Drumuri forestiere modernizate la Tusa și Valea Corbului

Direcția Silvică Sălaj a finalizat modernizarea drumurilor forestiere Tusa și Valea Corbului aflate în administrarea Ocolului Silvic Măgura din Șimleu Silvaniei. Investiția, cu o valoare de 6,5 milioane lei, este de o importanță deosebită atât pentru gestionarea fondului forestier, cât și pentru comunitățile locale din zonă. Lungimea totală a drumurilor forestiere modernizate este de 6,25 kilometri. Recepția lucrărilor a avut loc joi, 10 octombrie, în prezența reprezentanților Direcției Silvice Sălaj, Primăriei Sâg și executantului lucrărilor. În ultimii ani, Direcția Silvică Sălaj a investit peste 12,5 milioane de lei pentru modernizarea…

Mai mult...

Un nou director adjunct la Casa de Pensii Sălaj

Începând cu data de 9 octombrie, Claudia Lazăr, care deține funcția publică de șef serviciu, la Serviciul Stabiliri Prestații din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj, exercită, cu caracter temporar, funcția de director executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Sălaj – Direcția Stabiliri și Plăți Prestații. Numirea a fost făcută pentru perioada în care fostul director adjunct, Antoniu-Florian But, îndeplinește funcția de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Claudia Lazăr își desfășoară activitatea în cadrul instituției de peste 20 de ani.

Mai mult...

Primăria extinde serviciul de transport în comun și în comunele din jurul Zalăului

Începând cu 15 noiembrie, serviciul public de transport local de persoane se va desfășura și la nivel periurban, pe raza comunelor Mirșid, Hereclean și Meseșenii de Jos. Ieri, primarul Ionel Ciunt, împreună cu viceprimarii Teodor Bălăjel și Nicolae Fazakas au avut o întâlnire cu primarii comunelor Meseșeni, Hereclean și Mirșid, la care au fost prezenți reprezentanții Direcției tehnice din instituție și coordonatorul Asociației Zona de Transport Metropolitan Zalău. Întâlnirea a avut loc în vederea organizării și extinderii transportului public în comun la nivel periurban, începând cu jumătatea lunii viitoare. În…

Mai mult...

Produse culinare sălăjene, promovate la Bruxelles

Produse tradiționale din Sălaj sunt promovate, în perioada 7-10 octombrie, la Bruxelles, în cadrul evenimentului „A bite of Transylvania”, organizat cu prilejul Săptămânii Europene a Regiunilor și Orașelor. Pălinca, slănina, mierea, silvoița, ceapa, vinul, cârnații sau telemeaua sunt câteva dintre delicatesele locale prin care participanții vor putea descoperi aromele autentice ale Sălajului. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor este cel mai important eveniment organizat anual la Bruxelles de Comisia Europeană și Comitetul European al Regiunilor pentru promovarea politicii de coeziune. Pe parcursul a patru zile, regiunile și orașele își prezintă…

Mai mult...

În Crasna, casă nouă pentru copii instituționalizați

O nouă casă de tip familial destinată copiilor instituționalizați a fost construită în județul nostru, în Crasna, pe un teren pus la dispoziție de Biserica Ortodoxă din localitate. Este a zecea locuință de acest tip amenajată în cadrul unui proiect european în valoare de cinci milioane de euro, derulat de Consiliul Județean Sălaj și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sălaj. Prin același demers au mai fost construite căsuțe în Șimleu Silvaniei, Mirșid, Inău, Var, Cehu Silvaniei și Someș-Odorhei, ce oferă cămin pentru 120 de copii. Construirea caselor…

Mai mult...

Actualii consilieri județeni, la final de mandat

Președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, a mulțumit, astăzi, în cadrul ultimei ședințe ordinare în format fizic din acest mandat, tuturor consilierilor județeni pentru activitatea depusă în perioada 2020-2024, o etapă marcată de implementarea unor importante proiecte investiționale. În semn de apreciere pentru contribuția adusă dezvoltării județului Sălaj și pentru promovarea valorilor comunității, Dinu Iancu-Sălăjanu le-a înmânat diplome de recunoștință, urându-le, totodată, multă sănătate și putere de muncă.

Mai mult...

Daniel Stejeran a demisionat de la conducerea A.D.I. Țara Silvaniei

Din motive personale, Daniel Stejeran a anunțat azi că demisionează de la conducerea A.D.I. Țara Silvaniei „Mi-am depus azi demisia din funcția de manager al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei, încheindu-mi astfel cu demnitate mandatul de trei ani de zile, câștigat prin concurs în 2021. Închei o etapă importantă din dezvoltarea mea personală și profesională. Fiecare proiect sau activitate, au reprezentat o resursă deosebită a misiunii și scopului propus. Alături de colegii mei din aparatul tehnic al A.D.I. Țara Silvaniei am reușit să integrăm cele 48 de U.A.T.-uri din…

Mai mult...

