Campania „10 PENTRU SIGURANȚĂ” a ajuns la final

Sub sloganul „10 PENTRU SIGURANȚĂ”, polițiști, jandarmi, pompieri și specialiști Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Sălaj, sub coordonarea Instituției Prefectului, s-au întâlnit pe parcursul a două săptămâni, la debutul noului an școlar, cu circa 2.000 de elevi, dar și cu părinți și profesori, pentru a le împărtăși din experiența lor și a-i ajuta cu recomandări preventive. Campania de informare și prevenire ”10 PENTRU SIGURANȚĂ” a fost desfășurată atât în mediul urban cât și în rural. Efortul de informare și prevenire a faptelor antisociale în școli s-a materializat prin…

Mai mult...

Concurs cu “emoții” pentru Călin Rolnic, ginerele primarului de Zalău. Este singurul candidat la postul de adjunct al Poliţiei Municipale

Poziția de adjunct al şefului Poliţiei Municipiului Zalău, scoasă la concurs în cursul lunii  septembrie, ocupată momentan de interimarul Călin Rolnic, ginerele primarului municipiului Zalău, Ionel Ciunt, pare să nu fie dorită de către cei care lucrează în “interiorul” instituţiei. Dovada: numărul dosarelor înregistrate – unul. De fapt, singurul candidat interesat de postul respectiv și care şi-a depus dosarul pentru a participa la concurs este, evident, actualul şef adjunct interimar al instituţiei, Călin Rolnic. Acesta a fost numit adjunct la Poliția Municipală, pentru o perioadă de șase luni, din 3…

Mai mult...

Obligațiile fiscale pe care le au contribuabilii în octombrie

Calendarul obligațiilor fiscale pentru luna octombrie a anului curent a fost publicat pe site-ul ANAF, cu scopul de a veni în ajutorul contribuabililor cu privire la lista principalelor obligaţii de plată şi de declarare aferente perioadei menționate. Potrivit documentului, în 30 de zile de la împlinirea termenului de 183 zile de prezență în România, se depune de persoana fizică sosită în România care are o ședere în statul român o perioadă sau mai multe perioade care depășesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive,…

Mai mult...

Modificări la Legea RCA, pregătite de Fisc. Care sunt noutățile pentru proprietarii de mașini

Ministerul Finanțelor Publice pregătește modificări la legislația privind asigurarea auto obligatorie. Un proiect de lege pus în dezbatere include mai multe propuneri. Principalele modificări vizate: asigurații nu vor mai putea suspenda un contract RCA pe perioada în care mașina nu mai are drept de circulație asigurații nu vor mai fi obligați să informeze firmele de asigurări despre existența mai multor polițe RCA pentru aceeași mașină termenul de prescripție a constatării contravențiilor de către ASF se va majora de la șase luni (în prezent) la trei ani Potrivit legislației în vigoare,…

Mai mult...

S-a dat startul pentru Loteria Vizelor SUA 2021

Cererile de înregistrare pentru programul DV-2021 pot fi transmise deja de ieri, 2 octombrie 2019, orele 19:00 (ora României) și până marți, 5 noiembrie 2019, orele 19:00 (ora României). Înregistrările sunt acceptate numai electronic prin www.dvlottery.state.gov și nu se percepe nicio taxă de participare. Potrivit Ambasadei SUA la București, legea permite trimiterea unei singure cereri de înregistrare în numele unei persoane în timpul perioadei de participare. Programul DV-2021 vine cu reguli noi: în cerere trebuie inclus numărul pașaportului  solicitantului principal, țara care l-a emis și data de expirare. Această cerință…

Mai mult...

Atenție! E-mail-uri false în numele Fiscului

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) ne atenționează cu privire la o posibilă fraudă în desfășurare ce presupune e-mail-uri trimise în numele cabinetului președintelui ANAF. Aceste e-mail-uri nu sunt trimise de Agenție și destinatarii nu ar trebui să le deschidă sau să urmeze instrucțiunile indicate, adică să nu sune la numerele de telefon din e-mail și să nu răspundă la acele mesaje. „ANAF atenționeazã contribuabilii cu privire la e-mail-uri false transmise în numele Cabinetului președintelui ANAF. Precizãm cã, nu existã vreo persoanã cu numele Maria Voicu care sã-și desfãșoare activitatea…

Mai mult...

Bunicii ar putea primi bani de la stat pentru a avea grijă de nepoți

Bunicii care au grijă de nepoții lor ar putea primi, începând cu anul viitor, o indemnizație pentru creșterea și îngrijirea acestora, potrivit unui proiect legislativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. Indemnizația ar urma să fie primită de bunici în cazul în care părinții copilului decid să renunțe la concediul de creștere a copilului și să revină mai devreme la muncă. Proiectul legislativ care prevede această măsură se află de puțină vreme în atenția senatorilor și are nevoie, pentru a se putea aplica, de adoptarea de către Parlament și de…

Mai mult...

