Să avem răbdare…

Daniel Săuca Hăituiţi de aşteptările electoratului, ale baronetului de partid şi de propriile lor neputinţe, şi actualii guvernanţi par că uită importanţa deciziilor şi, mai ales, ale aplicării lor. Şi de această dată ne dăm seama ce nepregătite sunt partidele româneşti, la 23 de ani de la „marea ruptură”, pentru guvernare. „Rezervele de cadre” par epuizate, ideile generoase lipsesc, soluţiile sunt dezbătute public, isteric, până în derizoriu, în timp ce marile proiecte întârzie. Partidele, toate, nu pot ieşi din logica electorală a supravieţuirii lor, evoluând, chiar şi atunci când apare…

Mai mult...

Bolnavi şi cu taxa-n cârcă

Orice angajat al patriei pune umărul la susţinerea sistemului sanitar din România cu mai mult de cinci procente din salariu, la care se adaugă alte cinci procente pe care le asigură patronul. Vorbim, aşadar, despre o contribuţie de aproape 11 la sută din leafă, pe care lucrătorul o asigură, că vrea, că nu vrea, că beneficiază de servicii medicale ori ba. Dar e lege, nu tocmeală. Incapacitatea factorilor responsabili de a gestiona cu cap Sănătatea din România a făcut, însă, ca sistemul să putrezească până în măduva oaselor şi să…

Mai mult...

Astenie de primăvară

Alexandru Lăpuşan Remanenţa scandalurilor cu alimente nu s-a stins. În magazine lucrurile încă nu au intrat în normal. Ofertele de carne de vită sunt sărace. Dacă nu există cerere! Nici consumul de lapte nu şi-a revenit în totalitate.Toată lumea speră să nu se ajungă până la prima coasă pentru ca lucrurile să intre într-o normalitate consolidată. Consumatorii trebuie să fie convinşi că alimentele pe care le consumă sunt conforme şi sub un control strict. Aceasta trebuie să rezulte şi din activitatea celor care răspund de siguranţa alimentului, care trebuie să…

Mai mult...

Scârbavnic

Una dintre întrebările cu care pedelistul „pur sânge” se confruntă astăzi este: cum va arăta lumea după Băsescu? Ei bine, lumea după Băsescu nu este deloc diferită de cea de după Iliescu. Şi anume viaţa va merge mai departe în aceleaşi nuanţe cafenii, cu aceleaşi orizonturi înceţoşate şi, din păcate, cu aceeaşi oameni putrezi la conducerea unei ţări la fel de putrede, aflate de această dată în pragul falimentului. Am mai putea adăuga aici că, din fericire sau din păcate (depinde de ce parte a „trandafalusului” băsescian te situezi), lumea…

Mai mult...

Hoţia generalizată

Zilele trecute vorbeam cu un cunoscut despre faptul că în comuna lui a fost ales acelaşi primar de dinainte de alegeri, deşi respectivul era un prost gospodar. A deturnat bani, nu a implementat proiecte, umblă beat prin sat, înjură lumea. Totuşi, localnicii l-au votat. De ce? Simplu, îmi spune amicul: nu certa pe nimeni din primărie că lipsea de la muncă, închidea ochii când ţiganii nu prestau muncă în folosul comunităţii, se făcea că nu vede când dispăreau câţiva saci cu ciment sau câteva sute de cărămizi. Încerc, de multă…

Mai mult...

Adio, Băse! (poem fantomatic)

Nu plânge, dragă Băse Nu plânge, dragă Nuţi Convenţii or să mai fie Buldogii o să latre Pedeii-s nişte curve Nu plânge, dragă Băse Nu plânge, dragă Nuţi Cocoşi or să mai fie Spumege chivasul în cupe Useliştii-s nişte p… Nu plânge, dragă Băse Nu plânge, dragă Nuţi Dreptaci or să mai fie Asfaltul să trăiască Şi gropile pe stânga Adio, spaima Constituţii! (A se considera pamflet.) Daniel Sauca

Mai mult...

Postul, între religie şi detoxifiere

Tot mai multă lume am auzit, în ultimele zile, spunând: „Vai, a început postul! Trebuie să ţin şi eu post”. Ce fel de post este cel pe care-l urmează aceşti oameni sau câţi dintre ei îl respectă în totalitate? Câţi dintre ei spun în ziua respectivă, cel puţin o rugăciune? Câţi dintre ei se duc duminica la biserică sau citesc, acasă, o carte de rugăciuni. Câţi dintre aceştia, la serviciu fiind, nu poartă mânie împotriva altei persoane, nu gândesc rău despre cineva în ziua respectivă sau nu înjură (chiar dacă…

Mai mult...

