Tenorul Sergiu Chirilă îşi lansează albumul de colinde

Tenorul Sergiu Chirilă, cunoscut publicului în special pentru participarea sa la show-ul de televiziune „Românii au talent”, îşi lansează albumul de colinde „În dar de la Dumnezeu”. Evenimentul va avea loc joi, 8 decembrie, de la ora 18, în Sala Transilvania. Sergiu Chirilă îi va avea ca invitaţi speciali pe soliştii Alice Ghile, Ancuţa Bălăjel, Florin Sâmpelean, Ariana Puie-Chereji, Marius Sâmpelean, Anca Bălaie, Rodica Pop Seling, precum şi corurile ‘’Pogorârea Duhului Sfânt’’ şi ‘’Lumină Lină’’. Aceştia vor fi acompaniaţi de către Adrian Sabău, Ionuţ Ghirean, Ionuţ Torje, Paul Câmpean, Ciprian…

Mai mult...

De Moş Nicolae, ansamblul clujean „Icoane” cântă la „Sfânta Vinere”

Iubitorii de muzică judeţ sunt invitaţi la un concert excepţional al Ansamblului Artistic de muzică tradiţională „Icoane” al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, creaţie a prof. univ. dr. Ioan Bocşa. Evenimentul va avea loc marţi, 6 decembrie, ora 17, la Catedrala Episcopală „Sfânta Vinere”. Ansamblul “Icoane” este una dintre cele mai valoroase formaţii create după `89, cu scopul de a culege, stoca şi reda nestemate ale creaţiei populare autentice culese de maestrul şi membrii formaţiei. „Dacă activitatea de culegere şi stocarea a acestui inestimabil tezaur s-a practicat şi…

Mai mult...

Măşti tradiţionale maramureşene, în expoziţie la Galeriile “Ioan Sima” din Zalău

Publicul zălăuan este invitat la o incursiune în universul satului de altădată, printr-o interesantă expoziţie ce pune în valoare tradiţiile româneşti, găzduită de Galeriile de Artă “Ioan Sima” din Zalău. “Măştile tradiţionale maramureşene” este o expoziţie itinerată de la Muzeul Maramureşean Sighetu-Marmaţiei, ce are ca obiectiv promovarea  obiceiurilor şi datinilor specifice sărbătorilor de iarnă. Publicul poate admira 22 de măşti tradiţionale maramureşene – draci, moşi, urşi, evrei, precum şi două metehăi – păpuşi din cârpe, moş şi babă, care au îndeplinit cândva funcţii magice de stimulare a căsătoriei. Jocurile cu…

Mai mult...

Silvia Bodea Sălăjan – maestră a metaforei în “Limita Umbrei”

Lansarea volumului de versuri “Limita Umbrei”scris de Silvia Bodea Sălăjan, eveniment ce a avut loc marţi, 29 noiembrie, la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, s-a bucurat de prezenţa unor reprezentanţi de seamă ai vieţii universitare şi culturale din ţară, prin participarea profesorului universitar Vasile Voia din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai” Cluj-Napoca, Constantin Cubleşan, scriitor polivalent, critic literar şi dramaturg, precum şi a editorului – Ion Cocora, poet şi cronicar dramatic, directorul editurii Palimprest, sub egida căreia a avut loc lansarea volumului de versuri semnate de Silvia Bodea Sălăjan. Prezentă la lansare şi…

Mai mult...

Festivalul Județean de Teatru pentru Elevi și-a desemnat câștigătorii

Peste 450 de elevi şi profesori îndrumători au participat la ediţia din acest an a Festivalului Judeţean de Teatru pentru Elevi. Manifestarea aflată la cea de-a VI-a ediţie s-a desfăşurat în perioada 25-27 noiembrie 2016, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj şi a reunit 37 de trupe de elevi din şcolile, liceele şi colegiile sălăjene. Prima zi a festivalului a fost dedicată secțiunii de teatru popular, juriul secțiunii fiind format din Ildiana Jurcă, inspector școlar și meșterii și rapsozii populari Ileana Grațiana Pop și Florica Criste. Premiul…

Mai mult...

Lansare de carte: ŞOAPTE DE TOAMNĂ

Motto: „Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamnă!” Nichita Stănescu (1933 – 1983), poet român Şimleuanul Ioan-Vasile Bulgărean a plecat demult de-acasă, din Zalnocul cel drag, urmând calea hărăzită de Domnul, întru realizarea sa, în toate planurile. Cum n-a uitat de unde a plecat atunci, dar şi de lângă familie, chemat la datorie, l-au năpădit gândurile şi dragostea pentru cei dragi. Ca să nu uite, dar şi ca să demonstreze acest fapt, şi-a aşternut gândurile, negru pe alb, exemplificându-le în „DOR DE VOI”. Colindând prin „SALOANELE IUBIRII” şi-a văzut…

Mai mult...

Silvia Bodea Sălăjean lansează un nou volum de versuri

  Scriitoarea Silvia Bodea Sălăjean îşi lansează marţi, 29 noiembrie, la ora 12.00, la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj din Zalău, volumul de poezii „Limita umbrei”. Invitaţi la eveniment sunt Ion Cocora, Constantin Cubleşan, Vasile Voia, scriitori şi critici literari. Absolventă a Facultăţii de Filologie a UBB, Silvia Bodea Sălăjan s-a născut în localitatea Răstolţu-Deşert, comuna Agrij, judeţul Sălaj. A fost profesoară de limba şi literatura română la Grupul Şcolar „Voievod Gelu” şi la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” din Zalău, iar în prezent predă la Liceul Reformat „Wesselenyi”, Zalău. A…

Mai mult...

