Haosul din cerul gurii

Îmi vine să vomit de la atâta ură câtă simt că există în actuala societate.  Văd oameni agitați, crispați, încruntați. Și e goana asta spre nimic, vrem să mâncăm ceva ce am pierdut, ceva ce nu mai există. Nici noi nu știm ce mai vrem. Nu mă uit la televizor de mai bine de doi ani. Nu v-ați săturat să priviți mereu și mereu aceleași personaje, aceleași „personalități” politice? Sunt aceiași politicieni. Se schimbă doar pe funcții, se rotesc.  E un soi de castă. Își schimbă funcțiile între ei și…

Mai mult...

Gheorghe Tadici, suspendat de Federaţia Română de Handbal până la finalul anului

Gheorghe Tadici a fost întotdeauna omul care a spus lucrurilor pe nume, inclusiv când a fost vorba despre conducerea Federaţiei Române de Handbal. A atras atenţia în repetate rânduri că lucrurile nu pot continua în felul în care sunt astăzi dacă vrem să avem, din nou, o selecţionată competitivă, dar a fost băgat în seamă de foarte puţine ori. A atras, însă, atenţia atunci când a avut o ieşire nervoasă la un time-out din finala mică a Cupei României, cu Rapid Bucureşti. Preşedintele FRH, Alexandru Dedu, i-a făcut imediat plângere…

Mai mult...

Aplauze. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca Scandalul, circul politic continuă. „Cristian Tudor Popescu a comentat în cursul serii de luni conferinţa de presă susţinută de copreşedintele USR-PLUS Dan Barna. Jurnalistul a remarcat că actuala criză politică este un «bâlci sterp şi stupid». Aţi spus că o să comentez la cald. Nu ştiu ce este cald în tot cea am văzut, cu excepţia, poate, a aplauzelor. Aplauzele care ridică temperatura aerului. M-au înfiorat aceste aplauze! Înainte ca vorbitorul Barna să deschidă gura, toată lumea prezentă acolo, parlamentarii USR PLUS au aplaudat. Înainte să spună o…

Mai mult...

Şah la preşedinte

Cristian Pîrvulescu Adus într-o situaţie limită prin revocarea intempestivă a ministrului justiţiei, Stelian Ion, USR-Plus, a încercat să dejoace planul susţinătorilor primului ministru din PNL, şi nu doar de acolo, făcând o acrobaţie politică riscantă. În faţa unei încercării străvezii de laminare a partidului chiar înaintea alegerilor interne – pe 15 septembrie începe primul tur al alegerii preşedintelui – USR-Plus a făcut un adevărat salt mortal, depunând o moţiune de cenzură împotriva guvernului din care face faţă împreună cu AUR şi dând, astfel, şah la preşedinte. Evaluarea celor care au…

Mai mult...

Ministru de profesie

Daniel Mureşan Lucian, sălăjean neaoș de-al nostru. În urmă cu mulți ani era numit ministru al Economiei în guvernul Răzvan Ungureanu. Orban i-a încredințat Transporturile, Cîțu Internele și Justiția. În viitor probabil că îl așteaptă Agricultura și Sportul, că aici se pricepe toată lumea. Fără îndoială, Lucian Bode este un fel de Leonardo Da Vinci al României, deoarece se pare că se pricepe la toate. Lăsând gluma la o parte, ce se petrece zilele acestea în politica românească e trist. După treizeci de ani, aceeași politicieni hrăpăreți, cu interese meschine,…

Mai mult...

Mame la 13 ani! Șocant, nu?

Fenomenul mamelor minore este unul îngrijorător în Sălaj, cel puțin asta spun autoritățile. În primele șase luni din acest an, în județul nostru au fost înregistrate peste 40 de cazuri de mame minore. Pentru cei mai mulți, asemenea cazuri sunt de neimaginat, nu însă și în comunitățile vulnerabile, acolo unde, de multe ori, asemenea situații sunt la ordinea zilei. Directorul Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului Sălaj, Violeta Milaș, a spus în mai multe rânduri, inclusiv în cadrul Colegiului prefectural, că: „din punctul nostru de vedere, al protecției drepturilor copilului,…

Mai mult...

Iar e scandal politic. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca Iar e scandal la Palatul Victoria. Iar curg tone de opinii, păreri în media națională, pe fb în jos și în sus. „Nu cred că premierul va demisiona, dar cu cât va sta mai mult, costurile pentru PNL vor crește exponențial. Ecuația e simplă. Cu guvern minoritar nu va fi nicio reformă semnificativă în România. Singurul guvern majoritar posibil e cu PSD la cârmă, deci nicio reformă. În orice variantă, PNL se va comprima electoral sever în următorii ani. Singura ieșire cât de cât onorabilă pentru PNL este…

Mai mult...

