Ambulatoriul din Cehu Silvaniei, căutat de sute de pacienți

Peste 250 de pacienți au trecut pragul Ambulatoriului din Cehu Silvaniei în prima lună de când unitatea medicală a fost deschisă. Ambulatoriul este subordonat Spitalului Județean de Urgență din Zalău și a fost înființat pentru a veni în sprijinul locuitorilor orașului, dar și a sălăjenilor din satele învecinate. Cu ani în urmă, spitalul din Cehu Silvaniei a fost desființat printr-o decizie luată la nivel central. Mii de oameni au rămas atunci fără unitatea medicală unde apelau pentru îngrijiri de specialitate și au fost nevoiți să apeleze la spitale din Zalău…

Mai mult...

Cabinetele medicale școlare din Zalău, dotate și pregătite pentru copii

Rețeaua cabinetelor medicale școlare din municipiul Zalău a fost pregătită pentru îmbunătățirea serviciilor medicale asigurate preșcolarilor și elevilor. Primăria Zalău, prin Direcția de Asistență Socială – Serviciul Cabinete medicale școlare, a dezvoltat această rețea de unități medicale, iar copiii beneficiază de servicii medicale de calitate, cabinetele fiind dotate cu aparatură de specialitate, medicamente pentru aparatul de urgență, precum și materiale sanitare pentru prevenirea infecțiilor și acordării primului ajutor. De asemenea, prin serviciile oferite în cadrul acestor cabinete se promovează sănătatea în rândul elevilor, îmbunătățirea nivelului general de educație sanitară și…

Mai mult...

Noua piață din Șimleu Silvaniei, inaugurată săptămâna viitoare

Vești bune pentru șimleuani. Mult așteptata piață agroalimentară din Șimleu Silvaniei, loc reabilitat și modernizat, va fi inaugurată săptămâna viitoare. Potrivit primarului Cristian Lazăr, evenimentul a fost programat pentru ziua de vineri, 10 noiembrie, la ora 9. „Vom deschide noua piață, iar producătorii vor beneficia de spații bune pentru a-și desface produsele, o clădire pe care am reușit să o aducem la cele mai înalte standarde de calitate, un proiect reușit de care ne vom bucura cu toții”, a declarat Cristian Lazăr.

Mai mult...

Abonamente de călătorie mai ieftine pentru donatorii de sânge din Zalău

Societatea Transurbis acordă reducere la abonamente lunare pentru donatorii de sânge din municipiul Zalău. Donatorii se pot prezenta la oricare din punctele de distribuire a abonamentelor, care aparţin societăţii Transurbis, cu adeverinţa eliberată de Centrul de Transfuzie Sanguină Sălaj, pentru obţinerea unui abonament lunar la transportul local cu reducere de 50 la sută, respectiv 90 la sută pentru studenţi. Solicitanţii trebuie să aibă domiciliul în Zalău, iar reducerea se acordă în luna în care a avut loc donarea de sânge. Punctele de distribuire a abonamentelor sunt: la sediul Transurbis (str.…

Mai mult...

Sălajul are unul dintre cele mai moderne centre de management integrat al deșeurilor din România

Prezentarea Sistemului Integrat de Management al Deșeurilor din Sălaj și activitatea operatorului de deșeuri Brantner a fost dezbătută astăzi în cadrul Comisiei de Dialog Social. Sistemul are în componență un centru de management integrat al deşeurilor la Dobrin (cu o suprafaţă totală de 195.577 de metri pătrați şi o capacitate de aproximativ 1.100.000 de metri cubi, având următoarele facilităţi: depozit ecologic, staţie de sortare, staţie de tratare mecano-biologică, staţie de epurare) şi trei staţii de transfer: la Crasna cu o suprafaţă de 6.966 mp şi capacitatea de 13.900 t/an, Sânmihaiu…

Mai mult...

Barajele de la Vârșolț și Sălățig, verificate de specialiști

Prefectul judeţului Sălaj, Dari Toma, a participat, luni, alături de suprefectul Florin Florin, la o întâlnire cu membri comisiei ce va realiza, în perioada 30-31 octombrie, verificarea stării tehnnice şi funţionale a contrucţiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundaţiilor, în judeţul Sălaj. Din această comisie, constituită prin ordin al prefectului, fac parte reprezentanţi ai Administrației Naționale „Apele Române”, Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, Sistemului de Gospodărire a Apelor Sălaj, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj şi Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare – Filiala Teritorială Sălaj. Principalele contrucţii hidrotehnice cu…

Mai mult...

