografie. Puțini sunt cei care știu că Maria nu are ca pasiune doar geografia. În timpul liber, adolescenta joacă fotbal și activează la echipa feminină de fotbal din Dioșod. Pe Maria am întâlnit-o zilele trecute. Am stabilit să realizăm interviul în pauza mare. A acceptat și ne-am întâlnit în biroul directorului Colegiului Național Silvania, profesorul Florin Morar. Nu știu…

Mai mult...

Elevi de la API Zalău, premiați la Olimpiada Națională de Tehnologii

Premiul II și mențiune sunt rezultatele obținute de elevi ai Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău la Olimpiada Națională de Tehnologii, domeniul Electronică, Automatizări, Telecomunicații. Potrivit oficialilor școlii, emoțiile elevilor și profesorilor au fost mari mai ales când au aflat că olimpiada se va desfășura la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației de la Universitatea Politehnică București, dar pregătirea, respectiv rezultatele au fost deosebite. Premiul al II-lea a fost obținut Andrei Saul Tărău (clasa a XII-a H), iar mențiune a fost obținută de elevul Antonio Sebastian Săbăduș (clasa a…

Mai mult...

Un elev zălăuan a obținut premiul II la Olimpiada Națională de Muzică

Olimpiada Națională de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale clasele IX – XII s-a desfășurat anul acesta la Alba-Iulia, în perioada 10 – 14 aprilie 2023. La această competiție de cel mai înalt nivel, elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău au reușit să obțină următoarele premii și mențiuni: – Tărău Antonio, clasa a IX-a – Clarinet – PREMIUL II – prof. coordonator, Popovici Emil/prof. corepetitor, Popovici Emilia; – Brumar Denisa, clasa a XII-a – Muzică vocală tradițională românească – MENȚIUNE – prof. coordonator, Seling Pop Rodica/prof. corepetitor, Cioban…

Mai mult...

Un elev șimleuan a câștigat Olimpiada Națională de Tehnologie

Olimpiada națională – Aria curriculara Tehnologii s-a desfășurat în perioada 10 – 13 aprilie 2023, la Călărași, pentru Domeniul Agricultură – Cultura plantelor și Domeniul Agricultură – Creșterea animalelor. Au participat elevi din clasa a XI-a și clasa a XII-a, din 25 județe. Mircea Ionuț Onet, de la Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” din Șimleu Silvaniei, a obținut premiul I la disciplina „tehnician veterinar”. Coordonatorii elevului au fost prof. ing. dr. Gheorghina Preda și dr. vet. Peter Raimond Erdei. M. S.

Mai mult...

O elevă de la CNS a obținut primul loc la Olimpiada Națională de Geografie

Maria Moldovan, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național „Silvania” din Zalău, a obținut premiul I la Olimpiada Națională de Geografie, eveniment educațional desfășurat zilele trecute la Pitești. La olimpiadă s-au întrecut peste 300 de elevi din întreaga țară, iar locul I i-a revenit Mariei, eleva CNS obținând 95,188 de puncte, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Argeș. Olimpiada a inclus mai multe probe, iar după susținerea probelor, elevii au participat la drumeții și alte activități educaționale și de relaxare, totul într-un cadru natural deosebit. Informațiile ne-au fost furnizate de reprezentanți…

Mai mult...