Confesiunea unui miel Sugând de la două oi, Am ajuns balşoi-balşoi. Două vaci dacă sugeam Vă daţi seama… explodam! Adrian Bumbu
Mai mult...Autor: Magazin Salajean
Prosumatorii români – creditori neplătiţi ai furnizorilor de energie; Peste 150 de milioane de euro, „împrumutaţi” fără dobândă
Conform datelor oficiale obţinute de Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România (A.P.C.E.), numai în anul 2024, capacitatea totală de producţie energetică din România a fost mărită de către prosumatori cu 1,1 GW, aceştia ajungând la o capacitate totală de 2,4 GW, conform unui comunicat transmis redacţiei. Potrivit sursei menţionate, previziunile specialiştilor spun că energia solară va depăşi toate celelalte surse de energie, urmând să atingă 8,2 GW până în 2030 şi 33,3 GW până în 2050. Acest lucru înseamnă că tot sistemul energetic naţional trebuie reformat şi…
Mai mult...Oare cu buncărele cum stăm?
Daniel Săuca (Auto)ironic, nu de puține ori, la rubrica de față, am notat că-mi scriu textele din „buncărele Zalăului”. Dar subiectul nu e de râs. Firește, că de aia trăim în România, stăm prost și la acest capitol. Și raportăm asta cu mândrie patriotică. „În România, doar 3,21 la sută din populație se poate adăposti în caz de conflict armat, adică 611.922 de persoane. Din totalul de 5072 de adăposturi de protecţie civilă, publice şi private, 2543 sunt neoperaţionale (50,14 la sută)”(stirileprotv.ro). Ce să vezi, adăposturile sunt obligatorii (pentru cine,…
Mai mult...Record de medalii româneşti la cel mai mare concurs de vinuri roze din lume
Vinurile româneşti au obţinut 3 mari medalii de Aur, 20 de Aur şi 29 de Argint la ediţia de anul acesta a sesiunii dedicate vinurilor roze a Concours Mondial de Bruxelles, cel mai mare concurs de vinuri roze din lume, competiţie desfăşurată în perioada 28-30 Martie, la Constanţa. Cele 52 de distincţii câştigate reprezintă cea mai prolifică participare românească într-un concurs internaţional de vinuri, la această ediţie ţara noastră urcând în topul ierarhiei ţărilor medaliate, după Franţa, Italia şi Spania, potrivit unui comunicat emis redacţiei. Vinurile Arida Cabernet Sauvignon Rose…
Mai mult...Rezultate notabile pentru micii tenismeni zălăuani
Sportivii de la CSM Zalău și sportivele de la SCM Zalău au participat, în perioada 4 – 6 aprilie, la turneul internațional de tenis de masă Trophy Championship Dumbrăvița. Peste 200 de sportivi, din șase țări, s-au întrecut la mesele de joc în competiția la care cluburile din Zalău au participat cu nouă sportivi: Farcaș Sonia, Labo Antonia, Mateuț Carla, Taloș Antonio, Bălănean David, Bălănean Daniel, Soran Gabriel, Mateuț David și Pop Tudor. Prima medalie a fost obținută în proba echipelor la categoria de vârstă U15. A urmat un loc…
Mai mult...Programul TEZAUR continuă din 7 aprilie
Ministrul Finanţelor a anunţat lansarea, începând cu 7 aprilie, unei noi ediţii a Programului TEZAUR, care le permite românilor să investească în titluri de stat cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% şi 7,60%, pentru maturităţile de 1, 3 şi 5 ani, potrivit unui comunicat official. Investitorii pot achiziţiona aceste titluri prin diverse canale, inclusiv prin platforma Ghişeul.ro, de la unităţile Trezoreriei Statului şi prin subunităţile poştale ale C.N. Poşta Română S.A., în perioada 7 aprilie – 7 mai 2025. Platforma Ghişeul.ro permite achiziţionarea online a titlurilor de stat de către…
Mai mult...UNSAR minte, ASF tace, iar românii plătesc
Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (C.O.T.A.R.) cere, încă o data, Parlamentului României declanşarea procedurii de destituire a conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi trecerea instituţiei sub controlul Ministerului Finanţelor, conform unui comunicat transmis redacţiei. De asemenea, solicităm începerea unei anchete parlamentare transparente asupra activităţii ASF, care a devenit un actor pasiv şi complice în distrugerea pieţei RCA. Atragem atenţia, încă o dată, asupra manipulărilor grosolane ale Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) care încearcă să justifice profiturile uriaşe ale companiilor de asigurări…
Mai mult...Taxa pe stâlp se reduce cu 50% față de ordonanța trenuleț din 2024
Prin OUG 156/2024 s-a stabilit un impozit pe construcții speciale de 1% pentru mediul privat și 0,5% pentru construcțiile aparținând statului. Prin OUG 21/04.04.2025, se reduc la jumătate aceste cote, respectiv 0,5% ți 0,25%: ,,La articolul 498, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: (1) Impozitul pe construcţii anual se calculează astfel: a) prin aplicarea unei cote de 0,5% asupra valorii nete a construcţiilor, altele decât cele prevăzute la lit. b), pentru care nu se datorează impozit pe clădiri/taxa pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX, existente în patrimoniul contribuabililor…
Mai mult...Fotografia zilei
Nu arată foarte confortabil…
Mai mult...FAŢĂ ÎN FAŢĂ cu Florin Florian, candidatul PSD la funcţia de primar al Zalăului (VIDEO)
(P)
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj – 8 Aprilie
1608: târgul Zalău este luat sub ocrotirea principelui Gabriel Báthory S-a întâmplat în 8 aprilie 1336 – S-a născut Timur Lenk, sultan (1388-1405), întemeietorul imperiului turco-mongol al Timurizilor (m.19.06.1405). 1431 – S-a născut poetul francez François Villon (m.1463). 1492 – A murit Lorenzo de Medici, umanist italian (n.01.01.1449). 1541 – A murit dramaturgul spaniol Fernando de Rojas (”Celestina. Tragicomedia lui Calixto şi Melibea”) (n.1465). 1652 – Au fost întemeiate, de către olandezi, primele aşezări ale europenilor în Africa de Sud, aproape de provincia Cape, cunoscută şi sub numele de Capul Bunei Speranţe, aşa cum au numit-o navigatorii portughezi în 1488.…
Mai mult...Opiniile politice ale utilizatorilor de rețele sociale sunt parte a libertății de exprimare. Mai ales în campania electorală!
Biroul Electoral Central (BEC) a publicat o primă serie de decizii care vizează respectarea reglementărilor privitoare la campania electorală în mediul online în perioada 4-6 aprilie 2025. Cele mai multe dintre aceste decizii BEC sunt, de fapt, încălcări ale libertății de exprimare a simplilor utilizatori de rețele sociale. Prin urmare BEC împiedică alegătorii să își exprime liber opiniile și preferințele politice. Acțiunile BEC confirmă temerile exprimate de mai multe organizații ale societății civile imediat după adoptarea OUG 1/2025 privitoare la organizarea alegerilor prezidențiale. Astfel, avertizam în luna ianuarie, printr-o scrisoare deschisă a…
Mai mult...Bancul zilei
Dacă o femeie semnalizează stânga, nu înseamnă că va vira neapărat la dreapta. Ea poate merge şi înainte.
Mai mult...În atenţia publicului călător
VĂ INFORMĂM CĂ ÎNCEPÂND CU DATA DE 05.04.2025 ÎN ZILELE DE SÂMBĂTĂ PE TRASEUL LINIEI NR. 5 PLECAREA DE LA ORA 14.30 SE VA MUTA LA ORA 13.10 DIN STAȚIA ASTRALIS CU RETUR LA ORA 13.40, SE VA INTRODUCE O PLECARE LA ORA 16.00 CU PORNIRE DIN ASTRALIS CU RETUR LA ORA 16.30. ACESTE PLECĂRI VOR FI MONITORIZATE O PERIOADĂ DE PATRU SĂPTĂMÂNI. CONDUCEREA
Mai mult...