Vreau să știu de ce n-am aripi

Ați aflat zilele acestea, de la noi, firește, că urmează marele concurs pentru postul de secretar al municipiului. Am anunțat în timp util că acest post a fost scos la concurs, astfel încât cei care întruneau condițiile impuse și care, bineînțeles, aveau curajul să creadă că pot obține în mod corect acest post, să se poată înscrie la concurs. E un drept al meu să cred că se fac matrapazlâcuri la concursuri, nu peste tot, dar așa sunt eu, mai paranoic, și iau în calcul și probabilitatea unor aranjamente, asta…

Mai mult...

Lume multă, oameni puţini

Mă irită teribil sintagma pe care o tot aud în ultima vreme ”se descurcă, îi merge bine’’. Ştiu că mă irită degeaba şi mai ştiu că în ziua de astăzi a te descurca e total diferit faţă de ceea ce credem şi percepem, noi ăştia mulţi. Chiar suntem mulţi şi pe zi ce trece tot mai neputincioşi. Percepem diferit lucrurile şi mă tot întreb cum şi în ce mod am putea schimba ceva, măcar pentru nepoţii noştri. Copiii noştri nu vor apuca vremurile bune. N-au cum! Oricât încerc, nici cu…

Mai mult...

După ei, potopul!

Avem cele mai mici alocaţii pentru copii din Uniunea Europeană. În majoritatea ţărilor europene, alocaţia este de cel puţin 100 de euro, în vreme ce la noi, e de cinci ori mai mică. În prezent, alocaţia este de 84 de lei, echivalentul a 18 euro. Cele mai mari alocaţii sunt în Olanda, unde elevii încasează lunar 273 de euro. Pe locul al doilea, se află Italia, cu 258 de euro. În Suedia alocaţiile variază între 120 euro şi 218 euro pentru un copil, în funcţie de numărul de minori din familie.…

Mai mult...

Presa sălăjeană la Centenar

Daniel Săuca La Editura „Caiete Silvane” a apărut la sfârșitul anului trecut monografia „Sălajul la Centenar”. Cartea, așa cum am menționat în cuvântul înainte, e un început și merită tratat ca atare. Suntem siguri deja că va apărea ediția a doua a monografiei noastre. Îi așteptăm colaboratori și pe cei care, din diverse motive, nu au făcut acest pas. Oricum, „Sălajul la Centenar” e un început pentru editarea unei monografii vaste a județului, o cercetare necesară și pentru a privi spre viitor înțelegând trecutul și prezentul. Pentru cititorii ziarului „Magazin…

Mai mult...

Hemoroidul de la ora 5

Degradarea în ritm ameţitor a programelor de televiziune din România nu putea să nu aducă odată cu ea şi tâmpirea, la propriu, a reclamelor. Filmuleţe cretinoide care vin în calupuri de câte fix 12 minute (cele mai mari) peste telespectatorul nevinovat. N-ai hemoroizi? Sigur or să-ți răsară, așa că, în timp ce stai la cină ca tot omul, vezi cu ce să te ungi, chiar și preventiv sau ce dispozitive să-ți mai achiziționezi căci, vorba aceea, hemoroidul vine mereu când ți-e lumea mai dragă. Deci, fie că eşti la masă…

Mai mult...

Punct şi de la capăt

Dimineaţa, ora 6. Sună telefonul, trezirea! Alarma e setată cu repetiţie, din cinci în cinci minute. După prima sonerie, mai lenevesc puţin. Ce mult înseamnă 5 minute, mai ales dimineaţa! E chiar nimic, dar în capul meu … pare mult. În cele din urmă mă ridic din pat. Direcţia baie – duş, îmbrăcarea şi apoi trezirea copilului. Începe şi el ritualul specific dimineţii. Soţul a plecat deja, el începe la 7. Totul se derulează la pistol viteză, mecanic. Pregătesc micul dejun cu gândul la câte am de făcut în ziua…

Mai mult...

În țara lui Papură-Vodă

Florina Man Dacă în România poți ajunge student fără Bacalaureat, cu siguranță poți fi și șofer sau prim-ministru, chiar dacă ești analfabet. Mai mult decât atât, poți face pe chirurgul, având numai opt clase. Ce-i drept… nici în Evul Mediu nu existau medici cu diplome. Pe-atunci erau vraci, care extrăgeau dinți si măsele cu „alcool-emie”, drept anestezie. Pare-se că nu multe s-au schimbat. Deh, nu degeaba se spune că: „dacă vreți să scăpați de sfârșitul lumii, vă invităm în Romania”, fiindcă ceasul românesc, nu merge cu baterii „Made in U.S.A.”.…

Mai mult...