Serviciile bancare se vor schimba considerabil, în curând

România este pe punctul de a implementa Directiva privind serviciile de plăți și acest lucru înseamnă că serviciile bancare și financiare se vor schimba, pentru cei ce le folosesc. De la mai multa siguranță pentru datele și informațiile bancare confidențiale, la servicii (teoretic) mai variate și mai bune, românii vor beneficia de mai multe avantaje, în domeniu. Implementarea celei de-a doua directive europene privind serviciile de plăți (Directiva 2015/2366) este pe punctul să aibă loc și în România. În acest sens, există un proiect de lege în Parlament, care este…

Mai mult...

Vouchere de 15.000 de euro pentru wi-fi gratuit în 38 de comune și orașe sălăjene

Primăriile și administrațiile locale au putut accesa, până la finele lunii trecute, finanțări europene în valoare de 15.000 euro pentru introducerea sistemelor wi-fi în spații publice. Sprijinul financiar este acordat sub formă de vouchere. În lista agreată de finanțatori cu Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale se regăsesc 35 de comune și trei orașe din județul Sălaj. Voucherele vor putea fi utilizate pentru instalarea echipamentelor wi-fi în spațiile publice neechipate cu hotspot wi-fi gratuit. Printre primăriile care și-au depus candidatura pentru a participa la inițiativa WiFi4EU, convenite de Ministerul Comunicațiilor și…

Mai mult...

Rămășițele uraganului Lorenzo vor lovi și țara noastră. Se anunță scăderi dramatice de temperatură și furtuni în Sălaj

O furtună de categoria a 5-a în nordul îndepărtat şi estul Oceanului Atlantic nu a fost văzută niciodată până acum. Uraganul a atins deja Insulele Azore, din vestul Portugaliei, dar şi părţi de pe continent, din Marea Britanie şi Germania. Uraganul Lorenzo a fost înregistrat în estul Atlanticului cu viteze de peste 250 km/oră, nemaiîntâlnite în această zonă. După insulele Azore, traseul furtunii urmează nord-vestul continentului, iar Marea Britanie, Franţa şi Germania au început deja să resimtă forţa devastatoare. De joi, inclusiv România va resimţi efectele, temperatura diurnă urmând să…

Mai mult...

Contribuabilii sălăjeni cu restanțe la stat pot cere anularea dobânzilor și penalităților până în 16 decembrie

Persoanele fizice și juridice cu restanțe la stat sub 1 milion de lei pot transmite până în 16 decembrie anul acesta solicitarea pentru anularea dobânzilor și penalităților, prevede un proiect de ordin al ministrului de Finanțe. Ministerul a anunțat că a elaborat procedura pentru anularea restanțelor accesorii aferente obligațiilor bugetare datorate la 31 decembrie 2018. Notificarea privind intenția de accesare a facilității fiscale și cererea de acordare a facilității fiscale pot fi depuse inclusiv prin aplicația online ”Spațiul privat virtual”. Contribuabilii vor putea solicita facilitățile fiscale reglementate în Capitolul II…

Mai mult...

Puțintică răbdare și începe „distracția”!

Opoziția a anunțat săptămâna trecută că a reușit să strângă numărul necesar de semnături, astfel încă moțiunea de cenzură să treacă. A anunțat de asemenea că pe lista cu pricina există și câțiva parlamentari pesediști care au semnat pentru debarcarea Guvernului Dăncilă. Astfel, moțiunea ar trebui citită cât de curând și votată în Parlament la începutul acestei luni, adică în octombrie. Ei bine, indiferent de deznodământ, din acel moment începe „distracția”! Trebuie să fiți de acord că peste toată această moțiune de cenzură plutește la această oră o mare nebuloasă.…

Mai mult...

Plăţi în avans pentru campania agricolă 2019

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Sălaj va demara, începând cu 16 octombrie 2019, campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2019. Conform APIA Sălaj, în vederea efectuării plăților în avans, este necesară finalizarea activităților de control clasic pe teren. Termenul pentru finalizarea controalelor pe teren, pentru schemele de plăți directe, este 30 septembrie, iar întocmirea, operarea și verificarea rapoartelor de control se face până în 15 octombrie, ca apoi, din 16 octombrie, să poată începe plata avansului. Plățile în…

Mai mult...

​O nouă facilitate a Spațiului Privat Virtual: eliberarea cazierului fiscal

Serviciul electronic Spaţiul Privat Virtual oferă contribuabililor înrolați o nouă facilitate, respectiv posibilitatea de a solicita şi de a primi, on-line, cazierul fiscal, se arată într-un comunicat de presă al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). „Solicitarea se transmite prin intermediul Secțiunii „Solicitări / Eliberare documente/ Certificat de cazier fiscal”, prin selectarea CIF/CNP-ului pentru care se dorește eliberarea certificatului şi menţionarea motivului solicitării”, se arată în document. Cazierul fiscal se va regăsi în Secţiunea „Mesaje”. „Reamintim contribuabililor că serviciul Spaţiul Privat Virtual este uşor de accesat, gratuit şi disponibil 24…

Mai mult...