Zece „Icoane poetice” de neuitat ale unor scriitori aproape uitaţi

MOTTO: „Poezia este haina de sărbătoare a limbii române” (Marcel Lucaciu, profesor, poet, eseist) Subtitlul acestui articol îl constituie o aserțiune a lui Nicolae Manolescu – „Cum să respecți valorile naționale dacă nu le cunoști ?”. Eu mă voi referi doar la cele literare. Am susținut și susțin din convingere aprecierea că literatura română este una bogată în valori perene în toate etapele ei de dezvoltare. Din cauza modului în care este, însă, studiată în liceu, în bună parte ea nu este cunoscută. În ultimele decenii, literatura noastră nu s-a…

Mai mult...

Alecsandri, omagiat în Franţa alături de Dumas

Cultura reprezintă un bun ambasador pentru orice ţară. Vasile Alecsandri, de la a cărui naştere se împlinesc 200 de ani, este aniversat în Franţa, în cadrul Festivalului Resonances, organizat de Reţeaua caselor memoriale ale scriitorilor şi a patrimoniului literar din regiunea Hauts-de-France, în perioada 20 martie – 20 aprilie 2021. Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi este partener al acestui eveniment. În revista „Le Mousquetaire” a lui Alexandre Dumas tatăl au apărut, în limba franceză, în 1854, în avanpremieră, două poezii populare din volumele de Balade adunate şi îndreptate de…

Mai mult...

UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA: „Escaladarea discursului urii riscă să compromită toate eforturile pe care statul român le face de peste 30 de ani încoace”

Uniunea Scriitorilor din România îşi exprimă „indignarea şi îngrijorarea faţă de atacul antisemit la adresa actriţei Maia Morgenstern” şi îşi manifestă deplina solidaritate cu artista, îndemnând „toate uniunile de creatori şi personalităţile lumii culturale să îşi exprime, individual şi colectiv, deplina susţinere faţă de distinsul om de cultură şi faţă de Teatrul Evreiesc de Stat, pe care-l reprezintă”, scrie news.ro. Un mesaj care cuprinde ameninţări cu moartea la adresa actriţei Maia Morgenstern a fost trimis către Teatrul Evreiesc de Stat, semnat „din partea partidului AUR”. Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)…

Mai mult...

Liceul îi face pe elevi să nu iubească literatura?

Motto: „Școala cu adevărat școală este aceea care mă ajută să fiu eu.” (Octav Dângeanu) Subtitlul este – de ce unor elevi nu le place la școală. Aceste rânduri se doresc a fi un minieseu despre rolul literaturii în liceu. Ele însumează doar păreri ale mele. Eu cred că o evoluție în a judeca ceva este următoarea: pornești de la o părere, o transformi în opinie, prin ea se ajunge la o idee, aceasta permițându-ți o judecată pe baza căreia să formulezi o concluzie. Bazându-te pe ele, forurile abilitate pot…

Mai mult...

Revista „Accents francophones”, numărul 4

„Accents francophones” nr. 4/ 2021 cuprinde articole de actualitate, ce atrag atenția asupra anilor 2020-2021 ca ani ai pandemiei de coronavirus, care au bulversat viaţa personală şi socială a elevilor, părinţilor şi profesorilor, atât din România, cât şi din întreaga lume. În prezent, trăim o situație dintre cele mai pasionante în materie de tehnologie digitală la toate nivelele: profesional, educațional, sociocultural, sănătate, transporturi, timp liber. Viața de zi cu zi este tulburată, copleșită de schimbări majore, de necesitatea de a ne adapta cât mai repede la activităţi virtuale, care s-au…

Mai mult...