Sălajul, furnizor de carne pentru Iordania și Arabia Saudită

Și în acest an, Sălajul va furniza mai multor țări arabe mii de miei, animale din fermele locale, potrivit crescătorilor autorizați. Multe animale vor ajunge în special în Iordania și Arabia Saudită, conform prognozelor comerciale. „Au apărut deja mieii și sunt foarte frumoși, dar așteptăm să vină primăvara. Nutrețul nu este suficient, cea mai bună hrană mai ales pentru ei este iarba. Eu cred că în acest an, carnea de miel va fi mai scumpă, iar explicația este simplă și de această dată. Nutrețul s-a scumpit, porumbul e mult mai…

Mai mult...

Deocamdată, cererea generalului în rezervă Florian Caba de a reveni în armată nu a fost aprobată

Generalul în rezervă Florian Caba ne-a declarat în această dimineață că nu a primit răspuns la solicitarea sa de a reveni în armată ca voluntar, în situația în care contextul militar va impune asemenea măsuri de mobilizare a rezerviștilor. Vă reamintim că generalul în rezervă a depus o cerere la Comisariatul Militar Județean Sălaj prin care își anunță disponibilitatea de a activa ca voluntar în forțele armate, dacă situația o va impune.  „Rog să se întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare, să pot servi ca voluntar în…

Mai mult...

Mărturia lui Nicolae Dogari, militar în fosta armată sovietică, pentru Magazin Sălăjean

Pe Nicolae Dogari, fost luptător în ceea ce a fost cândva armata sovietică, dar și gardă de corp pentru Steven Seagal și alte vedete internaționale, vi-l prezentam în paginile cotidianului nostru în toamna anului trecut. Experiența sa în tinerețe ca militar sovietic a fost una cutremurătoare. „Noi eram niște copii, aveam 18 ani. Toți aveam datoria de a ne apăra marea familie care în vremea aceea era Uniunea Sovietică. Se mergea în armată timp de doi ani. Țin minte că în octombrie 1984 mi-a venit hârtia pentru încadrarea în rândul…

Mai mult...

Uleiul, untul, gazele și nesimțirea politicianului

Am uitat că e joi și că mi-a venit rândul să scriu editorialul. Naiba m-a pus să mă duc la cumpărături. Am intrat liniștit și am ieșit bou cu gura plină de bale spumoase. Nu mi-a venit să cred. Pachetul cu un anumit tip de unt a depășit 10 lei, uleiul a trecut și el pragul de 10 lei la anumite sortimente, pita aia pe care dădeam 5,5 lei a ajuns acum 6,5 lei, benzina e deja perversă și mă face să mă gândesc serios la bicicletă. Nu ajung bine…

Mai mult...

Răzvan Demian, somelierul care a deschis șampania cu sabia în motodeltaplan, deasupra Sălajului

A fost numit cel mai bun degustător din România, a obținut nenumărate titluri profesionale, a câștigat premii naționale și internaționale și este cunoscut multor iubitori de vinuri din Transilvania. Pe somelierul Răzvan Octavian Demian l-am întâlnit la Crasna. A venit aici la invitația sălăjeanului Vizaknai Alexandru, proprietarul micului aerodrom de lângă Crasna. A trecut de atunci ceva vreme, dar vizita nu a fost una întâmplătoare. Răzvan a sabrat o sticlă de vin spumant la înălțime, aproape de nori, în timp ce zbura cu un motodeltaplan. Nu, nu este o glumă,…

Mai mult...

Probleme pe drumul dintre Treznea și Bozna

O parte din drumul județean 108 R, porțiunea dintre localitățile Treznea și Bozna, este afectată de surpare. Problema a fost semnalată în ședința Consiliului Județean Sălaj de astăzi de către consilierul județean Cosmin Ardelean. „Vă aduc în atenție o serie de sesizări privind problemele apărute pe drumul județean 108 R, între localitățile Treznea și Bozna. Există acolo o parte de drum surpată, este afectată o bandă de circulație. Ținând cont de faptul că acolo circulă și mașini de mare tonaj, există riscul să cedeze partea carosabilă și să se ajungă…

Mai mult...

Proiectul privind intenția de cumpărare de către Consiliul Județean Sălaj a clădirii ASIROM nu a trecut de votul consilierilor

Proiectul de hotărâre privind achiziționarea de către Consiliul Județean Sălaj a clădirii ASIROM din zona centrală a municipiului Zalău nu a întrunit voturile necesare pentru adoptare. Cu 19 voturi pentru și 10 abțineri, proiectul nu a fost adoptat. Pentru a fi adoptat, proiectul avea nevoie de voturile a două treimi din consilierii județeni, respectiv 21 de voturi „pentru”. De menționat că doi consilieri județeni ai PNL au absentat de la ședință În prezentarea proiectului se arată că valoarea imobilului este de aproximativ un milion de lei, iar oficialii Consiliului Județean…

Mai mult...

