Valoarea ajutorului de deces se va majora cu până la o mie de lei

Ajutorul de deces se acordă, în 2019, la decesul unui salariat sau a unui pensionar (ori un membru al familiei acestora), persoanei care a suportat cheltuielile în urma decesului. Această persoană poate fi soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă. Valoarea ajutorului de deces acordat în acest an urmează să se majoreze cu câteva sute de lei, după cum se prevede într-un proiect de act normativ adoptat azi de Guvern. Majorarea cuantumului ajutorului de înmormântare se regăsește în Proiectul legii bugetului…

Mai mult...

Unii polițiști și militari ar putea munci și după vârsta de pensionare

Angajații Ministerului Apărării Naționale (MApN) și cei ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) ar putea avea posibilitatea de a lucra, timp de câțiva ani, și după împlinirea vârstei standard de pensionare. Măsura este cuprinsă într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Senat pentru dezbatere și care vizează modificarea mai multor aspecte legate de pensiile militare de stat. Mai multe măsuri ce vizează pensiile militarilor și polițiștilor sunt de găsit în Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi…

Mai mult...

Veşti proaste pentru copii şi părinţi: alocațiile rămân la nivelul anului 2015

În pofida anunțurilor repetate ale Guvernului, făcute cu surle și trâmbițe încă din primăvara lui 2017, potrivit cărora alocațiile pentru copii se vor mări, acest lucru a rămas, deocamdată, la nivel de povești. Alocațiile au rămas tot 200 de lei pentru copiii sub 2 ani, respectiv 84 de lei pe lună pentru copiii între 2 și 18 ani. Proiectul de lege care prevede majorarea alocațiilor pentru copii s-a spulberat și el, fiind respins de Senat. Cu toate acestea, șanse pentru ca alocațiile să fie totuși mărite ar mai exista. Propunerea…

Mai mult...

Inspecție fiscală 2019. Cum află Fiscul că persoanele fizice obțin mai mulți bani decât declară

Verificarea situației fiscale a unei persoane se face numai în condițiile legii, de către inspectorii fiscali, în urma unor analize de risc. Cei ale căror venituri declarate sunt semnificativ mai mici decât cele reale, cu atât mai mult în situația în care nu pot produce justificări pentru diferențele pe care inspectorii le găsesc, sunt cei mai „vulnerabili” în fața unor astfel de controale. Dar cum anume ajunge Fiscul la concluzia că cineva are mai mult decât declară și fiscalizează? Se folosește de anumite metode reglementate legal. Ordinul ANAF nr. 675/2018…

Mai mult...

Farmaciile nu vor mai putea vinde medicamente la bucată

Reguli noi în ceea ce privește farmaciile, impuse de Uniunea Europeană. Farmaciştii nu vor mai putea vinde pastille la bucată. Sâmbătă, 9 februarie, intră în vigoare o directivă europeană care le impune farmaciștilor să nu mai elibereze pacienților medicamente la bucată, ci doar o cutie întreagă. Noua directivă europeană are ca scop să controleze strict sursa medicamentelor şi să le identifice repede pe cele falsificate, prin intermediul unui sistem de verificare impus de Uniunea Europeană tuturor statelor membre.

Mai mult...

Crescătorii de ovine vor primi şi în acest an ajutor de minimis pentru comercializarea lânii

Crescătorii de ovine vor primi şi în 2019 un ajutor de minimis pentru comercializarea lânii, Guvernul adoptând vineri o Hotărâre care modifică şi completează HG nr.500/2017 privind aprobarea acestui program, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). În Ședința de Guvern din data de 8 februarie 2019 a fost adoptată o Hotărâre care modifică și completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii”. Prin prezentul act normativ se reglementează continuarea în 2019 a Programului ,,Ajutor de minimis…

Mai mult...

Nemulțumiți de onorarii, avocații din Baroul Sălaj recurg la acțiuni de protest

Avocații din Barourile București și din 14 județe, printre care se numără și Sălajul, au declanșat proteste, începând de luni, și vor purta banderole albe pe braț. Ei cer, printre altele, majorarea onorariilor pentru asistența din oficiu în dosare penale și eliminarea „practicii judecătorilor ori procurorilor de cenzurare a acestor onorarii”.   Calendarul protestelor până în 24 februarie – prezentarea avocaților în cauzele penale în care sunt repartizați din oficiu purtând o banderolă albă pe braț; între 25 februarie și 10 martie – asigurarea asistenței judiciare exclusiv în cauzele penale…

Mai mult...

