Momentul “zero”

Poate cel mai important motiv pentru care se încearcă deturnarea atenţiei publice de la adevăratele probleme ale ţării cu acest „referendum pentru familie” este starea economiei. Pentru că, așa cum susțin specialiștii, pe “partea economică”, deja lucrurile încep să fie din ce în ce mai sensibile, ca să nu spunem mai grave. Nu cred că îți trebuie foarte multe studii economice să îți dai seama că, la cum merg lucrurile în prezent, România se îndreaptă vertiginos spre o criză economică. De fapt, o nouă criză economică, pe care ne-o face…

Mai mult...

Alfabetul – un “dușman” al prezentului

Presa în general şi cea de calitate în special, a intrat, de multă vreme deja într-o fază vecină cu colapsul. Trăim timpuri în care “scrisul frumos” devine din ce în ce mai ignorat din motive care ţin, pe de o parte, de evoluţia tehnologiei dar şi de interesul tot mai scăzut pentru citit. La cărţi nici nu mai fac referire, cred ca doar un “parastas” literar ne mai poate aminti de ele, având în vedere faptul că prin librării intră zilnic patru, cinci persoane, cu vânzătoare cu tot. De parcă…

Mai mult...

Criminalii familiei tradiționale

Este incredibil până unde s-a putut ajunge – da, și din vina noastră, ca să nu zic din vina noastră exclusivă – cu acest circ național legat de “familia tradițională”, grație celei mai nenorocite și distructive echipe pe care a avut-o vreodată România, în toată istoria ei, în frunte. V-aș întreba pe fiecare dintre voi dacă în mod personal, vreodată în această viață, ați simțit că familia voastră sau în general, conceptul de familie, v-au fost puse în pericol de ceea ce face subiectul cheltuirii acestor 43 de milioane de…

Mai mult...

Ce/cine ne poate salva?

Daniel Săuca Sunt destui „predicatori” în spațiul public. Poate prea mulți. Toți au dreptate: nu prea merge nimic bine în România. Bașca „loviturile” venite de la dușmanii vizibili și mai ales invizibili: un caz, pesta porcină. Așa zic toți: nu merge, dom`le, nimic în țara asta! Trenurile (de stat) au întârzieri de 10 ani… într-un an; autostrăzile se construiesc în ritmul deplasării melcului (ne-a criticat și doamna comisar european Corina Crețu – ciudată denumirea funcției de comisar, oare după „model” bolșevic?); Justiția e iar în chinuri; „Centenarul e ratat”; descentralizarea…

Mai mult...

Cum își spală Dragnea imaginea cu banii românilor

Cred că nu există suflare în România care să nu fi aflat deja că Senatul a adoptat săptămâna trecută propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. Dacă majoritatea aleșilor au ales să susțină proiectul – mulți dintre ei votând “pentru”, de frica repercusiunilor – iată că singurii care s-au opus au fost cei de la USR. Nu cred că mai miră pe nimeni faptul că, imediat după vot, organul oficial de propagandă rusă în România,…

Mai mult...

Cum ne mai „distrăm”? Cum vor ei!

Un subiect pe care rubrica Editorial a cotidianului nostru îl dezbate frecvent, dintr-o necesitate ce devine tot mai apăsătoare pentru sălăjenii de toate vârstele, este sărăcia culturală ce bântuie județul nostru de la un capăt la altul. Să lăsăm deoparte eternele activități derulate de instituțiile de cultură județene și municipale, care, toate pe linie, au un numitor comun, anume sunt căzute în desuetudine și emană un plictis frate cu moartea și să încercăm să înțelegem de ce niciodată, în Zalău, dar și în celelalte orașe sălăjene, nu avem parte de…

Mai mult...

Deturnarea atenției – trucul vechi al Partidului și al conducătorului iubit

Societatea românească este forțată, în această perioadă, cu un scop clar și precis, să își îndrepte atenția (pe modelul atragem atenția către un subiect mai puțin important pentru a scăpa de atenția asupra adevăratelor nenorociri – truc specific oricărui sistem corupt, dictatorial, samavolnic) către un lucru mai puțin important decât către ceea ce este cu adevărat grav pentru noi. Prin urmare, nu mai contează bubele lui Dragnea, hibele oribile ale conducătorilor, politicienilor, instituțiilor, cu efecte precum schimbările climaterice ce vor dura de acum înainte sute de ani, nu mai contează imixtiunea…

Mai mult...

Să râdem cu Patronatul: marea dăunează grav angajatului!