Chinul vaccinării

Nu cred că este săptămână lăsată de Dumnezeu în care să nu fiu întrebat dacă m-am vaccinat. Măi, uneori simt că o iau razna. Deja e deranjant. M-au întrebat neamurile, prietenii, unii au început să râdă de fapta mea, de decizia mea de a mă lăsa împuns cu acul de o asistentă drăguță. Așa a fost de bine că nici n-am simțit când mi-a „dat-o” în mână. Au trecut aproape 8 luni de când m-a împuns domnița. Cum, trăiesc, sunt bine, râd, glumesc, beau cafea și trăiesc clipa? Da, așa…

Mai mult...

Ziua Limbii Române. Noi fragmente din haos

Daniel Săuca Dacă vă e dor să citiți un reportaj (de presă), poftim: „Valul 4 al pandemiei s-a pornit de la Mărgău, o mică așezare din Apuseni aflată la granița dintre județele Cluj și Bihor. Rata incidenței COVID-19 a ajuns la 14,27 la mia de locuitori, după ce aproape toți sătenii prezenți la o înmormântare s-au infectat. Preotul și preoteasa, nevaccinați, au ajuns la spital, iar autoritățile au decis interzicerea circulației pe timp de noapte. Asta deși mărgăuanii spun că după ora 20:00 prin sat mai umblă doar strigoii” (pressone.ro).…

Mai mult...

Baia de facebook

Daniel Mureşan Asistăm la o explozie de evenimente locale, care mai de care mai năstruşnice. Ministrul care joacă fotbal sau verifică stadiul lucrărilor în construcții, președintele județului care ne spune că se toaletează drumurile județului (adică ne spune că lumea merge la muncă!), primarul ce verifică stadiul lucrărilor de vreo trei ani, dar lucrările nu se mai termină (dom’ primar, vă cam răciți gura de pomană!). Și primarul tânăr de Șimleu ne spune că a început lucrul. Mulțumim pentru informație, credeam că ați intrat direct în concediu. Toate acestea se…

Mai mult...

După 30 de ani

Daniel Săuca Zilele trecute mi-am dat seama că au trecut 30 de ani de când am terminat liceul. Am uitat. Nici nu știu să se fi organizat vreo întâlnire, așa cum s-a întâmplat în cazul altor promoții. 30 de ani înseamnă o generație, nu neapărat în termeni sociologici. Promoția mea a prins și socialismul (ceaușist) și capitalismul (original, ce-i drept). Am fost oricum printre tinerii, adolescenții cât de cât conștienți de marea schimbare ce s-a petrecut după revoluția din decembrie 1989. Ca să fie mai clar: e puțin probabil ca…

Mai mult...

Graba spre nicăieri

Ora la care scriu eu aceste rânduri este 5,00. E dimineață. Naiba știe, nu pot dormi. Mi-am făcut rapid o cafea. Nu îmi ajunge. Îmi mai fac una. Îmi place să fie amară. Nu fumez. Deschid rapid telefonul și intru pe facebook. Îmi dau seama că nici n-am deschis bine ochii și deja sunt pe rețele de socializare. Doamne, am înnebunit? În câteva secunde primesc mesaje, postări, etichetări. Vin toate! La Marius îi este ziua, celălalt și-a pus negru la profil, este în doliu,  altul se marchează ca fiind în…

Mai mult...

Să dăm manele la tăt Occidentu’

Daniel Săuca Motto: „Mie îmi place maneaua/ Şi dansul, dansul din buric/ Cât despre rock/ Bă fratili meu/ Nu-nţeleg nimic” (Timpuri Noi) Isteriile politice nu mă mai pasionează. Episodul cu „pensiile militarilor”, de pildă, m-a determinat, din nou, să butonez telecomanda înspre zone tv mai respirabile gen „Animal Planet” (iată că din acest punct de vedere sunt solidar cu dl. Băsescu). Între miile de ştiri, aşa – zise din show – biz, una (publicată într-un „ziar de calitate”) m-a făcut să ridic mâinile în aer: uite, dom’le, cum nu ne-am…

Mai mult...

Feministe la Kabul

Cătălin Avramescu Capre. Dar nu de oricare fel. Din Toscana. Aceasta a fost una dintre schemele demente care îşi propuneau să dezvolte Afganistanul. Nu glumesc. Planul a fost pus la cale de birocraţii din Washington. S-au cheltuit cam 5 milioane de dolari pentru a aduce în Afganistan tocmai din Italia cinci ţapi despre care se spera că îşi vor acolo găsi genul opus şi astfel vor pune bazele unei înfloritoare industrii a caşmirului. Evident, acesta, la fel ca atâtea alte planuri de „modernizare”, nu era altceva decât o faţadă de…

Mai mult...