Termen în „plop” pentru șoseaua de centură a Zalăului

Stadiul lucrărilor de construcție a variantei II a șoselei ocolitoare a municipiului Zalău a fost prezentat și analizat astăzi în cadrul Colegiului Prefectural, ședință găzduită de Instituția Prefectului Sălaj. Conform datelor prezentate de oficialii Inspectoratului de Stat în Construcții Sălaj, lucrările de trasare a drumului au fost realizate în totalitate, la fel și cele pentru decaparea stratului vegetal. Realizarea terasamentelor și umpluturilor este realizată aproape în totalitate, dar lucrările efective de drumuri sunt realizate în proporție de 47 la sută, adică mai puțin de jumătate. În raportul analizat se mai…

Mai mult...

Drum Inserv asfaltează o mare parte din bulevardul Mihai Viteazu

Primarul municipiului Zalău, Ionel Ciunt, a semnat, astăzi, 24 septembrie 2024, contractele de lucrări pentru realizarea obiectivelor de investiții „Modernizare Bulevardul Mihai Viteazul din Municipiul Zalău”, Lot I și Lot II. Proiectele sunt finanțate prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, iar în această toamnă vor fi demarate lucrările pentru 2.010 metri liniari de bulevard, pe tronsonul I, cuprins între Piața Iuliu Maniu (zona Silvania) și intersecție cu strada Tudor Vladimirescu (zona Perla). Pe acest tronson va fi modernizată partea carosabilă prin frezarea asfaltului existent și așternerea unui nou strat…

Mai mult...

Măsuri de prevenire a inundațiilor în Sălaj

În această perioadă, angajații Sistemului Hidrotehnic Barcău realizează consolidări vegetative în mai multe puncte critice de pe râul Barcău și Valea Inot. Cu ajutorul acestor lucrări este redus riscul de inundații în zona localităților: Viișoara (Bihor) și Valcău de Jos (Sălaj). Până în prezent, în cele două localități, echipa Apele Române Crișuri a realizat consolidări vegetative pe o lungime de 80 de metri, urmând ca acțiunea să se finalizeze în această săptămână. Ce este o consolidare vegetativă și cu ce scop se realizează? Este o lucrare prietenoasă cu mediul pentru…

Mai mult...

Licitații pentru locuri de parcare în Zalău

SADP Zalău organizează licitații în data de 24 septembrie, în vederea închirierii unor locuri de parcare pe străzile Ritmului și Bistriței. Documentele pentru înscriere la licitație (act de identitate, certificat de înmatriculare, cerere) se depun la Serviciului de Administrare a Domeniului Public din Hala Agroalimentară Centrală, str. Simion Oros nr. 5, la etaj. Ultima zi de înscriere la licitație este 23 septembrie 2024, ora 13.Foștii deținători de garaje, în baza adeverinței primite de la Direcția Patrimoniu, pot să își aleagă locul de parcare dorit. Pentru aceasta vor depune cerere la…

Mai mult...

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, în vizită la Șimleu Silvaniei

Principalele șantiere în care se lucrează în această perioadă în orașul Șimleu Silvaniei au fost vizitate luni, 9 septembrie, de liderul PNL, Nicolae Ciucă. Primarul orașului de sub Măgura, Cristian Lazăr, i-a prezentat cele mai importante investiții ale administrației publice locale. „Cu determinare, multă muncă, implicare și grijă pentru comunități, primarii liberali își dezvoltă localitățile în ritm accelerat. Asta au apreciat la Cristian Lazăr, primarul PNL din Șimleu Silvaniei, cei 75 la sută dintre alegătorii care l-au votat în 9 iunie. A reabilitat termic 30 de blocuri din cartierul Gheorghe…

Mai mult...

Ciolacu, despre costul statuii lui Mihai Viteazu: E mult!

Zilele trecute, la sediul Primăriei Zalău, primarul Ionel Ciunt, în prezența proiectantului și a reprezentanților firmei care vor executa lucrările, a semnat contractul pentru turnarea în bronz a statuii lui Mihai Viteazu, obiectiv amplasat în zona Scala. Întrebat de către jurnaliști despre statuia de la Zalău, premierul Marcel Ciolacu a declarat: „E un simbol în zona respectivă şi hai să vedem până la urmă cât va costa. E o decizie, urmează o licitaţie, presupun… Îmi cer scuze, chiar să ştiu toate statuile care se pun în comună, municipii, oraşe… Cred…

Mai mult...

Atenție la problemele din comunele sălăjene

Subprefectul judeţului Sălaj, Claudiu Bîrsan, a participat, zilele trecute, la Adunarea Generală a Filialei Județene Sălaj a Asociației Comunelor din România, eveniment ce avut loc în Sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă a județul Sălaj. În acest context, subprefectul Claudiu Bîrsan a ţinut să sublinieze importanţa activităţii asociaţiei ce reuneşte administraţiile locale în rezolvarea problemelor din comunităţile pe care le reprezintă şi aportul acesteia la dezvoltarea judeţului, în general. Totodată, Bîrsan i-a asigurat pe membrii Filialei Județene Sălaj a Asociației Comunelor din România de întreaga deschidere a Instituţiei…

Mai mult...