Pericolul persistă pe drumul județean dintre Treznea și Bozna

Partea carosabilă este grav afectată pe o porțiune de câțiva metri între localitățile sălăjene Treznea și Bozna, problema fiind semnalată de nenumărate ori de conducători auto și consilieri județeni. De această dată, alunecarea de teren a fost sesizată de consilierul județean Alin Demle, acesta anunțând că este nevoie de o intervenție rapidă, pentru a preveni chiar și o tragedie. Alin Demle s-a arătat deranjat de faptul că deși a anunțat această problemă de luni bune, nici până acum nu s-a făcut nimic, excepție fiind semnalizarea porțiunii cu probleme. Sursa foto:…

Mai mult...

Amendă pentru elevii zălăuani care nu au cardul gratuit pentru transportul public

Pentru a beneficia de gratuitatea serviciilor publice de transport local în anul școlar 2023 – 2024, elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat vor trebui să solicite centrelor de emitere a documentelor de transport care aparțin Transurbis Zalău eliberarea cardului gratuit de călătorie pentru transportul local, cu valabilitate lunară. Cardul de călătorie pentru elevi se eliberează nominal, în baza confirmării/validării calităţii de elev. Documente necesare pentru emiterea cardului de călătorie pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat din Zalău, precum și modalitatea prin care cardul poate fi reîncărcat/reactualizat on-line se găsesc pe site-ul…

Mai mult...

Circulația în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Zalău se oprește

Potrivit unui comunicat de presă emis recent de Primăria Zalău, în vederea finalizării lucrărilor pentru realizarea unei benzi de preselecție și de refacere a lucrărilor peste Valea Zalăului, circulația rutieră va fi închisă pentru o săptămână, începând cu data de 30 octombrie, în intersecția Piața 1 Decembrie 1918 – strada 9 Mai – strada Unirii. După finalizarea lucrărilor, strada din fața Casei de Cultură a Sindicatelor va avea trei benzi de circulație, din care două vor fi folosite pentru circulația spre bulevardul Mihai Viteazul, iar una pentru intrarea în piața…

Mai mult...

Drumuri și șanțuri noi în Rona și Husia

Un important proiect de dezvoltare se apropie de final în Rona și Husia, localități aparținătoare de orașul Jibou. „Am reușit să creștem în bună măsură confortul cetățenilor din Rona, Husia şi Cuceu cu lucrările de modernizare pe care le-am început în vară și suntem acum la final de proiect. Am investit 3,4 milioane de lei din bugetul orașului Jibou și am reușit să construim peste patru kilometri de scurgeri pluviale betonate, cu podețe de beton pentru accesul la proprietăți; am făcut amenajări importante de drumuri, cu asfaltări și refacerea acostamentelor.…

Mai mult...

Protest la Casa de Pensii Sălaj

Funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Casei Județene de Pensii Sălaj, au hotărât adoptarea unei forme de protest în ziua de joi, 26 octombrie 2023, ora 10, față de parcursul legislativ al proiectului de lege privind completarea legislației referitoare la sistemul unitar de pensii publice. Asta în condițiile în care, personalul caselor teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, stabilite potrivit legislației privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Conform inițiatorilor acțiunii de protest, acest…

Mai mult...

Se construiește o creșă nouă în Zalău

Potrivit comunicatului venit din partea Primăriei Zalău, în data de 23 octombrie a fost semnat documentul privind predarea de amplasament în vederea construirii unei noi creșe, pe strada Bistriței nr. 5 din municipiu. Creșa care urmează să fie construită în cartierul Dealul Morii, în vecinătatea bazinului didactic de înot, va avea o capacitate de 110 locuri. Prin intermediul proiectului va fi realizată și o parcare cu aproximativ 40 de locuri. Obiectivul este unul binevenit, ținând cont de ridicarea locuințelor ANL în zonă, precum și a bazinului didactic de înot și…

Mai mult...

Lucrări executate în bătaie de joc chiar în centrul Zalăului

Nici nu a fost inaugurată pietonala din inima Zalăului, că ea deja arată jalnic. Începând din zona muzeului și până în fața sediilor de bancă din apropierea platoului de marmură există 482 de dale fisurate. Pentru cei curioși să le vadă, ele sunt în prezent marcate cu creta. După o ploaie scurtă, marcajele se vor șterge, în schimb vor rămâne urmele unor lucrări prost făcute, dar foarte bine plătite din bani publici, adică din banii zălăuanilor. Este interesant de știut cum a fost posibil să se spargă aceste dale, într-un…

Mai mult...

Transurbis testează introducerea unei curse suplimentare în oraș

Conducerea Transurbis S.A. anunță introducerea în programul de circulație a unei plecări noi pe linia nr. 13B. Această schimbare în programul curselor va fi pusă în practică începând cu data de 23 octombrie. Noua plecare va apărea în program la ora 18.20, de luni până vineri, cu plecare din stația Brădet și cu retur în stația Sărmaș capăt la ora 18.40. Timp de două săptămâni conducerea societății va observa și monitoriza atent efectele acestei curse, iar mai apoi va decide dacă această plecare va rămâne sau nu cuprinsă în program.

Mai mult...