Finanțele lansează titlurile de stat Centenar cu dobândă neimpozabilă de 4,5 la sută

Fiscul lansează luni o emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului Tezaur-ediţia CENTENAR, iar titlurile vor putea fi achiziţionat până la 14 decembrie, conform unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii,…

Mai mult...

Programul Rabla pentru persoanele juridice, prelungit până în 7 decembrie

Sesiunea de înscriere a persoanelor juridice în cadrul Programelor „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” a fost prelungită până pe data de 7 decembrie 2018, inclusiv, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă. „Sesiunea de depunere a dosarelor de acceptare a persoanelor juridice în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Programul Rabla Clasic) şi în Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic (Programul Rabla Plus)…

Mai mult...

Valeriu Crișan: „Călin Popescu Tăriceanu și ALDE își consolidează poziția în preferințele românilor”

Președintele ALDE Sălaj, Valeriu Crișan, a făcut cunoscut vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că sondajele publicate în ultima perioadă confirmă trendul ascendent pe care se află liderul partidului Călin Popescu Tăriceanu, dar și formațiunea politică pe care o reprezintă, în preferintele românilor. „Potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională – CURS, preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, se poziţionează mai bine în aprecierea electoratului faţă de preşedintele ţării Klaus Iohannis. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidenţiale, Călin Popescu Tăriceanu ar strânge 31% din…

Mai mult...

Tăiere drastică a numărului de ore pentru elevii din ciclurile primar și gimnazial

Tăierea drastică a numărului de ore de școală a fost votată zilele trecute de Comisia pentru Învățământ din Senat. Concret, proiectul de lege prevede o medie de 20 de ore pe săptămână pentru elevii din clasa pregătitoare până la clasa a IV-a. Spre comparație, în prezent, elevii învață 19-20 de ore pe săptămână la clasa pregătitoare (au maximum un opțional), minimum 20 – maximum 21 de ore la clasele I, a II-a și a III-a, iar în ultima clasă de învățământ primar, elevii au minim 21 de ore și maximum…

Mai mult...

AFIR primește cereri pentru fondurile PNDR de procesare în agricultură

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) mai are disponibile fonduri nerambursabile pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole prin intermediul submăsurii 4.2 din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR), până la finele lunii ianuarie. Mai exact, din alocarea de 203 milioane de euro, stabilită pentru sesiunea din acest an, au fost depuse cereri de finanțare în valoare de 116 milioane de euro. Data limită de depunere a solicitărilor de finanțare pentru procesarea produselor agricole este 31 ianuarie 2019, în limita fondurilor disponibile. „În acest moment avem…

Mai mult...

Agenții economici cu impact asupra mediului riscă să rămână fără autorizație

Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în baza unei autorizaţii de mediu sunt obligaţi să îşi vizeze anual acest document, conform unui Ordin emis recent de Ministerul Mediului. Teoretic, prin intermediul acestei măsuri guvernanţii încearcă să se asigure că societăţile comerciale respectă regulile referitoare la protecţia mediului înconjurător. Cine nu se conformează, rămâne fără autorizaţie şi riscă să primească sancţiuni drastice din partea Gărzii de Mediu. Agenţia pentru Protecţia Mediului avertizează agenţii economici vizaţi de noua prevedere legislativă să acţioneze din timp pentru a nu ajunge în situaţia de a…

Mai mult...

Ajutoarele de încălzire vor fi majorate substanțial

Statul vine și în această iarnă în ajutorul românilor care nu-și pot acoperi cheltuielile pentru încălzirea locuinței. Acesția pot cere sprijin financiar pentru căldură, iar acest sezon rece vine și cu o veste bună. Parlamentarii au propus majorarea cuantumului pentru ajutorul de căldură, indiferent de modalitatea de încălzire a casei. Modificările privind ajutorul de încălzire a locuinței se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, ce a fost fost înregistrată de curând la Senat pentru dezbatere,…

Mai mult...

Reduceri importante la obligațiile fiscale achitate până în 15 decembrie

Persoanele fizice care au depus Declarația Unică până în 31 iulie 2018 și își achită integral obligațiile fiscale estimate pentru anul 2018, până la 15 decembrie, inclusiv, vor primi o bonificație de 5% din totalul sumei datorate. De asemenea, contribuabilii care vor alege să-și achite obligațiile fiscale până în 15 martie 2019, reducerea este de doar 5% din suma totală datorată, dacă Declarația unică a fost depusă prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Este important de știut că Declarația Unică trebuie completată și depusă de către persoanele fizice care…

Mai mult...

