Ansamblul „Cizereana”, în festival la Cugir

Ansamblul „Cizereana” din comuna Cizer va reprezenta Sălajul la ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Dansuri şi Tradiţii Populare. Evenimentul va avea loc în perioada 19-21 august, în Poiana cu goruni din Vinerea, judeţul Alba, în organizarea Consiliului Local, a Primăriei și Casei de Cultură din Cugir. Ansambului sălăjean, coordonat de prof. Florica Țurcaș, instructor înv. Ioan Sur, va prezenta obiceiuri de nuntă și cântece populare din judeţul nostru.

Mai mult...

„Întâlnirea fiilor satului Doh”, la a XIII-a ediţie

Fiii satului Doh, comuna Măerişte, se vor întâlni şi în acest an, acasă, acolo unde, cu acest prilej, vor avea loc o serie de evenimente. Aflată la cea de-a XIII-a ediţie, manifestarea „Întâlnirea fiilor satului Doh” va ava loc în 20 şi 21 august, în organizarea Asociației „Fiii satului Doh”, Primăria și Consiliul Local Măeriște și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj. Cu acest prilej, vor avea loc comemorări religioase la cimitirele din sat, o adunare generală a membrilor Asociației „Fiii satului Doh”, vizitarea „Casei Muzeu”, competiţii sportive,…

Mai mult...

Recrutarea în Sălaj

După ce s-a căsătorit cu baroneasa Wesselényi Polixéna (verişoara „luntraşului de pe Dunăre”), John Paget, nobilul englez „naturalizat” în Ardeal, a petrecut mai multe ierni în Cluj. În cartea „Ungaria şi Transilvania. Observaţii asupra condiţiei lor sociale, politice şi economice”, el a descris atât atracţiile turistice cât şi obiceiurile locuitorilor din ţinuturile ce formează România de azi. În 1845, Ardealul era o provincie austriacă, prin urmare furniza şi oşteni, „cătane împărăteşti”, pentru forţele armate comandate de prinţii habsburgi. Legal, conform Diplomei Leopoldine, efectivele ar fi trebuit să fie aprobate de…

Mai mult...

Sălăjenii sunt invitaţi la teatru în şură!

Cinci sate din judeţul Sălaj sunt cuprinse în etapa a doua a celei de-a patra ediţii a proiectului “Cultură’n şură”, ce de va desfăşura în perioada 23-27 august. Demersul cultural se adresează oamenilor de la sat, aflaţi la mare distanţă de centrele culturale, spectatori pentru care teatrul este greu accesibil, dar necesar. Astfel, timp de cinci zile, echipa proiectului “Cultura’n şură” va prezenta în comunele Năpradea, Hida, Marca, Valcău de Jos şi Cizer, spectacolele de teatru “Experientul”, după Ion Băieşu, şi “Cerere în căsătorie” de A.P. Cehov. Piesele se vor…

Mai mult...

Număr dublu al revistei Caiete Silvane

A apărut ediția on-line a numărului dublu, 139-140 (august – septembrie 2016) al revistei Caiete Silvane, revistă editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, a Consiliului Județean Sălaj, a Primăriei și a Consiliului Local al municipiului Zalău. Detalii despre cuprinsul integral al revistei pot fi găsite site-ul oficial, caietesilvane.ro.  Ediția print va fi distribuită începând de miercuri, 17 august. Din cuprinsul acestui număr dublu,amintim: Irina Petraș, George Coșbuc – 150 de ani de la naștere, Dan Lungu – Proză pentru „Caiete Silvane”, fragment…

Mai mult...

Muzică populară şi lansări de carte, de Sfântă Mărie, la Bănişor

Cea de-a 16-a ediţie a Festivalului judeţean de folclor “Dor de cântec şi de joc” va avea loc luni, 15 august, la Şcoala Gimnazială din Bănişor. Evenimentul este organizat de către Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu sprijinul Primăriei comunei Bănișor și al Asociației „Fiii satului Bănișor”. La festival și-au anunțat participarea rapsozi populari, grupuri vocale și formații de dansuri populare din Cizer, Meseșenii de Sus și de Jos, Hida, Bădăcin, Bănișor, Aluniș, Stârciu și Jibou (Ansamblul „Someșul” jr.). Ansamblul „Meseșul” al CCAJ Sălaj va susţine un…

Mai mult...

“Aerul grădinii” – laitmotivul Simpozionuli de arte vizuale de la Jibou

Centrul de Cercetări Biologice „Vasile Fati” Jibou găzduieşte, în perioada 6-20 august 2016, cea de-a cincea ediţie a Simpozionului de arte vizuale „Arta în Grădină”, organizat împreună cu Centrul pentru Cultură și Artă al județului Sălaj şi susţinut de Asociația „Inceptus” din Cluj-Napoca și revista online Modernism.ro din București. Luni, 8 august, s-a dat startul simpozionului în frumoasa grădină botanică din Jibou, acolo unde participanţii împreună cu organizatorii au deschis în mod oficial seria de manifestări. Provocarea ediţiei din acest an o reprezintă tema „Aerul Grădinii”, pe care organizatorii o…

Mai mult...