Aflăm, citind ultimele știri, că “în curând” voucherele de vacanță ar putea fi distribuite și angajaților din sectorul privat, nu numai celor care lucrează la stat. Este vorba despre o propunere, deocamdată, în condițiile în care și angajații din sectorul privat, cu salariul minim pe economie, contribuie – prin taxele și impozitele lor – la acordarea tichetelor de vacanță de vacanţă pentru bugetari. Cum, nu știați? Da, și muncitorul care a ajuns, fără nicio exagerare, sclav cu acte în regulă (sau la negru, după caz), donează bănuți pentru ca angajatul de…

Mai mult...

„Transilvania din cuvinte”

Daniel Săuca O splendidă antologie a văzut de curând lumina tiparului: „Transilvania din cuvinte. 1918-2018. Studii, eseuri, evocări, memorii”, o antologie alcătuită de Irina Petraș și apărută la Editura „Școala Ardeleană”. Cartea, dedicată Centenarului Marii Unirii, ajunsă la a doua ediție (adăugită și revizuită), reprezintă o lectură obligatorie pentru toți: și pentru cei care iubesc Transilvania și pentru cei care o urăsc (dacă există și asemenea români, maghiari, evrei sau germani). „Transilvania din cuvinte” nu e o carte „omagială”, mai degrabă una despre „identitatea” (mai ales culturală & istorică a)…

Mai mult...

PSD și-a castrat bărbații

E pur și simplu vexant ce se întâmplă astăzi în PSD. Dacă în urmă cu câțiva ani cineva mi-ar fi spus că partidul acesta va ajunge atât de jos, că la nivelul conducerii sale vor accede oameni atât de abjecți, nu aș fi crezut acest lucru nici măcar o clipă. Pentru că, nu-i așa, vorbim practic despre cel mai mare, mai vechi și, evident, cel mai votat partid din România postdecembristă. Realitatea e cu atât mai șocantă cu cât, fie că ne place sau nu, un astfel de partid nu…

Mai mult...

Festivism și sărăcie: începe școala!

Peste 2,3  milioane de copii care învață în România încep, luni, școala. Dintre aceștia, aproape 35.000 sunt din Sălaj. În timp ce bobocii care pășesc pentru prima dată într-o clasă, entuziaști și emoționați, nu au încă idee despre ceea ce îi așteaptă, cei mai măricei conștientizează deja grămada de lipsuri și probleme cu care vor da nas în nas încă din prima zi de cursuri. Pentru că la noi, tot ceea ce înseamnă problemă, consecință a neimplicării, lipsă de investiții și indiferența autorităților, reprezintă lucruri băgate mereu sub preș încă…

Mai mult...

“A venit toamna, acoperă-mi fluturașul cu ceva…”

Toamna venită după… toamna deghizată în vară ne aduce odată cu ea aceleași bull-shit-uri, mai pe românește rahaturi eterne de care se pare că nu vom scăpa în vecii vecilor. Că așa-i românul (care conduce) și asta-i România. A început sarabanda scumpirilor pe toate planurile și în toate facturile. Vine frigul, gazele ne vor rupe la buzunare mai rău ca oricând. Electricitatea ne scurtcircuitează și ea, cum poate, portofelul. Mâncarea ne rânjește la prețuri de lux de pe rafturi. Serviciile, atât cât mai putem vorbi de prestări servicii în Sălaj,…

Mai mult...

Anul porcului

Porcul este personajul principal în multe mituri și legende. Porcul simbolizează bogăția în China și este un animal care se găsește și în prezent în majoritatea gospodăriilor, simbolizând, la noi în special, siguranța unei mese copioase și proviziile pentru cele mai grele luni din an. Porcul simbolizează și averea, abundența și este considerat un totem care atrage prosperitate. În Feng Shui, pușculița-porc este plasată în zona ‘averii’ din incinta casei, iar în fiecare zi se pun monede în ea pentru a atrage prosperitatea. La noi, din păcate, porcul, mai precis…

Mai mult...

Dispariție sau reinventare?

Daniel Săuca „Echilibrul dintre muncă și viața personală este un mit nesănătos”. „Pragul zilnic de 10.000 de pași este bazat pe cercetări dubioase” (pressone.ro). Zilnic, consumatorii produselor media sunt supuși/expuși unui „bombardament” informațional, evident nu numai cu „știri” despre sănătate. Manipulări grosolane ori mai „finuțe” au loc în toate domeniile și pentru că presa și-a pierdut principalul rol și anume cel „informativ”. Ce mai înseamnă astăzi (în România) informația de presă? Cât mai pot fi de credibile (adevărate) așa-zisele informații livrate de „câinii de pază ai democrației”? E greu de…

Mai mult...