Amendă de 10.000 de lei pentru cei care parchează pe locurile rezervate persoanelor cu dizabilități

Parcarea pe locurile rezervate pentru persoanele cu dizabilități fără a avea acest drept se va pedepsi cu o amendă de 10.000 de lei și ridicarea mijlocului de transport. Conform expunerii de motive, „mediul public nu este încă accesibil persoanelor cu handicap în cea mai mare parte. Există instituții publice importante care lucrează direct cu publicul și care nu au o rampă de acces în clădire, un ascensor sau minime facilități de comunicare cu clienții cu handicap. Aproximativ 50% dintre municipiile mari nu au adaptat trecerile de pietoni.” Aleșii mai arată…

Mai mult...

Veşti proaste pentru agricultori: se schimbă schemele de ajutor european pentru fermieri

Noile probleme globale au atras după ele nevoia de ajustări şi modificări ale sistemului de acordare a fondurilor pentru fermieri astfel încât acesta să răspună mai bine nevoii de a proteja mediul înconjurător şi climă. Drept urmare, trei dintre cele nouă obiective specifice ale PAC se vor referi la mediu şi climă. Fermierii români vor trebui să se adapteze, începând cu 2020, unei noi filozofii a politicii agricole comune, sistemul prin care europenii îşi finanţează agricultura ţinând cont de necesităţile economice, sociale şi de medie ale zonei. Mai exact, una…

Mai mult...

Valabilitatea cardului european de sănătate se va dubla

Perioada de valabilitate a cardului european de sănătate se va dubla, conform unui proiect de act normativ adoptat azi de deputați. Măsura prelungirii valabilității documentului ce poate fi folosit, în caz de ședere temporară într-un stat membru al Uniunii Europene (UE), de către persoanele asigurate în țara noastră a fost luată pentru a alinia valabilitatea documentelor emise în România cu cea a documentelor emise în alte state comunitare. Dublarea perioadei de valabilitate a cardului european de sănătate se regăsește în Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006…

Mai mult...

Veşti proaste pentru pensionarii sălăjeni! Primesc pensii mai mici în urma recalculării

Veşti proaste pentru pensionarii sălăjeni, după recalcularea pensiilor din grupele 1 şi 2. Surse guvernamentale spun că au reieşit şi pensii mai mici decât cele aflate acum în plată. Legea obligă însă să se pastreze nivelul pensiei aflată deja în plată. Surse din cadrul Ministerului Muncii au explicat că nu toţi cei care au lucrat în condiţii speciale vor primi pensii majorate. Potrivit formulei de calcul, cei care nu au stagiul complet de cotizare ar putea să primească pensii mai mici. Cei care se vor afla în această situaţie, vor…

Mai mult...

Serviciile online ale Fiscului nu vor funcționa sâmbătă

„În data de 09.02.2019, între orele 09:00 şi 21:00, serviciile informatice oferite prin portalul ANAF vor fi indisponibile din cauza unor lucrări de mentenanţă. Ne cerem scuze pentru inconvenientele create şi vă mulţumim pentru înţelegere”, a informat vineri autoritatea într-un mesaj postat pe pagina sa de internet. Va fi a doua zi din această săptămână în care sistemul online ANAF nu funcționează. Primul incident a fost înregistrat miercuri când ANAF a acuzat o „suprasolicitare” a resurselor TIC (probabil Tehnologia Informațiilor și a Comunicațiilor). Astfel de situații nu sunt rarități. Incidența…

Mai mult...

Cât se plătește în acest an pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial

Sumele de bani care trebuie plătite în acest an pentru publicarea actelor în Monitorul Oficial sunt identice cu cele utilizate anul trecut, după cum stabilește un act normativ publicat recent. Mai exact, potrivit Deciziei Camerei Deputaților nr. 1/2018, vorbim despre un tarif unic de 122 de lei pentru fiecare pagină de manuscris. Acest tarif unic se aplică încă de la începutul anului 2017. Totuși, există și o excepție de la acest tarif unic. Concret, este vorba despre tarifele utilizate pentru publicarea pierderilor de acte și a schimbărilor de nume în…

Mai mult...

Risc de întârzieri salariale și probleme la contractarea creditelor pentru unii angajați din construcții

La companiile care desfășoară activitate și în alte domenii decât în cel al construcțiilor, angajații riscă să aibă întârzieri la plata salariilor și să aibă probleme la contractarea creditelor, subliniază specialiștii Deloitte România. Asta pentru că angajatorii vor avea dificultăți la stabilirea salariilor nete, indiferent dacă se vor aplica sau nu taxele salariale reduse introduse de Guvern din acest an. Una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite de către angajatorii din domeniul construcțiilor pentru a beneficia de taxe salariale reduse are legătură, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018, cu…

Mai mult...