Cu mâna întinsă, la Înalta Poartă

Motto: „Dacă începi să crezi că ești singurul responsabil pentru un partid politic, ești la jumătatea drumului către o dictatură.” Clement Attlee Vine primăvara și țara nu are buget. Evident, așa ceva nu ar fi posibil nici în Venezuela, așa că nu vă mai chinuiți să aflați pe undeva dacă o țară sănătoasă la cap, acolo sus, mai este cumva în situația asta. Desigur, mulți nu reușesc să realizeze, în mod firesc, ce înseamnă acest dezastru pentru fiecare dintre noi, pentru fiecare comună, oraș, municipiu. Nici răbdare nu mai au…

Mai mult...

Zalăul absent

Daniel Săuca Fără excepție, oaspeții ne spun ce frumos Sălaj avem! Nouă poate nu ni se arată într-o asemenea splendoare. Zalăul cel puțin e un oraș închis, gri, pustiu la sfârșit de săptămână și prea aglomerat în timpul „programului de lucru”. Până pe la ora 16, când bugetarii de pe centru ies din „șut”. Apoi e liniște. Din nou. Locuri de petrecere a timpului liber nu prea sunt, așa că nu e mirare că săptămânal sute, dacă nu mii de zălăuani preferă să dea o fugă pe „autostradă” până la…

Mai mult...

Le-am dat cu cormoranii în cap

Pentru noi, românii, nu mai e deloc o noutate că „ăștia” se fac de râs la aproape fiecare ieşire în public. Suntem deja obişnuiţi cu greşelile flagrante, penibile chiar, pe care le fac la aproape fiecare apariţie publică, începând cu premierul Viorica Dăncilă, cu aberațiile ministrului Agriculturii, Petre Daea, ori cu derapajele unui ministru sau a altuia. Acasă, în toată mizeria de aici, poate că nu ne rămâne decât să mai râdem şi noi, chiar dacă râdem, cum s-ar spune, „a pagubă”. Lucrurile s-au schimbat însă, devenind al naibii de…

Mai mult...

Prostia – „Un albastru infinit”

“…lunecând pe ramul nesfârșit”, cum suna, atât de frumos și adevărat, vocea Angelei noastre naționale. Revenind dincoace de orizont, două lucruri sunt infinite, spunea Einstein, Universul şi prostia. Cu rezerve şi dubii asupra Universului… Deşi întreaga suflare de presă din judeţ, laolaltă cu Poliţia, trâmbiţează non-stop cu privire la ţepele care se ţin lanţ, iată că există totuşi o categorie de oameni imună la orice fel de avertisment sau ameninţare. Adică, poţi sa-i deschizi simultan trei televizoare, cu exemple de proşti înţepaţi, să-i reciţi din ziar, cu subiect şi predicat…

Mai mult...

Arnold

O veste șocantă, un verdict pe cât de grav, pe atât de nedrept, a lovit în destinul unui jurnalist sălăjean, în acest început de an. O veste cumplită care ne-a întristat pe toți cei care îl cunoaștem sau am lucrat cu Arnold Schlachter, pentru că despre el este vorba… Arnie este în mijlocul acestei încercări dramatice. O boală perfidă, cu o mie de tăișuri și un diagnostic pe care îmi peste literalmente greu să îl reproduc, l-au îmbrâncit pe Arnie direct pe masa de operație, iar verdictul medicilor este unul…

Mai mult...

De ce vă este frică?

De ce vă este frică să comunicați? De ce unii dintre voi – aleși, numiți sau chemați, aveți o teamă de a vorbi? Sunteți sus, model pentru societate, mai ales comunitate, pentru „plebe”. De la voi ar trebui să luăm exemplu! Unul pozitiv, desigur, pentru că voi sunteți, nu-i așa, etalon. Dacă ninge, vă este frică să ieșiți la ”deszăpezire” și să spuneți cum și în ce mod ați acționat, dacă plouă, la fel, dacă-i caniculă – nu sunteți  în dispuși să spuneți muritorului de rând că apa … s-a…

Mai mult...

Sistemul de şcolarizare – între paralizie şi agonie

Pe rețelele de socializare s-au format grupuri de părinți și profesori, care-și expun părerile, care mai de care, despre cum să fie educați copiii. Am văzut sloganuri de genul: „Părinți și profesori împreună pentru copii”. Eu, împreună cu cine, cu unul și cu celălalt, noi, părinții și poate câțiva bieți profesori?! Uneori am impresia că  unii chiar duc lipsă de activitate și nu găsesc altceva mai important de făcut, decât să ofere sfaturi gratuit. Urăsc discuțiile despre școala românească și mai ales cele care ar trebui să mă „ajute” să-mi…

Mai mult...