A murit strivit de tractor

Polițiștii din Crasna au fost sesizați să intervină, în data de 24 februarie, la un accident produs pe o pășune din Horoatu Crasnei. Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 58 de ani, din localitatea Meseșenii de Jos, s-a răsturnat cu tractorul, din neatenție, și a fost prins sub acesta. Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, în jurul orei 18.30 a fost declarat decesul bărbatului, corpul neînsuflețit fiind transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Sălaj în vederea efectuării…

Mai mult...

Dosar penal pentru conducerea unui scuter fără permis

Polițiștii au depistat în trafic, în data de 25 februarie, un tânăr de 16 ani, din localitatea Bodia, care conducea un scuter pe drumurile din Buciumi. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul în cauză nu avea permis de conducere. Prin urmare, pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Mai mult...

„Copilul înfiat de Dumnezeu”, drumul de la o viață chinuită la reușită

Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj (BJS Sălaj) anunță lansarea cărții „Copilul înfiat de Dumnezeu”, un volum autobiografic semnat de Anton Varga, un fost copil instituționalizat. Prezentarea va fi făcută de Mariana Marian, managerul BJS Sălaj, în data de 27 februarie, începând cu ora 15, la Secția Tineri & Adulți, în prezența autorului și a invitaților acestuia. Cartea apărută la sfârșitul anului trecut, în colecția „Paraliteraria” a editurii „Limes”, face o trecere în revistă a vieții autorului și a numeroaselor momente de cumpănă prin care acesta a trecut. În cele…

Mai mult...

Beat fiind, a intrat cu mașina într-un gard

Polițiștii au intervenit la un accident rutier, produs în data de 22 februarie, în localitatea Gâlgău Almașului. Vinovatul este un bărbat de 64 de ani, din comuna Bălan, care a pierdut controlul volanului într-o curbă și a intrat cu mașina în gardul unei case. Din fericire, evenimentul rutier a fost unul fără victime. Conducătorul auto era băut, aparatul etilotest indicând o concentrație alcoolică de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de…

Mai mult...

Un sălăjean care a jefuit o bijuterie în Timișoara a fost prins

Bărbatul care a jefuit în data de 20 februarie o bijuterie din Timișoara, situată pe strada Coriolan Brediceanu, a fost prins de polițiști în Craiova. Sălăjeanul, în vârstă de 48 de ani, urmează să fie dus la audieri la sediul Poliției Timișoara, fiind bănuit de tâlhărie calificată. Acesta a fost filmat când a dat spargerea, în jurul orei 13. În momentul în care a vrut să fugă cu două lanțuri din aur, s-a trezit nas în nas cu proprietarul care a încercat să-l oprească. Hoțul i-a pulverizat spray paralizant în…

Mai mult...

Sălăjenii, invitați la drumeție pe Meseș

Iubitorii de drumeții în natură sunt invitați duminică, 25 februarie, la primul antrenament de orientare sportivă din acest an. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv „Pro Silva” din Zalău, sub coordonarea lui Ioan Tăutu și Florin Dârjan. Antrenamentul este unul gratuit, nu există limită de vârstă și se va desfășura sub forma unor plimbări în grupuri, prin pădurea de lângă municipiul Zalău. Pentru orientare, participanții vor utiliza doar harta și busola. Invitația se adresează în special familiilor cu copii. Punctul de întâlnire a fost stabilit în parcarea situată la ieșirea…

Mai mult...

Aplicația WhatsApp nu va mai funcționa pe anumite smartphone-uri

Începând din 29 februarie, pe numeroase telefoane mobile nu va mai funcționa aplicația WhatsApp, datorită unor probleme la sistemul de operare. Direct vizați de această schimbare sunt cei care dețin telefoane mobile care nu au sistemul de operare Android 5.0 sau o versiune ulterioară și nu dispun de cel puțin 300 MB spațiu de stocare. Printre telefoanele mobile pe care aplicația nu va mai fi disponibilă, se numără: Samsung Galaxy Core, Samsung Galaxy Trend Lite, Samsung Galaxy Ace2, Samsung Galaxy s3 Mini, Samsung Galaxy Trend II, Samsung Galaxy X2 Case,…

Mai mult...