Din arhivele PCR Sălaj

Verificarea membrilor de partid din oraşul Zalău (1949-1950) În cadrul Congre­sului I al Partidului Muncitoresc Român (care a consfinţit unificarea P.C.R. cu P.S.D.), din 21-23 februarie 1948, Gheorghe Gheorghiu-Dej anunţa, pentru cei care doreau să intre în partid, introducerea unui „stagiu de candidat de 6 luni, pentru a lua cunoştinţă de programul, statutul şi tactica partidului şi pentru a da organizaţiilor partidului posibilitatea verificării însuşirilor candidatului”. Punea, tot atunci, şi problema epurării partidului: „trebuie verificată situaţia fiecăruia, trecutul lui, activitatea şi devotamentul lui… Curăţirea rândurilor partidului de elemente duşmănoase, străine,…

Mai mult...

Monarhiştii sălăjeni deplâng moartea Reginei Ana

 Membrii Alianţei Naţionale pentru Restaurarea Monarhiei – filiala Sălaj, precum şi mai mulţi simpatizanţi ai Monarhiei au participat joi seara,  la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Vinere” din Zalău, la o slujbă religioasă în memoria Reginei Ana. După cum ne-au declarat oficiali ai ANRM Sălaj, judeţul îşi va trimite reprezentanţi la funeraliile Majestăţii Sale. Este vorba despre Michael Werner, vicepreşedinte al filialei sălăjene şi membru în Consiliul Director al ANRM, despre fiul său şi despre Liviu Sabău, preşedintele ANRM Sălaj. Cei trei vor fi prezenţi, în 12 august, la Palatul Regal din…

Mai mult...

Creştinii sunt aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la Mănăstirea Voivodeni

Sfânta mănăstire din Voivodeni invită pe toţi ce care doresc să participe la sărbătoarea prilejuită de Hramul „Schimbarea la faţă a Domnului Isus Hristos”, sâmbătă, 6 august, începând cu ora 9.  Stareţul mănăstirii, părintele Ghelasie Spătăcean, împreună cu un sobor de preoţi, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească în frumoasa mănăstire, ridicată după sute de ani de aşteptare şi rugăciune. Programul Sfintelor Slujbe va cuprinde slujba vecerniei, sâmbătă, 5 august de la ora 19.30 şi slujba Sfântului Maslu cu dezlegări. Duminică, 6 august, ora 8, va avea loc sfinţirea apei, iar…

Mai mult...

Sălajul susţine proiectul “Baia Mare, capitală europeană a culturii în 2021”

Secretarul judeţului, Cosmin Vlaicu, a semnat miercuri, 3 august, la sediul Prefecturii Maramureş, protocolul prin care Sălajul susţine municipiul Baia Mare în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021. Vlaicu a fost mandatat de către administraţia judeţeană să sprijine şi să semneze respectivul document. La eveniment au participat şi oficialităţi locale şi judeţene din Satu Mare, Maramureş, Bihor şi Bistriţa-Năsăud.

Mai mult...

Mănăstirea Rus găzduieşte Festivalul de pricesne pentru copii şi tineri

Aproximativ 400 de copii şi tineri vor participa la cea de-a şasea ediţie a Festivalului de pricesne mariane pentru copii şi tineri “Maică, pururea fecioară”, ce va avea loc duminică, 7 august, la Mănăstirea Rus. Evenimentul este organizat de către Episcopia Sălajului, prin Biroul de cateheză, în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Potrivit organizatorilor, la festival sunt aşteptaţi solişti vocali şi grupuri de copii din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Episcopia Sălajului, din judeţele Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi…

Mai mult...

Fotografii de colecţie în volumul „Case vechi şi rosturi bătrâneşti”

Un album inedit de fotografii realizat de Mirel Matyaş în colaborare cu Camelia Burghele şi Ligia Alexandra Bodea, a văzut lumina tiparului la editura “Caiete Silvane” din Zalău. Proiectul, derulat pentru al doilea an consecutiv, reprezintă o provocare atât pentru autorul frumoaselor fotografii ce compun acest album, Mirel Matyaş, cât şi pentru etnograful Camelia Burghele şi Ligia Bodea, colecţionar de renume din Sălaj. O incursiune plină de culoare şi elemente desprinse din viaţa rurală autentică în satele de pe Valea Barcăului, cu trăiri transpuse în fotografii ce devin, prin acest…

Mai mult...

Simpozionul internațional de arte vizuale “Arta în grădină”, la a cincea ediţie

Centrul de Cercetări Biologice „Vasile Fati” Jibou găzduieşte, în perioada 6-20 august 2016, cea de-a cincea ediţie a Simpozionului de arte vizuale „Arta în grădină”, organizat împreună cu Centrul pentru Cultură și Artă al județului Sălaj şi susţinut de Asociația Inceptus din Cluj-Napoca și revista online Modernism.ro din București. Potrivit organizatorilor, pe lista artiștlori participanți la această ediție se regăsesc Oana Crăciun Dobrescu (pictură, București), Ninel Antonescu (pictură, Alba Iulia), Crinela Antonescu (pictură, Alba Iulia), Irina Florescu (pictură, București), Teodora Chinschi (pictură, București) Alexandru Papuc (pictură/sculptură, București), Felicia Andra Predescu…

Mai mult...