Domnişorii de la putere

Alexandru Lăpuşan Scandalul generat de problemele de calitate ale unor produse alimentare continuă. Vedem la televizor cum este aruncat laptele pe câmp, la canal, pe stradă. Fermierii nu au capacităţi mari de stocare. Ce să facă cu laptele pe care-l recoltează zilnic, mai ales că acolo laptele este lapte adevărat ce are un grad ridicat de perisabilitate. Procesorii amestecă loturi de lapte pentru a se încadra în parametrii de calitate. Nu ştiu cât de adevărate sunt aprecierile în legătură cu scăderea consumului (cu 30-40%), însă producătorii de lapte trec prin…

Mai mult...

Trăim într-o lume bolnavă

Nu cred sau, cel puţin, nu mi-aş dori să cred, că există vreun părinte care să nu spună la naşterea copilului său: „Cel mai mult îmi doresc să fie sănătos”. Cu sau fără şpaga dată medicilor (în acele momente chiar nu te mai gândeşti la partea financiară), majoritatea părţinţilor se bucură de copii sănătoşi, la naştere. Din păcate, numărul celor care ajung sănătoşi la maturitate este mult mai redus, iar aceasta, în primul rând, din cauza alimentaţiei proaste. Orice bebeluş se bălăceşte în apă după doar câteva luni de la…

Mai mult...

Toxinele ce-au pus pe butuci economia României

Peşte? Nu, pentru că are paraziţi. Lapte? Nu, că-i plin de substanţe cancerigene. Carne de vită? Nu, că poate-i de cal. Carne de curcan? Nici de-asta, că are reziduuri de antibiotice. Carne de pui? Poate are salmonella. Şi-atunci, ce să mai mâncăm? În ultima perioadă, am fost bombardaţi de informaţii care mai de care mai înspăimântătoare, care plasau produsele româneşti în mijlocul diverselor scandaluri alimentare şi care nu au făcut altceva decât să zguduie economia ţării. De când cu toate aceste alimente contaminate, producătorii şi procesatorii autohtoni înregistrează pierderi considerabile,…

Mai mult...

Ştiri vechi/ştiri noi

• Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, a amânat cu cel mult cinci luni decizia privind stabilirea datei aderării la UE a Bulgariei şi României, pentru a verifica dacă cele două state tratează cu seriozitate corupţia şi crima organizată, relatează Financial Times în ediţia online. Se verifică în continuare. • Traian Băsescu nu îşi va delega atribuţiile şi va conduce ţara din salonul pe care îl ocupă la Spitalul Universitar din Viena. Potrivit purtătorului de cuvânt Adriana Săftoiu, în camera lui Traian Băsescu au fost instalate toate liniile telefonice…

Mai mult...

Băsescu – când blond, când brunet

PDL se află într-o situaţie nu tocmai roz. De multe luni încoace, se vede că partidul nu se simte prea bine, dar nici nu dă semne că s-ar fi vindecat de cicatricile de după alegerile din 2012. Peste mai puţin de o săptămână, democrat-liberalii îşi vor alege viitorul preşedinte, însă niciunul dintre cei înscrişi în cursa pentru şefia partidului nu prezintă garanţii că va relansa partidul. Destinul PDL se poate lega, totuşi, de un nume. Traian Băsescu aşteaptă să revină printre pedelişti, însă până atunci cineva trebuie să-i pregătească terenul…

Mai mult...

Calul, vaca şi curcanul

Alexandru Lăpuşan Dobitoacele nu sunt cu nimic de vină în legătură cu renumele prost pe care-l propagăm pe piaţa europeană a produselor alimentare. Chiar dacă în cazul cărnii de cal pocinogul nu a rămas (oficial) în responsabilitatea noastră, raportul articolelor defavorabile (faţă de cele relativ corecte) din presa străină ne menţine în grupa suspicionabilă. Mai pe la începutul anchetei cu carnea de cal, mai marii noştri au ridicat tonul, ba au avut chiar intenţia de a cere despăgubiri pentru traume morale şi pierderi economice. După ce s-au găsit pachetele de…

Mai mult...

Cum să faci afaceri ca să iei ţeapă

În urmă cu trei ani, autorităţile din Zalău jubilau că au găsit un investitor suficient de naiv ca să investească în reţeaua locală de distribuţie şi furnizare a agentului termic. Propunerea companiei din Ungaria de a băga bani grei în decursul a cinci ani în sistemul şubred şi învechit de termoficare, i-a făcut pe cei din conducerea Primăriei să creadă că l-au prins pe Dumnezeu de un picior. Parteneriatul a fost lansat cu surle şi trâmbiţe, planurile de viitor extraordinat: zălăuanii urmau să se bucure de facturi mult mai mici…

Mai mult...