Alertă alimentară la Lidl

ANSVSA anunță retragerea de la vânzare, din magazinele Lidl din România, a produsului „Grandino Biscuiți din aluat fraged, cu 20% ciocolată cu lapte, 12% ciocolată neagră și 6% ciocolată albă 200g”. Firma producătoare olandeză, Merba B.V., a luat această decizie ca urmare a unor informații legate de posibila prezență în acești biscuiți a unor corpuri străine metalice. În vederea protejării clienților, s-a decis retragerea de urgență de la vânzare a produsului din magazinele Lidl din toată țara. Cei care au cumpărat aceste produse sunt sfătuiți să nu le consume și…

Mai mult...

Arme deținute ilegal la Cehu Silvaniei și Crișeni

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Sălaj au efectuat, în data de 21 februarie, activități de cercetare și o percheziție domiciliară la locuințele a trei bărbați, aceștia fiind bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma activităților desfășurate la Cehu Silvaniei și Crișeni, au fost găsite și confiscate trei arme neletale de tir sportiv, deținute fără drept, și 563 de bucăți de muniție. Continuă cercetările în acest caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor trei bărbați și luarea măsurilor legale care se impun.

Mai mult...

Expoziție inedită la Zalău pentru conștientizarea bolilor rare

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, în colaborare cu Asociația Prader Willi din România și Centrul NoRo din Zalău, organizează în data de 27 februarie expoziția „Împărtășește-ți culorile! Ziua Bolilor Rare 2024”. Evenimentul are loc, începând cu ora 10, în sala „Clio HighTech” a muzeului și este deschis publicului larg, cei prezenți putând admira lucrări create de beneficiarii Centrului NoRo. De asemenea, copiii prezenți vor primi stegulețe în culorile campaniei și o pictură drăguță pe față. Tema expoziției reflectă diversitatea și individualitatea fiecărui participant implicat, ilustrând lupta persoanelor care…

Mai mult...

Închisoare pentru conducătorii auto sălăjeni care nu au respectat legea

Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Cernuc, condamnat la închisoare, a fost găsit în data de 19 februarie de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Sălaj. Judecătoria Jibou a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse de doi ani, o lună și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere. O zi mai târziu, a fost identificat și reținut un tânăr de 21 de ani, din localitatea Buciumi, care fusese condamnat la închisoare. Judecătoria Zalău a emis pe numele…

Mai mult...

Invitați speciali la „Ursuz și Amuz”

Zălăuanii sunt invitați la spectacol. Vineri, 23 februarie, în Zalău, la Charlie’s, începând cu ora 19 va avea loc cea de-a doua ediție a proiectului „Ursuz și Amuz”. În meniul evenimentului vor fi cele trei rubrici: Ciorne Răzlețe – Noul Locatar al lui Eugène Ionesco: Luiza Mitu; Comedia Limbajului – Vlad Braga: Iarmaroc; Comedie și Contrapunct – Ada Morar: DOI NIT și Sergiu Corbu Boldor – Mișcarea Boema. Intrarea la eveniment se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0770118185. Locurile sunt limitate. Ada Morar este cântăreață, compozitoare…

Mai mult...

21 februarie – Ziua Internațională a Limbii Materne

Martorii lui Iehova promovează diversitatea lingvistică și folosirea limbii materne. Albaneza, armeana (inclusiv armeana de est și armeana de vest), maghiara, ruteana (din Carpați), limbajul semnelor românesc, româna și rromani (România) – toate acestea fiind vorbite pe teritoriul României –,  sunt doar câteva dintre cele peste 1 000 de limbi în care este disponibil conținut pe jw.org, cel mai tradus site din lume. Ziua Internațională a Limbii Materne va fi sărbătorită în 21 februarie și va sublinia importanța faptului de a avea acces la conținut în limba principală vorbită de fiecare…

Mai mult...

Un conducător auto neatent a călcat un zălăuan

Polițiștii au intervenit, în data de 20 februarie, la un accident rutier produs, în jurul prânzului, într-o parcare de pe strada Gheorghe Doja din Zalău. Un tânăr de 18 ani, din localitatea Coșeiu, care conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a lovit în plin un zălăuan de 64 de ani care mergea regulamentar. Acesta din urmă a fost rănit și a necesitat să fie transportat de urgență la spital. Potrivit IPJ Sălaj, conducătorul autoutilitarei și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul…

Mai mult...