Un nou consilier județean a depus azi jurământul

Janos Vincze a depus astăzi jurământul în calitate de consilier județean din partea UDMR Sălaj, acțiunea având loc în urma demisiei fostului consilier  Krisztian Dobra. „Întrucât Krisztian Dobra a trebuit să demisioneze din funcția de consilier județean, a fost necesară numirea unui nou consilier, iar următoarea persoană de pe lista consilierilor Uniunii Democrate a Maghiarilor din România – Filiala Sălaj, este Vincze Janos, al cărui mandat a fost validat astăzi în cadrul ședinței consiliului județean. Noul consilier a preluat și funcția de secretar în Comisia de drept, administrativ și situații…

Mai mult...

Spectacol muzical dedicat lui Constantin Brâncuși la Grădina Botanică din Jibou

Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou găzduiește vineri, 25 februarie, începând cu ora 18.00, spectacolul muzical „Dezleganie. Turneu dedicat lui Constantin Brâncuși”. Evenimentul va avea loc în Pivnița Culturală a Grădinii Botanice „Vasile Fati” din Jibou. Potrivit organizatorului, evenimentul muzical „Dezleganie. Turneu dedicat lui Constantin Brâncuși” este un proiect independent inițiat de CORBU, perioada aleasă pentru desfășurarea turneului marchează istoric încadrarea în timp a vieții și a morții lui Constantin Brâncuși (n. 19 februarie 1876 – d. 16 martie 1957), iar simbolic „Începutul Lumii” (1924), titlu pe care îl poartă…

Mai mult...

Un general în rezervă din Sălaj solicită să revină în armată, în caz de mobilizare, pe fondul tensiunilor ruso-ucrainiene

Cererea generalului în rezervă Florian Caba a fost depusă la Centrul Militar Județean Sălaj și se află în lucru, ne-au declarat astăzi surse militare sălăjene oficiale. În cererea care a apărut deja în spațiul public și a fost preluată de presa centrală, generalul în retragere își argumentează intenția pe fondul creșterii tensiunii în zona de este a Europei, tensiune despre care crede că ar putea afecta și România. Generalul invocă și fidelitatea sa față de jurământul depus României. „Rog să se întreprindă demersurile necesare pentru ca, în caz de mobilizare,…

Mai mult...

Grădină botanică la Zalău

La Zalău a început amenajarea unei grădini botanice. Proiectul este inițiat și coordonat de Andrei Manafu, un tânăr de 27 de ani, student la horticultură. Grădina va cuprinde probabil cel mai mare parc de magnolii din România. Grădina este amenajată pe o suprafață de aproximativ 4 hectare, teren situat la poalele Meseșului, la capătul străzii Freziilor, spre stânga, în apropierea orașului. Totul a pornit de la bunicul lui Andrei, inginerul Mircea Lăncrăjan care a cumpărat terenul cu decenii în urmă. Sălăjeanul, un pasionat de natură, a plantat aici sute de…

Mai mult...

Datele din recensământ nu sunt probe în justiție, atrage atenția Direcția Județeană de Statistică Sălaj

Oficialii Direcției Județene de Statistică Sălaj vin cu o serie de clarificări privind confidenţialitatea datelor colectate la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor 2021. Potrivit unui mesaj al Direcției Județene de Statistică Sălaj, informaţiile obţinute pe baza declaraţiilor populaţiei înregistrate la recensământ sau preluate din surse administrative nu pot fi utilizate pentru stabilirea unor drepturi şi obligaţii pentru unităţile statistice la care se referă şi nici nu pot servi ca probe în justiţie. „Prelucrarea datelor cu caracter personal colectate în cadrul recensământului se realizează în conformitate cu prevederile Regulamentului Parlamentului European şi…

Mai mult...

Pastramă afumată de gâscă, preparatul exclusivist pregătit de localnici din Crasna

Unii o consideră o ciudățenie, iar alții o apreciază ca fiind o delicatesă. Localnicii îi spun slănină de gâscă, alții o numesc pastramă și este un produs exclusivist după unii, dar tradițional după alții. Cert este că la Crasna sunt localnici, crescători de gâște, care o prepară de când se știu. Rezultatul este unul extraordinar. Bucățica de untură afumată de gâscă se topește și îți inundă papilele gustative, iar guiașul iese nemaipomenit. Recunosc. Prima oară am aflat de pastramă/slănină afumată de gâscă produsă în gospodăriile mai multor localnici din Crasna…

Mai mult...

Umoristul Ioan Seleși, Draga Olteanu Matei și lupta cu securitatea

Îl știu din copilărie. L-am văzut de nenumărate ori pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, la „Șoimu”, vechea sală a Casei Municipale de Cultură, dar și la alte evenimente, în special la nunți, multe organizate în căminele culturale împodobite cu prime colorate și încălzite cu sobe de teracotă. Anii au trecut, dar farmecul său a rămas același. Are un dar aparte de a-l face pe om să râdă. Este mereu vesel, zâmbitor. Nu îmi aduc aminte să-l fi văzut vreodată trist pe stradă. Știu, e și el om, are…

Mai mult...