Taxele salariale pentru octombrie trebuie declarate și achitate până lunea viitoare

Angajatorii sunt obligați să declare și să achite la stat taxele salariale aferente lunii octombrie 2018 până pe 26 noiembrie 2018, conform calendarului fiscal al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Raportarea se face cu ajutorul formularului 112, ce trebuie completat și depus la Fisc de către orice firmă care are salariați. Termenul-limită pentru declararea și plata taxelor salariale aferente lunii octombrie 2018 este 26 noiembrie 2018, se arată în calendarul fiscal ANAF. Concret, angajatorii trebuie să transmită la Fisc formularul 112, adică declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor…

Mai mult...

Centenarul ipocriziei

Teoretic, au trecut aproape 30 de ani de la căderea regimului comunist, însă practic, România încă se mai zbate într-o perioadă gri, comunistoidă, tulbure, fiind parcă într-o continuă și interminabilă perioadă de tranziţie. În tot acest timp scurs de la Revoluție, sătui de promisiuni, minciuni și sărăcie, peste 7 milioane de români au ales, în disperare de cauză, să plece din ţară, iar majorității celor plecați nici că le trece prin minte să revină pe meleagurile mioritice. Astfel că, amputat nu doar fizic, ci și moral, poporului rămas acasă îi…

Mai mult...

Schimbare importantă la eliberarea buletinelor de identitate

Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a semnat un protocol cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în baza căruia se vor accepta extrasele de carte funciară emise online, ca dovadă a adresei de domiciliu în vederea eliberării actelor de identitate. Mai exact, sălăjenii care solicită eliberarea actelor de identitate pot depune extrasul de carte funciară obținut online la birourile direcţiei pentru evidenţa persoanelor, fără a mai fi nevoite să prezinte contractul de vânzare-cumpărare, a celui de construire sau a extrasului de carte funciară semnat și…

Mai mult...

Un producător de cărămizi din Cluj a deschis o fabrică de 2 milioane de euro în Sălaj

Un producător de cărămizi din Cluj a anunțat că și-a făcut în Sălaj propria fabrică de buiandrugi, o investiție de două milioane de euro, finalizată în urmă cu câteva zile. Fabrica de buiandrugi a producătorului de cărămizi Cemacon, o investiție de două milioane de euro, a fost finalizată la finalul lunii octombrie, în localitatea Recea din Sălaj, unde compania deține deja de patru ani și o fabrică de cărămizi, arată actualdecluj.ro. Este, spune directorul Liviu Stoleriu, cea mai mare fabrică de buiandrugi din țară, complet automatizată. Fabrica are o suprafață…

Mai mult...

Operațiunea „Xenon” continuă: inspectorii antifraudă au împărțit deja amenzi samsarilor sălăjeni

Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) face cunoscut că, până în prezent, inspectorii antifraudă au efectuat verificări specifice, în cadrul operațiunii Xenon, la cinci contribuabili din județul Sălaj, specializați în comercializarea de autoturisme second-hand, precum și la doi dintre operatorii economici, controalele fiind în desfășurare. „Urmare abaterilor constatate de la legislația în vigoare, inspectorii DGAF au dispus aplicarea a două amenzi contravenționale, în valoare totală de 6.000 de lei, pentru nerespectarea reglementărilor privind întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada…

Mai mult...

S-a terminat cu pânda din tufișuri a polițiștilor rutieri! Radarele pot fi folosite doar pe mașini de poliție inscripționate

Nici o mașină de poliție cu radar nu mai poate sta în locuri ascunse pentru a prinde șoferii vitezomani. Aparatele radar pot fi puse exclusiv pe mașini ale poliției rutiere care sunt inscripționate și poziționate astfel încât să poată fi văzute de șoferi. Radarele pot fi folosite staționar sau în mișcare. Radarele mobile, de tip pistol, pot fi folosite la o distanță maximă de 10 metri de mașina de poliție inscripționată și staționată în loc vizibil. Polițiștii rutieri pot constata contravențiile și pot da amenzi șoferilor vitezomani doar dacă poartă…

Mai mult...