Expoziţie de măşti tradiţionale maramureşene

Un interesant eveniment muzeal va avea loc în perioada 29 noiembrie 2016-31 ianuarie 2017, la Galeria de Artă “Ioan Sima” din Zalău. Este vorba despre expoziţia itinerantă de la Muzeul Maramureşan Sighetu-Marmaţiei, ce reuneşte 22 de măşti tradiţionale maramureşene (draci, moşi, urşi, evrei), precum şi două metehăi – păpuşi din cârpe, moş şi babă, care au îndeplinit cândva funcţii magice de stimulare a căsătoriei. “Fiind în preajma sărbătorilor de iarnă, ne-am gândit să venim în faţa publicului cu o expoziţie specifică obiceiurilor şi datinilor acestei perioade din an”, se arată…

Mai mult...

Festivalul Județean de Teatru pentru Elevi începe vineri

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj organizează, în perioada 25-27 noiembrie 2016, în sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, a VI-a ediție a Festivalului Județean de Teatru pentru Elevi. La ediția din acest an sunt așteptate să concureze 37 de trupe de elevi din școlile, liceele și colegiile sălăjene, peste 450 de elevi și profesori îndrumători. Festivalul va începe vineri, 25 noiembrie 2016, de la ora 10, în sala „Dialoguri europene” de la CCAJS, cu secțiunea…

Mai mult...

Spectacol folcloric de 1 Decembrie

Sălăjenii sunt invitaţi de Ziua Naţională a României la un spectacol muzical-coregrafic organizat de Consiliul Judeţean Sălaj, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Primăria Zalău şi Casa Municipală de Cultură Zalău. Manifestarea va avea loc joi, 1 decembrie, de la ora 16, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Zalău. Intrarea este liberă, pe bază de invitaţii, ce se pot procura de la Casa Municipală de Cultură din Zalău, începând de vineri, 25 noiembrie. Pe scenă vor urca Ansamblul folcloric „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al…

Mai mult...

Invitaţie la teatru: “Experimentul” se joacă la Şimleu

Iubitorii de teatru din Şimleu Silvaniei sunt invitaţi duminică, 27 noiembrie, la ora 18, la teatru. Pe scena Casei Orăşeneşti de Cultură, va avea loc reprezentaţia piesei „Experimentul”, în regia lui Victor Olăhuţ. Din distribuţie fac parte Iulia Gliţă, actor de teatru şi film, profesor de artă, actor cu o vastă experienţă în art-terapie şi psihodramă, Marin Grigore, actor liber profesionist, colaborator constant al teatrelor bucureştene, invitat la Festivalul de film de la Cannes în calitate de actor în filmul „Sieranevada”, şi Florentina Năstase, nominalizată în acest an la Gala…

Mai mult...

Episcopul de Erzurum, invitat la hramul Parohiei „Sfântul Nicolae” din Zalău

Parohia Ortodoxă „Sfântul Nicolae” din Zalău îşi sărbătoreşte duminică, 4 decembrie, hramul. Cu această ocazie, în mijlocul credincioşilor se va afla Episcopul de Erzurum din Patriarhia Antiohiei, Preasfinţitul Qais, Episcopul Sălajului, Preasfințitul Petroniu, și Pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedinte al Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Aceştia vor săvârși Sfânta Liturghie înconjurați de un sobor de preoți și diaconi. Parohia „Sfântul Nicolae” a luat ființă în anul 2008, avându-l ca paroh pe preotul Ionuț Pop.

Mai mult...

La Jibou au avut loc Zilele Culturale Maghiare

Mirel Matyas Comunitatea maghiară a orașului Jibou, a fost în aceste zile în sărbătoare. Au marcat prima ediție a Zilelor Culturale Maghiare, printr-o serie de evenimente care au avut ca obiectiv conectarea generațiilor actuale cu trecutul de seamă al acestei comunități. Concursul de recitare Vörösmarty, masa rotundă pe teme educaționale, seminarul științific, expozițiile de fotografie și spectacolul artistic, toate aceste activtăți au contribuit la reușita evenimentului. Zilele Culturale Maghiare din Jibou au avut loc în perioada 18-19 noiembrie 2016 în sala festivă a Grădinii Botanice ”Vasile Fati” și la Casa…

Mai mult...

Biserica cu Tricolor „Naşterea Maicii Domnului” din Cizer – 70 de ani

Deși aveau lăcaș de cult, și nu unul oarecare, ci o biserică din lemn edificată de Horea în anul 1773, locuitorii satului Cizer s-au hotărât în anii ‘40 (secolul trecut), să-și ridice o biserică nouă, măreață, încăpătoare pentru toată populația satului de atunci și pentru cea viitoare. În anul 1941, la 1 martie, a sosit în Cizer preotul Dumitru Pop, pe vremea căruia au demarat lucrările. În țară era război. Cu toate acestea, în anul 1942 a început lucrul cu mălai în straiță, în loc de pită. Parohia, mărturisește în…

Mai mult...